Afaceri

Instanţa SUA: Bayer trebuie să plătească despăgubiri de 2 miliarde dolari unui cuplu care acuză că erbicidul Roundup i-a îmbolnăvit de cancer

Acțiunile Bayer au scăzut marţi cu 5%,  după ce un  juriu din California a decis ca Bayer să plătească despăgubiri de 2 miliarde de dolari unui cuplu care acuză că erbicidul Roundup, bazat pe glifosat, i-a îmbolnăvit de cancer. Este cea mai mare sumă stabilită până acum de o instanţă americană împotriva grupului german, în litigiile legate de produsul fabricat de divizia Monsanto, transmite Reuters.

Acţiunile au închis la cel mai scăzut nivel în aproape șapte ani, chiar dacă nivelul despăgubirilor ar putea să fie redus din cauza unei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite, care limitează raportul dintre daunele punitive la cele compensatorii la 9 la 1. Juriul a decis un nivel de 2 miliarde de dolari pentru daunele punitive şi de 55 de milioane de dolari pentru daunele compensatorii,  concluzionând că Roundup – bazat pe erbicidul glifosat – a fost conceput în mod defectuos și că societatea nu a avertizat despre riscurile  presupuse ale acestuia în ceea ce priveşte cancerul.

Compania Bayer a declarat într-o declarație, luni, că a fost dezamăgită de verdict și va face apel. Un purtător de cuvânt a numit decizia juriului “excesivă și nejustificată”.

Acesta este al treilea verdict consecutiv al juriului SUA împotriva companiei în litigiile legate de substanțele chimice, după ce Bayer a cumpărat producătorul american de erbicide Monsanto în 2018, pentru 63 de miliarde de dolari. Cele două verdicte anterioare ale unor jurii au avut loc tot în California, unul la un tribunal statal şi unul la un tribunal federal.

“În mod evident, anticipăm că o mare parte din daunele punitive de 2 miliarde de dolari vor fi probabil reduse considerabil în apel”, au declarat analistii JP Morgan într-o notă.

“Cu toate acestea, nivelul daunelor compensatorii este încă de natură să fie oarecum o preocupare pentru piață, având în vedere că nivelul este mai mare decât cazul Hardeman”, au adăugat analiştii JP Morgan, referindu-se la 5 milioane de dolari daune compensatorii acordate unui reclamant într-un caz anterior.

Bayer are peste 13.400 de procese legate de riscul de cancer al erbicidului. Următorul proces cu juriu în litigiile legate de glifosat este programat în august, la un tribunal statal din Missouri, acesta urmând să fie primul juriu din afara Californiei care va audia un caz referitor la erbicidul Roundup. 

Bayer, care a anunţat că nu acceptă un „comportament neetic” în companie, în urma unei investigaţii franceze asupra modului în care producătorul de seminţe Monsanto a influenţat diferite personalităţi din Franţa,  a precizat, luni, că Monsanto  probabil a făcut același lucru în întreaga Europă, sugerând o posibilă problemă mai largă.

Agenția americană pentru Protecția Mediului a reafirmat, recent, că glifosatul a fost sigur de utilizat. Agenția Europeană pentru Produse Chimice și alte autorități de reglementare din întreaga lume au descoperit, de asemenea, că glifosatul nu ar putea fi cancerigen pentru oameni, conform presei internaţionale.  

Cu toate acestea, Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului a concluzionat  în 2015 că substanța chimică provoacă probabil cancer.

Roundup este înregistrat în 130 de ţări (inclusiv România) şi aprobat pentru utilizare la mai mult de 100 de culturi. Glifosatul este cel mai utilizat erbicid şi în România, potrivit presei. Substanţa ucide fulgerător buruienile acolo unde este aplicată, asigurând recolte bogate şi profitabile. Fermierii români au făcut nenumărate demersuri la Bruxelles pentru a putea utiliza în continuare glifosat, motivând că nu există înlocuitor. 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More