Justitie

Instanţa supremă respinge definitiv cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, joi, cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare, potrivit Agerpres.

Instanţa supremă a respins, ca nefondată, contestaţia procurorilor, după ce Udrea a primit o decizie favorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti.

Elena Udrea a fost condamnată, pe 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Decizia nu este definitivă, însă după câteva zile DNA a solicitat ca Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, având în vedere declaraţiile date de aceasta la adresa judecătoarei care a condamnat-o, dar şi posibilitatea ca ea să plece din România înainte de a fi condamnată definitiv, aşa cum s-a întâmplat în 2018, când a fugit în Costa Rica.

“Inculpata a manifestat intenţia de a se sustrage de la judecată. În declaraţiile date, afirmă că justiţia nu este independentă, decizia de condamnare este absurdă şi există în spate altcineva la butoane. Inculpata are un istoric. În anul 2018, s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. A fost arestată acolo şi supusă unei proceduri de extrădare. (…) Având în vedere acest istoric, normal că ne-am pus problema de a o păstra pe inculpată la dispoziţia organelor judiciare. Ea nu s-a întors de bunăvoie în ţară, aşa cum afirmă. A făcut referiri la sistemul judiciar italian, pentru că acolo au fugit mai multe persoane condamnate în România: Alina Bica, Dragoş Săvulescu, Daniel Dragomir, Marian Zlotea”, a declarat un procurori în sala de judecată.

De cealaltă parte, Udrea susţine că nu are intenţia să fugă din România, deoarece are un copil de crescut, iar dacă va fi condamnată, vrea să-şi ispăşească pedeapsa în ţară.

“M-am întors de bunăvoie din Costa Rica. Am venit în ţară, ştiind că mai am trei dosare pe rol. Am venit pentru că eu vreau să îmi cresc copilul aici. Dacă doream, puteam să plec de doi ani din ţară. Şi dacă mi-ar fi trecut prin cap să plec, nu vreau să stau în puşcăriile din afară, vreau să stau închisă în România. Nu vreau să fiu fugărită pe afară. (…) Eu am experienţa statului în puşcărie afară. Sunt un om raţional, nu aş pleca să înfund puşcăriile pe afară, ca să mă aducă statul român înapoi în condiţii de forţă. (…) Cu pedepsele pe care eu le am, nu beneficiez de posibilitatea de a le executa în libertate în Italia”, a spus Elena Udrea, în timpul procesului din instanţă.

În plus, ea a adăugat că trebuie să plece regulat din ţară, pentru că urmează tratamente medicale, deoarece mai doreşte să aibă un copil.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More