Macroeconomie

Institutele de cercetare din Germania şi-au înrăutăţit previziunile privind evoluţia economiei în 2022 şi în 2023

Principalele institute economice din Germania aproape şi-au înjumătăţit estimarea lor comună din primăvară privind ritmul de creştere ce va fi înregistrat în acest an de cea mai mare economie a Europei şi au înrăutăţit previziunile pentru anul viitor, din cauza crizei gazelor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Prognozele bianuale, care sunt utilizate de Guvernul de la Berlin la elaborarea propriilor sale previziuni economice, sunt elaborate de Halle Institute for Economic Research (IWH), Ifo din Munchen, IfW din Kiel şi RWI-Leibniz Institute for Economic Research din Essen. Acestea se aşteaptă la un avans al PIB-ului Germaniei de 1,4% în 2022, de la un nivel de 2,7% previzionat anterior, şi un declin de 0,4% în 2023, de la un avans de 3,1% estimat în primăvară.

Conform unui scenariu de risc ce prevede o iarnă extrem de rece, penurie în aprovizionarea cu gaze şi insuficienţa economisirii energiei, cele patru institute economice avertizează că PIB-ul Germaniei s-ar putea contracta cu 7,9% în 2023 şi cu 4,2% în 2024.

“Criza de pe piaţa gazelor are un impact sever asupra economiei Germaniei. Majorarea preţului gazelor sporeşte drastic costurile cu energia, ducând la o reducere masivă a puterii de cumpărare”, susţin Ifo, IfW Kiel, IWH şi RWI.

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat că economia ţării se contractă deja şi situaţia este posibil să se agraveze în lunile de iarnă, pe măsură ce consumul de gaze naturale va fi oprit sau raţionalizat.

Reducerea livrărilor de energie, ca o consecinţă directă a războiului din Ucraina, conduce la creşterea preţurilor şi înmulţirea incertitudinilor în Germania, afectând atât companiile, cât şi gospodăriile, a apreciat Bundesbank în raportul său lunar. Chiar dacă rezervele de gaze vor ajuta, probabil, la evitarea unei raţionalizări la iarnă, activitatea economică este posibil să înregistreze un uşor declin în trimestrul al treilea, urmând ca în următoarele două trimestre să fie înregistrată o contracţie semnificativă, estimează Bundesbank.

“Sunt din ce în ce mai multe semne de recesiune ale economiei germane, în sensul unui declin clar, generalizat şi de durată a activităţi economice”, a indicat Banca Centrală a Germaniei.

Luna aceasta, Ifo a anunţat că se aşteaptă la o recesiune tehnică în primul trimestrul din 2023, cu o contracţie a PIB de 0,4%, după un recul de 0,2% în trimestrul patru al acestui an.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

2 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

2 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

2 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

2 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More