International

Întâlnirea cu Putin la Moscova nu a fost o ”vizită amicală”, subliniază Nehammer după summit

O întâlnire faţă în faţă, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost ”o vzită amicală”, afirmă luni cancelarul austriac Karl Nehammer, citat într-un comunicat după acest summit, relatează CNN, potrivit news.ro.

”Aceasta nu este o vizită amicală. Tocmai am venit dn Ucraina şi am văzut cu ochii mei suferinţele uriaşe cauzate de războiul rus de agresiune”, denunţă Nehammer.

Cancelarul austriac, primul lider din Uniunea Europeană (UE) care s-a întâlnit cu Putin de la lansarea ofensivei ruse în Ucraina, la 24 februarie, precizează că discuţia sa cu liderul rus a fost ”foarte directă, deschisă şi dură”.

Nehammer subliniază că cel mai important mesaj pe care i l-a transmis lui Putin este că Războiul din Ucraina este necesar să se încheie, deoarece ”în război sunt numai perdanţi de ambele părţi”.

El şi-a exprimat speranţa să contribuie la sfârşitul războiului sau la o îmbunătăţire a condiţiei civililor.

”Eu am abordat crimele de război grave de la Bucea şi din alte părţi şi am subliniat că toţi care se fac vinovaţi de acestea trebuie să dea socoteală”, declară cancelarul.

”I-am spus, de asemenea, preşedintelui Putin, cât se poate de clar, că sancţiunile impuse Rusiei vor rămâne în vigoare şi vor continua să fie consolidate atât timp cât mor oameni în Ucraina”, subliniază el.

”Tocmai am venit din Ucraina şi am văzut cu ochii mei suferinţa uriaşă cauzată de războiul rus de agresiune. Vizita la Moscova şi discuţiile cu preşedintele Putin sunt o datorie pentru mine. O datorie din simţul responsabilităţii de a nu menaja niciun efort în vederea unei încetări a ostilităţilor sau cel puţin a unui progres umanitar în privinţa suferinţei populaţiei civile din Ucraina”, declară el.

”Din punctul meu de vedere, nu există nicio alternativă la negocieri directe cu Rusia, în pofida diferenţelor foarte mari”, apreciază el.

”UE este mai unită ca niciodată în această porblemă”, afirmă Nehammer.

”I-am spus clar preşedinteui rus că există o nevoie urgentă de culoare umanitare pentru a aduce apă de băut şi mâncare în oraşele asediate şi a scoate din ele femeile, copiii şi răniţii”, afirmă el.

”Mă voi întoarce, acum, să-i informez pe partenerii noştri europeni despre discuţia mea cu preşedintele rus şi să discutăm următoarele etape”, conchide Karl Nehammer.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More