International

Intelectual francez, condamnat la 2 luni de închisoare după ce a spus că imigrația în masă este o „invazie”

Intelectualul francez Renaud Camus a primit o pedeapsă de 2 luni de închisoare cu suspendare pentru că a spus că imigrația în masă în Europa reprezintă o „invazie”.

Potrivit zerohedge.com, Camus va evita închisoarea plătind 1800 de euro către două organizații „anti-rasiste”, SOS Racisme și LICRA (Liga Internațională împotriva Rasismului și Antisemitismului).

Scriitorul, care este autorul teoriei “Le Grand Remplacement” (Marea Înlocuire) şi care va împlini pe 10 august 74 de ani, a fost acuzat de „instigare publică la ură sau violență pe baza originii, a etniei, a naționalității, a rasei sau a religiei”. Condamnarea provine în urma unui discurs din noiembrie 2017 din Colombey-les-deux Eglises la Consiliul Național al Rezistenței Europene în care Camus a declarat: „Imigrația a devenit o invazie”.

“Colonizarea ireversibilă este colonizarea demografică, prin înlocuirea populației”, a spus autorul, adăugând: „Înlocuirea etnică, Marea Înlocuire, este cel mai important eveniment din istoria națiunii noastre de când a existat; ca și în cazul altor oameni, dacă povestea continuă, nu va fi cea a Franței”.

Camus a cerut, de asemenea, un „consens național de rezistență” pentru a se opune islamizării în „lupta pentru mântuirea civilizației noastre comune, celtică, slavă, germanică, greco-latină, iudeo-creștină”.

Partea din discursul lui Camus care a atras atenția judecătorilor a fost atunci când a vorbit despre înlocuirea poporului european. Camus a spus că imigrația în masă „este substituirea, tendința de a substitui totul cu emulatorul său, normalizat, standardizat, schimbabil: originalul cu copia sa, autenticul cu imitația sa, adevăratul cu falsul, mamele cu mame surogat, cultura cu timp liber și divertisment. ”

Nu există jihadişti francezi, a spus Camus,  „dacă sunt jihadisti, nu sunt francezi”. 

Renaud Camus, homosexual declarat, nu este rasist. Și-a mărturisit, de altfel, preferința pentru bărbații din lumea arabă în cărțile sale. Tot de acolo publicul a aflat că scriitorul francez se declară “absolut non-violent”.

 
Renaud Camus a fost amendat în 2014 pentru “incitare la ură rasială”.
 

View Comments

Articole recente

Zelenski: Kievul a mobilizat peste 2 miliarde de dolari din Europa pentru a cumpăra arme din SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat în discursul său către naţiune că a reuşit să…

42 de minute ago

Simtel îl numește pe Mihai Velicu în funcția de Director Financiar la nivel de grup

Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de…

52 de minute ago

Explozie urmată de incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului din Sebeş; A fost activat Planul roşu de intervenţie

Patru persoane au fost rănite - două au suferit arsuri, iar două au traumatisme -…

o oră ago

MetaWealth finalizează acordul-cadru cu ONE United Properties, depășind valoarea inițială a acestuia: 21,3 de milioane de euro investiți în apartamente premium

MetaWealth semnează cea mai mare investiție în apartamente a anului în România MetaWealth și One…

o oră ago

AUSTRIACARD HOLDINGS AG – venituri de 163,6 milioane EUR şi EBITDA ajustat de 19,3 milioane EUR, în primul semestru

AUSTRIACARD HOLDINGS AG (ACAG), grupul internațional de tehnologie aplicată cu sediul central la Viena, a…

o oră ago

Xi, președintele Chinei, prezintă viziunea sa privind noua ordine globală în cadrul forumului dedicat securității de la Shanghai 

Președintele chinez Xi Jinping a îndemnat luni membrii Organizației de Cooperare de la Shanghai să…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More