Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRomânia are nevoie de o distribuire echitabilă a efortului de stabilizare fiscală, potrivit unui comunicat transmis de Romanian Business Leaders (RBL). Nu putem construi sustenabilitate economică penalizând în mod repetat exact motorul de dezvoltare: mediul de afaceri onest si transparent, avetizeaza RBL: “Ca organizație ce reprezintă mediul de afaceri românesc onest, nu putem susține toate prevederile din pachetul fiscal lansat de guvernul Bolojan și ne dorim garanții că în 2025 se vor implementa și măsuri reale de reducere a risipei și de reformare a aparatului bugetar pe criterii de competență și sustenabilitate economică. Înțelegem însă necesitatea unui astfel de pachet în contextul presiunilor economice. Suntem conștienți de riscul real de retrogradare a ratingului de țară care ar afecta întreaga economie și implicit și mediul de afaceri românesc.
Considerăm că o creștere a impozitului pe dividende de la cota unică de 10%, aplicată tuturor celorlalte venituri ale persoanelor fizice, la 16%, are o justificare economică slabă și este o lovitură directă pentru antreprenorii români cinstiți, care își onorează obligațiile fiscale, și pentru piața de capital pe care sunt listate marile companii românești (care distribuie dividende). O cotă mărită aplicabilă doar unei categorii de venituri din investiții, cum sunt dividendele, nu este în linie cu principiul cotei UNICE aplicate tuturor veniturilor, pe care RBL l-a susținut dintotdeauna.
Măsura ne îngrijorează profund, cu atât mai mult cu cât impactul ei bugetar este redus (estimat la doar 0.18% din PIB) și venitul suplimentar pentru buget este potențial supraevaluat, datorită faptului că distribuirea de dividende nu este certă, ci o alegere a investitorilor, care acționează pe baza anticipării fiscalității viitoare.
În absența unei reforme sistemice privind eficientizarea colectării fiscale și reducerea evaziunii de amploare, majorarea selectivă a impozitului pe dividende, față de alte venituri din capital (dobânzi, câștiguri de capital, chirii), reprezintă o măsură suboptimă, cu efecte distorsionante. Aceasta reflectă atât deficiențele instituționale ale ANAF în combaterea evaziunii fiscale, cât și amânarea reformei structurale a sistemelor de asigurări sociale, în special în ceea ce privește plafonarea contribuțiilor sociale, care determină un cost ridicat al muncii și afectează competitivitatea economică.
Descurajarea capitalului antreprenorial în raport cu alte venituri pasive non-salariale (ex. dobanzi sau chirii) este un mesaj descurajant pentru singurii care pot crește economia, antreprenorii români onești, care isi asuma riscul investitiei in Romania. Dacă economia ar fi o bicicletă, și ne dorim cu toții o bicicletă mai rapidă și mai performantă, această măsură este ca un “băț băgat între spițe”.
Înțelegem nevoia urgentă și abordarea tranșantă și știm că avem nevoie de adoptarea unui pachet de măsuri fiscale care să redea încrederea partenerilor externi și a creditorilor României.
Cu toate acestea, atragem atenția cu fermitate: dacă acest efort nu este urmat de un plan coerent, aplicabil și asumat de reforme structurale – în special în zona cheltuielilor publice, eficienței aparatului de stat și digitalizării administrației fiscale – atunci prețul plătit de antreprenorii și investitorii onești va fi nu doar prea mare, ci profund nedrept. Vom continua sa militam pentru revenirea în cel mai scurt timp la normalitatea cotei unice aplicate echitabil tuturor veniturilor persoanelor fizice.
Așteptăm ca promisiunea unui dialog real cu mediul de afaceri să fie respectată, iar măsurile propuse să poată fi analizate și ajustate într-un cadru consultativ, transparent și fără presiunea urgenței.
Noi, Romanian Business Leaders, răspundem prezent la solicitarea de a lucra împreună pentru atingerea dezideratului nostru comun: o Românie în care copiii noștri să își dorească să trăiască.”
Fundația Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație imparțială. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru dezvoltarea unei Românii în care generațiile viitoare să iubească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 500 de membri ai comunității RBL din București și cele 7 filiale locale.
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…
Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…
Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…
Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…
This website uses cookies.
Read More