Internatul Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu din comuna Șimian, județul Mehedinți a fost reabilitat energetic la standard nZEB printr-o investiție de peste 1,5 milioane de euro. Este cea de-a cincea unitate de învățământ public din România și cea de-a doua din mediul rural care beneficiază de lucrări complexe de renovare energetică și modernizare prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG) și susținut de OMV Petrom.
Clădirea a fost inaugurată pe data de 26 septembrie 2025, în cadrul unei ceremonii la care au participat elevi, cadre didactice, membri ai comunității și ai autorităților locale, ai Inspectoratului Școlar și ai presei, alături de reprezentanții OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG).
În discursul său de inaugurare, Iulia Ionescu, Senior Project Manager OMV Petrom, a subliniat importanța strategică a programului România Eficientă, pe care l-a descris ca pe un „proiect de suflet” al companiei:
„Tranziția energetică și modul în care atingem obiectivele climatice sunt esențiale pentru industria noastră. În calitate de jucător cheie în sectorul energetic românesc, OMV Petrom este hotărât să contribuie și să furnizeze energie mai curată pentru prezent și pentru viitor.
România Eficientă înseamnă mai mult decât un impact la nivelul comunității, este strâns legată de Strategia noastră pentru 2030, unde eficiența energetică, inovația și responsabilitatea merg mână în mână. Prin astfel de programe nu modernizăm doar școli, ci construim un viitor mai sustenabil pentru generațiile următoare.”
Renovările la standard nZEB realizate prin România Eficientă reprezintă adevărate modele de bune practici pentru creșterea performanței energetice a clădirilor publice, care pot fi preluate și implementate cu succes la nivel național.
„Ne dorim să extindem acest model sustenabil creat prin România Eficientă către toate UAT-urile locale doritoare să preia acest model, le punem la dispoziție toată experiența și soluțiile necesare”, a adăugat reprezentanta OMV Petrom.
Impactul social și economic al renovării energetice aprofundate a internatului Liceului Tudor Vladimirescu și al programului România Eficientă este prezentat și de Radu Sava, expert tehnic al Energy Policy Group (EPG).
„Implementarea acestui program și în zona rurală aduce un plus și mai mare, pentru că aici se vede mult mai mult nevoia de a face astfel de investiții”, a declarat expertul.
Clădirea internatului a fost complet transformată: de la termoizolație, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice, instalarea de noi sisteme de încălzire, ventilație, iluminat și producere a apei calde menajere, până la instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe noul acoperiș. Iar toate aceste schimbări se vor reflecta în consumul foarte mic de energie, în facturile scăzute și, mai ales, în mediul interior sănătos și confortabil de care vor beneficia elevii. Aceste condiții vor contribui atât la bunăstarea lor, cât și la combaterea abandonului școlar și creșterea performanței educaționale. Copiii vor veni cu plăcere la școală, vor fi mai motivați să învețe și își vor dori să obțină rezultate mai bune. Vor fi inspirați să devină mai atenți și mai responsabili cu privire la modul în care folosesc energia și vor împărtăși bunele practici de eficiență energetică familiei și cercului de prieteni.
Sprijinul oferit prin programul România Eficientă a fost vital pentru liceul pe care îl conduce și pentru copiii care învață în el, a confirmat și Julieta Husarciuc, directorul Liceul Tehnologic Tudor Vladimirescu.
Din cauza numeroaselor deficiențe și a stării generale de degradare a clădirii internatului, peste 60% dintre elevii înscriși la cursurile de zi riscau să nu-și mai poată continua studiile. Ei vin de pe întreg teritoriul județului Mehedinți, de la distanțe foarte mari, care depășesc chiar și 60-70 de km.
„Mulțumesc OMV Petrom pentru bunăvoința de a fi investit în această clădire dintr-un sat din România peste un milion și jumătate de euro”.
La rândul său, Constantin Trușcă, primarul comunei Șimian, a subliniat că proiectul nu ar fi fost posibil fără acest parteneriat, mulțumind OMV Petrom, Energy Policy Group (EPG) și tuturor celor implicați pentru calitatea extraordinară a colaborării și a rezultatelor obținute.
„Era imperios necesară această investiție, iar noi, ca unitate administrativă nu aveam posibilitatea financiară, bugetul nu ne permitea niciodată să realizăm o astfel de investiție”.
Renovarea energetică la standard nZEB a internatului Liceului Tudor Vladimirescu din Șimian este un proiect lăudabil, unic la nivelul județului, al cărui impact va fi amplificat pe termen lung, este de părere Cristian Harcău, Inspector școlar general al județului Mehedinți.
„Sunt convins că toți oamenii implicați în actul educațional din această unitate de învățământ, colegii mei, se vor bucura și vor folosi cu maximă responsabilitate și vor educa elevii să folosească cu maximă responsabilitate toate aceste beneficii și să le aminteasca că trebuie să aibă grijă la eficiență.”
Astfel, dincolo de condițiile moderne care vor susține activitățile de învățare, elevii de la Șimian primesc și o lecție practică despre eficiența energetică și responsabilitatea față de resursele limitate. Ei vor duce aceste valori mai departe, în familiile și comunitățile lor, contribuind la crearea unei culturi a eficienței energetice la nivelul întregii societăți.
Mai multe informații despre transformarea spectaculoasă a internatului Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu din Șimian, prin programul România Eficientă, sunt disponibile aici.