Interviu Adrian Severin: “Dacă OSCE ar fi funcționat eficient pentru promovarea securității colective, războiul dintre Rusia și Ucraina nu ar fi trebuit să aibă loc”

• “OSCE și-a uitat menirea principală și anume de a promova securitatea colectivă, sens în care specialitatea sa trebuie să fie prevenirea conflictelor, gestiunea crizelor și managementul post-criză”.

• “OSCE s-a transformat într-un fel de Sfântă Inchiziție pusă la dispoziția unor „talibani ai drepturilor omului” care neagă diversitatea culturală și îi excomunică pe toți cei care nu gândesc ca ei”.

• “OSCE nu este adunarea celor care gândesc la fel, ci arena în care se confruntă politic cei care nu gândesc la fel, până când găsesc acea soluție care nu place nimănui, dar cu care toți pot trăi în liniște și demnitate”.

• Interviu cu Adrian Severin, fost ministru de externe român, fost Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, fost raportor special al ONU pentru situaţia drepturilor omului în Belarus, fost Președinte al Sub-comisiei pentru afaceri externe al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, fost șef al delegației PE pentru relația cu Ucraina și fost raportor permanent al PE pentru relația cu Rusia. 

OSCE este cea mai mare organizație regională de securitate, contribuind la consolidarea păcii, democrației și stabilității pentru mai mult de un miliard de persoane, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. Prin intermediul instituțiilor sale specializate, al unităților de experți și rețelei de Misiuni din teren, OSCE are competențe în domenii variate, cu impact asupra securității comune: controlul armamentelor convenționale și măsuri de creștere a încrederii și securității; combaterea amenințărilor transnaționale; activități economice și în domeniul mediului; democratizare; promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertății mass-media, precum și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. OSCE cuprinde 57 de state participante. În plus, OSCE dezvoltă relații privilegiate cu 11 Parteneri de Cooperare (șase din zona mediteraneeană și cinci din zona asiatică).

Adrian Severin, fost Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, ne-a acordat un interviu despre regândirea OSCE şi rolul pe care ar trebui să îl joace în actualul context geo-politic.   

Ce ne puteti spune despre restructurarea OSCE în actualul context global? Este nevoie de o regândire a organizaţiei?

Adrian Severin: OSCE este moștenitoarea Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE). Aceasta s-a constituit în plin Război Rece, pentru a permite coexistența pașnică a celor două blocuri adverse, cele comunist și cel capitalist, în cadrul ordinii mondiale bipolare. Reforma sa se impunea odată cu destrămarea ordinii care a generat-o. Când CSCE s-a transformat în OSCE, omenirea trăia cu iluzia sfârșitului istoriei, profețită de Francis Fukuyama. Se credea că, odată cu demolarea Zidului de la Berlin, istoria și geografia lumii s-au reconciliat, că toate popoarele au îmbrățișat același set de valori moral-politice care le circumscriu modul de a gândi și trăi, și că, pe cale de consecință, conflictele și războaiele dintre națiuni au dispărut pentru a nu mai apărea vreodată. Se vorbea atunci despre o guvernanță globală care să administreze raporturile dintre cetățenii universului având aceleași aspirații și același convingeri. Cu timpul avea să se constate că inclusiv în acea Europă întinsă de la San Francisco la Vladivostok ale cărei state formau OSCE, există diferențe mari de identitate culturală, de nivel de dezvoltare, de resurse și nevoi, de putere, de tradiții politice și morale, de obiective tactice și strategice, până la urmă, de valori fundamentale și interese vitale.

Redeșteptarea vechilor conflicte și apariția unora noi nu făceau totuși din această lume post-bipolară una care să ridice exact aceleași probleme cu lumea bipolară. De aceea, cu instrumentele preluate de la CSCE, OSCE nu era pregătit să facă față sfidărilor, oportunităților și amenințărilor unei lumi care după o scurtă trecere prin unipolarismul american s-a prăbușit într-o dezordine globală.

Actualul OSCE nu mai deține nici atuurile CSCE care i-au permis să evite transformarea Războiului rece în Război fierbinte, nici pe cele care i-ar fi necesare în confruntarea cu problemele ridicate azi de state care nu se mai diferențiază prin ideologie, dar sunt separate geo-cultural, geo-politic și geo-economic. De aceea, reforma OSCE se impune.

Ca Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, la începutul anilor 2000, am avansat mai multe idei privind această reformă. Din perspectivă parlamentară, multe dintre ele au prins viață. Astfel, am reușit să fac acceptată ideea supravegherii politice a dimensiunii guvernamentale a organizației de către cea parlamentară, mergând până la avizarea bugetului și exercițiului bugetar al întregii organizații. Am obținut acceptarea prezenței reprezentantului Adunării Parlamentare la lucrările Comitetului permanent al OSCE, comitet care constituie instituția executivă cea mai importantă a dimensiunii guvernamentale. De asemenea, s-a stabilit ca Președintele Adunării Parlamentare să fie cel cu al cărui discurs politic se deschid conferințele ministeriale anuale și Summit-urile organizației, astfel încât discursurile naționale să fie puse într-o perspectivă coerentă internațională. Au fost și alte reforme importante, dar dacă ele au privit latura parlamentară, latura guvernamentală s-a reformat foarte puțin. Una din principalele ei probleme a fost și este sistemul de adoptare a deciziilor, exclusiv prin consens. Asta face ca, în fapt, oricare membru să poată bloca decizia prin veto, fără ca măcar să fie obligat a-și motiva poziția. Se pierde astfel interesul pentru negocieri și abilitatea de a formula compromisuri. Ar trebui făcută o diferență între deciziile tehnice, cele tactice și cele strategice, pentru fiecare stabilindu-se un alt cvorum.

Un alt aspect grav este acela că organizația și-a uitat menirea principală și anume de a promova securitatea colectivă, sens în care specialitatea sa trebuie să fie prevenirea conflictelor, gestiunea crizelor și managementul post-criză. În loc de aceasta, ea s-a transformat într-un fel de Sfântă Inchiziție pusă la dispoziția unor „talibani ai drepturilor omului” care neagă diversitatea culturală și îi excomunică pe toți cei care nu gândesc ca ei.

Dacă inițial CSCE a fost concepută pentru a dezideologiza relațiile internaționale, OSCE a ajuns să le reideologizeze ridicând un alt zid între Occident și Orient. În acest context, la începutul anului 2020, în lipsa unui minim acord, se ajunsese ca nici o instituție a organizației să nu își mai poată alege un conducător. Profitând de faptul că tot atunci se împlineau 30 de ani de la reuniunea de la Paris a șefilor de state și guverne din țările CSCE, care a adoptat o declarație privind crearea OSCE, mai mulți foști Președinți ai Adunării Parlamentare, foști Președinți în exercițiu, foști Secretari generali, foști Înalți Comisari și foști directori de instituții ale OSCE, printre care am fost invitat și am acceptat să mă număr, au lansat un Apel la acțiune sub deviza „Către Helsinki +50 / Reafirmarea scopului comun”. Inițiativa noastră chema la reformarea organizației. În luna decembrie a aceluiași an, Conferința ministerială căruia i s-a adresat Apelul, și-a însușit propunerea și a recomandat formarea unui grup de lucru. Am fost invitat să particip la lucrările acestui grup care a avut mai multe întâlniri și dezbateri foarte interesante. Din păcate, războiul din Ucraina i-a deturnat atenția iar asaltul actualilor parlamentari, dacă nu vinovați, cel puțin incapabili să scoată din criză organizația, interesați mai mult de scandal decât de soluții și de formule retorice care se vând bine acasă decât de pacea lumii, l-a transformat într-un fel de inutil acuzator public European și într-o tribună pentru condamnarea în contumacie a liderilor ruși și a politicii lor. După retragerea de la discuții a reprezentanților Rusiei, sătui să mai fie acuzați fără a fi ascultați, nici măcar „dialog al surzilor” nu a mai fost, pentru a deveni „monolog al orbilor”.

Ce rol ar trebui să joace OSCE în conflictul Rusia/Ucraina/Occident? Cum apreciaţi dorinţa unora de a exclude Rusia din OSCE?

Adrian Severin: Așa cum am mai spus, specialitatea și misiunea OSCE este aceea de a preveni conflictele, a gestiona crizele și a asigura managementul post-criză. Dintr-o atare perspectivă, conflictul dintre Rusia și Ucraina, care este, în realitate, un conflict între Rusia și Occidentul euro-atlantic, și care are caracterul unui război în toată regula, constituie un eșec al OSCE.

În mod normal, dacă OSCE ar fi funcționat eficient pentru promovarea securității colective, acest război nu ar fi trebuit să aibă loc. Știu precis că el nu a fost nici imprevizibil, nici inevitabil. După cum nu a fost nici neprovocat. Provocarea nu scuză recurgerea la soluția militară, dar mai ales acuză OSCE pentru a nu fi oprit-o din fașă și a nu-i fi evitat efectele. Preocupările Rusiei au fost și rămân reale. Lor li se putea adresa, însă, și altfel decât prin război. Mijloace în acest sens existau și un instrument pentru rezolvarea problemei prin negocieri și soluții de compromis, cu garanții credibile, era chiar OSCE. Nu se poate reproșa, însă, exclusiv Rusiei că nu a apelat la ele. Trebuie reproșat și instituțiilor internaționale, printre care în primul rând este de menționat OSCE, că nu au funcționat așa cum trebuie lăsând câmp liber convingerii că forța este singura soluție, sau că ea este primul recurs, când trebuia să fie ultimul recurs. Iar asta s-a întâmplat, printre altele, întrucât dacă CSCE a fost promotorul „destinderii” care a condus în cele din urmă la stingerea Războiului Rece, OSCE a ajuns să fie promotorul încordării împingând la transformarea unei păci tot mai reci într-un război tot mai fierbinte.

În acest context, după izbucnirea războiului din Ucraina, unii membri ai OSCE au venit cu ideea aberantă a excluderii Rusiei din organizație. Această idee a fost exprimată inclusiv în Grupul de lucru pentru reforma OSCE pe care l-am amintit deja și la lucrările căruia am participat activ și neîntrerupt. Mai întâi s-a pus problema excluderii Rusiei din Adunarea Parlamentară, pentru ca apoi să se ceară excluderea cu totul din OSCE. Diplomații angajați în structurile OSCE, oameni cu mare experiență, au fost siderați de o asemenea propunere care arăta nu numai o totală decuplare de realitate, ci și o ignoranță absolută. În corespondența privată purtată de mine cu unii dintre aceștia, ei mi-au mărturisit că orice încercare de a explica faptul că, în absența Rusiei, OSCE își pierde capacitatea de a mai fi locul unde adversarii se pot întâlni și pot negocia pacea, a fost întâmpinată de mulți factori politici naționali, în special din Marea Britanie, SUA, Canada, țările nordice și țările baltice, cu reproșul de „putinism” și cu amenințări menite a le închide gura și a le interzice formularea opiniilor tehnice la care, în mod normal, erau obligați. Într-un asemenea context ostil și irațional, profitând atât de prestigiul câștigat ca Președinte al AP OSCE, cât și de independența mea politică, am arătat clar și răspicat, atât în discursul oral cât și în scris, că excluderea Rusiei însemnă abandonarea oricărei posibilități de a mai garanta securitatea colectivă în emisfera nordică și că aceasta echivalează cu desființarea organizației. OSCE, am spus, nu este conclavul unei preoțimi laice având ca misiune evanghelizarea lumii barbare, ci spațiul politic dezideologizat în care să se întâlnească puterile adverse pentru a substitui prin duelul cuvintelor duelul armelor. OSCE nu este adunarea celor care gândesc la fel, ci arena în care se confruntă politic cei care nu gândesc la fel, până când găsesc acea soluție care nu place nimănui, dar cu care toți pot trăi în liniște și demnitate. A funcționat atunci când față în față au stat URSS și SUA, NATO și Pactul de la Varșovia. De ce nu mai poate funcționa când în locul Rusiei bolșevice este Rusia capitalistă, iar Pactul de la Varșovia a dispărut? Este, oare, mai greu să ne înțelegem cu Rusia decât era să ne înțelegem cu URSS? Cel puțin la prima vedere, spusele mele au fost înghițite cu noduri, dar au fost înghițite. Mulți au fost cei care mi-au mulțumit în privat, neîndrăznind să o facă public. Ceea ce spune multe. Important este, însă, că la ministeriala din decembrie 2022, rațiunea a triumfat, ideea excluderii Rusiei a fost respinsă și Rusia a rămas în OSCE, singura organizație internațională, cu excepția ONU, în care atât ea cât și SUA sunt membri cu drepturi depline. Asta nu a rezolvat criza ucraineană, dar a păstrat șansa unei soluționări politice a acesteia, înainte ca întreaga Europă să ia cu totul foc. OSCE este perfect capabilă să găsească soluții pentru a realiza echilibrul și controlul armamentului între părțile în concurs, oferind garanții pentru aplicarea eventualului acord de pace intervenit între ele. Aceasta cu condiția de a nu se uita că principiul fondator al OSCE este cel al includerii, iar nu cel al excluderii.

Cum apreciaţi declaraţiile lui Alexander Schallenberg, ministrul de externe austriac, potrivit căruia Rusia va juca un rol în viitoarea arhitectură de securitate europeană? Oficialului austriac a spus că OSCE ar trebui să rămână o platformă de negociere și a criticat refuzul Varșoviei de a-l invita pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov la recenta întâlnire a grupului din Polonia. Cum comentaţi?

Adrian Severin: Înainte de toate trebuie să ne uităm pe hartă. Rusia este țara cu cel mai întins teritoriu din lume. Și nu este vorba despre un deșert, ci despre un teritoriu care mustește de resurse naturale esențiale. UE s-a dezvoltat grație accesului la acestea. Apoi, este bine să punem mâna și să citim o carte de istorie a Europei sau de istorie universală. Poate să ne displacă politica Rusiei și cu siguranță avem motive în acest sens, mai ales când rușii adoptă atitudini imperiale, dar nu putem face abstracție de ea. Rusia este o țară mult prea mare pentru a fi încercuită, mult prea puternică pentru a fi izolată și mult prea importantă pentru a fi ignorată. Ea a creat multe probleme lumii, dar s-a dovedit a fi și indispensabilă pentru a rezolva multe probleme strategice și pentru a asigura echilibrele de putere de care depind securitatea, stabilitatea, pacea și progresul lumii. Rusia este și una dintre marile puteri nucleare. Prăbușirea ei ar reprezenta un dezastru geo-strategic global care ne-ar afecta pe toți. De aici trebuie pornit. Poate, oare, cineva să își imagineze Moscova ocupată de armata ucraineană sau chiar de cea americană, așa cum americanii și sovieticii au ocupat Berlinul în 1945? Ca să nu mai vorbim că administrarea Germaniei ocupate a fost floare la ureche față de ceea ce ar reprezenta obligația de a administra o Rusie sub ocupație NATO. Cineva ar putea filosofa zicând că nimic nu este imposibil. Haideți să admitem că este așa, dar trebuie în același timp să admitem că sunt victorii mai catastrofale decât înfrângerile, și că anumite realizări au costuri care te fac să preferi eșecul. Pe termen lung, eventual, s-ar ieși din încurcătură. Pe termen lung, însă, cu toții vom fi morți. Să fim, deci, serioși. Nu se poate concepe o arhitectură de securitate europeană fără Rusia. Fără Ucraina, da. Fără Rusia, nu. Iar dacă lucrurile stau așa, după cum am mai spus, OSCE a fost deja creat ca o platformă de dialog cu Rusia și trebuie să rămână astfel, eventual cu anumite recondiționări și adaptări, dar în nici un caz cu excluderea Rusiei. Ministrul de externe austriac, așadar, are dreptate. Are dreptate inclusiv când a criticat abuzul guvernului polonez care a deținut președinția în exercițiu a OSCE. Și eu am fost pus în situația de a conduce organizații internaționale, inclusiv dimensiunea parlamentară a OSCE. Dintr-o asemenea poziție nu îți poți permite să duci mai departe disputele bilaterale ale țării tale. Acolo ești reprezentantul tuturor și în această calitate ești ținut să asiguri funcționarea instituției pe care o conduci în total respect pentru toți membrii săi. Aceasta nu este organizația ta, este organizația lor, iar ei ți-au delegat cu bună credință gestiunea ei pentru ca tu să o faci cu bună credință înțelegând că ea nu poate trăi decât dacă toți membrii au deplina libertate de a se manifesta potrivit statutului ei și al lor, în condiții de egalitate a șanselor și armelor. Altminteri te compromiți și pe tine și organizația și cauza. Atunci când la Berlin am încheiat mandatul de Președinte al AP OSCE, delegația rusă, împreună cu șeful ei, Gennady Selezniov, care era și vicepreședintele meu și președintele Dumei de Stat a Rusiei, au venit la mine și mi-au mulțumit, precizând că au ținut să o facă formal și în formație completă, nu pentru că, pe perioada președinției mele, le-am sprijinit agenda sau am fost mereu de acord cu ei, ci pentru că, după multă vreme, am asigurat Rusiei posibilitatea de a-și face auzită vocea în demnitate și respect. Aceasta în nici un caz nu a fost în detrimentul României, ci spre cinstea României ca membru al unei organizații internaționale la făurirea căreia ea însăși a contribuit și de funcționarea liniștită a căreia, potrivit principiilor care i-au guvernat nașterea, ea însăși era interesată. Asta nu a înțeles ministrul de externe polonez. Poți fi în litigiu cu Rusia, dar când ți se acordă onoarea și încrederea ca pe teritoriul tău să își aibă sediul o organizație internațională sau să se desfășoare o reuniune multilaterală, ești obligat să asiguri accesul liber la lucrările acesteia și celor care nu îți plac. Tocmai așa îți oferi șansa de a-i aduce și pe aceștia pe poziția ta. La urma urmelor, i s-a permis lui Fidel Castro să meargă la sesiunea Adunării Generale ONU, la New York, pe când administrația americană umbla să îl răstoarne de la putere, în plin Război Rece, și nu i se poate permite lui Lavrov să participe la reuniunea OSCE de la Varșovia, pe când NATO declară că nu este în război cu Rusia? Unde am ajuns? Unde a dispărut rațiunea? Au dispărut, însă, și politețea, eleganța, stilul.

Aţi prezentat recent, la invitatia filialei San Diego a Consiliului pentru Afaceri Globale (SUA), analiza “Evoluţii curente în spatiul euro-atlantic văzute din perspectivă est-europeană”. Ce ne puteţi spune despre reacţia americanilor la situaţia din Europa Centrală şi de Est?

Adrian Severin: Pentru mine a fost o ocazie excelentă ca să demonstrez că adevărat partener este acela care îți arată greșelile, iar nu cel care îți încurajează nebuniile, evidențiind totodată că lucrurile se pot vedea diferit în funcție de locul unde țara ta este situată pe globul pământesc. Geografia este câteodată mai tare și mai importantă decât istoria. De aceea, parteneriat înseamnă solidaritatea intereselor strategice și concertarea acțiunilor strategice, iar nu impunerea viziunii și intereselor partenerului mai puternic față de cel mai puțin puternic. Asta mai ales atunci când cel din urmă este mai expus pericolelor. Dacă în România s-ar fi găsit mulți care să califice discursul meu ca fiind putinist, americanofob sau antioccidental, auditoriul meu american, extrem de distins, nu a reacționat deloc așa. Dimpotrivă. Dacă în anul 2022 mi s-a refuzat participarea la Conferința pentru Securitate de la București, pe motiv că opiniile mele legate de războiul din Ucraina și securitatea la Marea Neagră nu coincid cu cele ale MAE, diplomații și experții americani care au audiat pe 15 decembrie 2022 conferința mea și au participat apoi la dezbateri, au apreciat, și folosesc chiar termenii lor, „curajul”, „sinceritatea”, „luciditatea”, „echilibrul”, „rezonabilitatea”, „realismul” prezentării mele.

Ceea ce eu am încercat să arăt este că, în urmărirea legitimă a intereselor sale, SUA a adoptat o politică europeană care, în ciuda aparențelor alimentate și de propaganda de război, în ultimă instanță va duce la distrugerea a tot ceea ce „pacea americană” și „visul american” au realizat până acum, răpindu-i inclusiv șansa de a-și promova valorile și modul de viață în cadrul ordinii mondiale în curs de redefinire, sub semnul așa numitului „Secol al Asiei”. Eu nu le-am cerut celor ce m-au invitat și ascultat să nu fie egoiști. Le-am spus să fie egoiști, dar în mod inteligent. Or, singura modalitate de a fi egoiști inteligenți este de a fi solidari cu cei aflați în epicentrul crizelor, iar nu de a-și exporta propriile crize în țările acestora. Căci vor nu vor, securitatea este indivizibilă și insecuritatea noastră va fi până la urmă și insecuritatea lor. Reacțiile au fost excelente. M-aș rezuma în a cita doar reacția unui foarte distins și respectat ambasador american care, deși în anul 2022 a atins fantastica vârstă de o sută de ani, timp în care a văzut și înțeles multe, a ținut să îmi urmărească discursul. A doua zi, el a scris organizatorilor reuniunii următoarele: „După ce am ascultat conferința plină de curaj, realism și bun simț a prietenului invitat de voi, am ajuns la concluzia că este necesar și urgent să regândim politica americană în anii care vin”. Nu cred că mai este ceva de adăugat ca răspuns la întrebarea dvs.