Energie

Interviu George Niculescu, ANRE: “Scăderea prețurilor la energie și gaze – o veste bună pentru consumatori, dar o nemulțumire pentru „vocile” care vor să inducă frica în populație”

  • Interviu cu George Niculescu, președintele ANRE

  • „Ieşirea din schema de sprijin trebuie făcută într-un mod care să nu provoace şocuri în piaţă, să fie una etapizată”.

  • “Estimăm că, în anul 2024, schema de sprijin aplicată clienților finali din piața de energie va avea un impact de aproximativ 3 miliarde de lei, adică de patru ori mai mic decât în anul precedent”.

  • “Impactul bugetar al schemei de sprijin aplicată clienților finali din piața de energie va fi din ce în ce mai mic”.

Care este situația cererilor depuse spre verificare de furnizori ?

George Niculescu:  În momentul de față, pentru consumul înregistrat în anul 2023, operatorii au depus cereri spre decontare în cuantum total de 6.246.947.261,31 lei pentru energie electrică (3.731.998.095,03 pentru clienții casnici și 2.514.949.166,28 pentru clienții noncasnici), respectiv 1.278.800.575,95 pentru gaze naturale (3.598.582,32 pentru clienții casnici și 1.275.201.993,32 pentru clienții noncasnici).

Vă amintesc faptul că atribuțiile noastre, ale ANRE, conform OUG nr. 27/2022, sunt acelea de a verifica cererile depuse de către furnizori, decontările fiind făcute de către Ministerul Energiei și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Având în vedere aceste atribuții, ce ne puteti spune despre sumele solicitate de furnizori? Sunt mai mari sau mai mici față de anul 2022?

George Niculescu: Foarte bună întrebarea. Aș vrea să lăsăm ca cifrele să vorbească de la sine. Din situația prezentată mai jos se poate observa, mai ales la gazele naturale, faptul că sumele solicitate de furnizori sunt din ce în ce mai mici. Acest lucru ne arată că, pe de o parte, prețul facturat este sub prețul plafonat de 0,31 lei/kWh pentru clienţii casnici, respectiv 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică, iar pe de altă parte vedem cum mecanismele din OUG  nr. 27/2022 care îi obligă pe furnizori să își ajusteze prețul, funcționează și ele.

Mergând mai departe pe firul logic, este corect să estimăm că impactul bugetar al acestei scheme de sprijin va fi din ce în ce mai mic. Pe măsură ce prețurile la energie electrică și gaze naturale vor scădea, impactul schemei va fi și el mai mic, sens în care sumele solicitate spre a fi decontate se vor vor reduce semnificativ.

Din estimările făcute la ANRE, luând în considerare mai mulți factori, precum consumul estimat de energie electrică și gaze naturale din anul 2024, ținând cont de estimările de producție ale celor mai importanți producători de energie electrică care au obligația să oferteze energie conform prețului stabilit prin Mecanismul de Achiziție Centralizată de Energie Electrică (MACEE) și estimând evoluția prețurilor la energie electrică și gaze naturale în anul 2024, această schemă de sprijin va avea un impact de aproximativ 3 miliarde de lei, adică de patru ori mai mic decât în anul precedent.

Acest lucru este o veste bună pentru consumatori, dar evident că acele voci care au drept scop inducerea fricii în rândul consumatorilor nu vor fi mulțumite. Cum vor mai putea face ei anunțuri apocaliptice cu privire la „dublarea facturilor”, etc? Vedeți dumneavoastră, inclusiv în perioada când eram Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei observam că erau enunțate diverse păreri cu privire la iminenta stare de Blackout sau sistarea furnizării de gaze naturale. Timpul ne-a arătat tuturor că aceste scenarii, de altfel interesante din punct de vedere artistic, demne de scenarii la Hollywood, nu s-au adeverit.

Evident că nu ne culcăm pe o ureche, rămânem vigilenți, la fel cum am făcut-o tot timpul, iar adevărații profesioniști din Sistemul Energetic Național sunt pregătiți să vină cu soluții.

 Ce ne puteți spune despre pregătirile pentru ieșirea din schema de sprijin?

George Niculescu: Din punctul de vedere al Autorităţii de reglementare, ieşirea din schema de sprijin trebuie făcută într-un mod care să nu provoace şocuri în piaţă, să fie una etapizată. Este foarte important să existe dialog cu producătorii, cu toţi participanţii la piaţă,  astfel încât discuțiile să fie generatoare de soluții, iar consumatorii finali să nu resimtă niciun șoc în facturile pe care le vor plăti după 31 martie 2025. Evident că nu este uşor lucrul acesta, nu este o misiune simplă să facem lucrul acesta.

Având în vedere că ANRE nu are competenţe de initiaţive legislative, ne exprimăm întreaga disponibilitatea ca, împreună cu instituțiile abilitate (ME, MFP), să identificăm formule de ieșire din schema de sprijin care să nu perturbe/afecteze negativ activitatea economică sau să pună presiune pe bugetele consumatorilor casnici.

 Deci, nu estimați că se dublează prețul, așa cum zic aceste voci?

George Niculescu: Nu avem niciun motiv să facem scenarii pesimiste în ceea ce privește creșterea prețurilor. Legea 357/2022 prevede foarte clar faptul că, în perioada 1 Ianuarie 2023 – 31 Martie 2025, prețul din ofertele tip nu poate depăși valoarea prețului final facturat, iar furnizorii de gaze naturale au obligația să oferteze gaze naturale la valoarea de 0,31lei/kWh, respectiv 0,37lei/kWh, pentru ofertele tip.

Reamintesc că acestea se adresează tuturor consumatorilor casnici de energie electrică și gaze naturale. Mai exact, pentru consumatorii non casnici aceste oferte tip se adresează la energie electrică microîntreprinderilor, iar la gaze naturale consumatorilor non casnici care au un consum de până în  28.000 kWh/an.

De asemenea, tendința de scădere a prețului gazelor naturale este vizibilă pentru toată lumea. Un indicator important în acest sens îl reprezintă prețul spot de tranzacționare, care la data de 4 februarie era de aproximativ 150 de lei/mWh. De altfel, pe platforma Central European Gas Hub, de la începutul anului 2024, adică în plin sezon rece, prețul spot al gazului natural nu a depășit în nicio zi valoarea de 34 de euro/mWh. În concluzie, în condițiile actuale și având în vedere acești indicatori, nu avem de ce să ne facem griji că facturile se vor dubla.

 

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

4 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

5 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

5 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

6 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

8 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More