Iulian Mareș este jurnalist independent și președinte al Asociației Balkan Development Support, cu o carieră de peste 20 de ani în relații internaționale, banking și administrație publică, în prezent doctorand al Universității din București. “Podul Prieteniei” l-a abordat în contextul unui proiect editorial dedicat înțelegerii societății românești în anul electoral 2024, în cadrul căruia vom discuta despre evoluțiile politice și sociale actuale din România, văzute inclusiv dintr-o perspectivă bulgară.
“Podul Prieteniei” este o inițiativă lansată în anul 2015 de jurnalistul bulgar Vladimir Mitev, pentru a încuraja cunoașterea reciprocă între Bulgaria și România, la nivelul oamenilor interesați să contribuie la apropierea relațiilor dintre cele două țări care, deși sunt vecine, se cunosc prea puțin una pe cealaltă. Începând cu anul 2024, „Financial Intelligence” și „Podul Prieteniei” deschid împreună calea unei colaborări jurnalistice prin care aducem împreună voci din societatea românească și din societatea bulgară, pentru publicul cititor din ambele state. Interviu realizat de Vladimir Mitev.
VM: Domnule Mareș, în ce direcție merge România? Ce așteptați să se întâmple nu doar la alegeri, ci în general, în societatea în 2024?
IM: E greu de spus ce va fi și ce rezultat vor avea alegerile de anul viitor. Chiar e foarte greu de prezis. Nu doar pentru că sunt patru tururi de alegeri care vor urma. Se întâmplă acum lucruri fără precedent. România n-a avut niciodată patru tururi de alegeri într-un singur an, dar și momentul, să-i zicem istoric, la care se află România e unul ciudat. E unul ciudat, pentru că în opinia mea, cred că e cel mai greu să fie făcute prognoze realiste cu privire la alegeri. Nu cred că vreodată lucrurile au fost atât de greu de înțeles. Nu poți să-ți dai seama cu ușurință ce se întâmplă. Și cred că asta vine în primul rând deoarece, în momentul acesta, politica românească are cel mai puțin legătură cu omul de rând, cu poporul. O cred cu mare convingere. Politicienii noștri din ziua de azi nu au nicio legătură cu aspirațiile oamenilor, cu ce nevoi au oamenii și așa mai departe. Dacă m-ați întreba care e cel mai mare pericol în anul 2024 aș spune că tocmai decuplarea vieții politice de realitate.
VM: Înțeleg și am ceva de întrebat aici, pentru că mai multă lume scrie articole și postări online că România trăiește în cel mai bun moment din istoria sa, că veniturile au crescut, că sunt posibilități, că țara face parte din Vest și așa mai departe. Cu toate acestea, mai mulți români mi se par că sunt dezamăgiți din diferite lucruri, fiecare de ceva specific. Unii sunt dezamăgiți de partidele vechi că au poziție hegemonică în societate, alții sunt dezamăgiți de creșterea curentului suveranist, alții sunt dezamăgiți de serviciile publice, de educație, de testele PISA, de cazurile de plagiat. Deci mi se pare că în mai multe privințe pe lângă faptului că este mai bună perioadă rămân cu impresia că este un moment trist.
IM: Nu e un moment trist, e un moment periculos. Trist nu e deloc. Într-adevăr, România se află la cel mai bun moment din ultimii 30 de ani, din multe puncte de vedere. Dar nu cred că suntem la un vârf de creștere sănătoasă. Cred că suntem pe o mică bulă de săpun. Mă uit chiar în clipa asta la parcarea din fața clădirii unde lucrez: numai mașini de lux. Și dacă te uiți în București, e plin de mașini scumpe. Și întrebarea ar fi de unde au unii banii să cumpere mașini de zeci de mii de euro.
Vorbind serios, cred că suntem la cel mai mare procent de economie neagră din ultimii 30 de ani. Suntem la un moment fericit, pentru că în țară au intrat foarte mulți bani în ultimii ani, fonduri europene și ce au trimis românii din diaspora, investiții și așa mai departe. Dar lucrul ăsta nu are cum să dureze la nesfârșit. E, cum să spun, pur și simplu o conjunctură fericită care se va termina la un moment dat.
VM: Este și diferență între regiunile românești. Parcă orașele mari merg într-o viteză, zonele rurale și România profundă în altă viteză.
IM: Categoric da. Aveți perfectă dreptate aici. Și atunci se naște un fenomen de polarizare în orașele mari. Viața e bună. În celelalte zone mai puțin bună. Iar confuzia pe care riscăm să o facem este să credem că peste tot e la fel. Noi, cei care suntem în București, ne închipuim că la fel este în toată România, dar nu e la fel în toată România.
VM: Și credeți că acest clivaj, să zicem, între România dezvoltată sau bogată și România mai puțin dezvoltată și bogată, s-ar putea folosi politic?
IM: Categoric, eu mă tem cel mai mult că anul viitor lumea nu va ieși la vot. În timp ce lumea din zonele mai sărace, de regulă, iese la vot în număr mare pentru că sunt și stimulați destul de ușor cu mită electorală și alte lucruri de genul ăsta. Și atunci se va ajunge în situația în care cei din zonele mai puțin dezvoltate vor decide la alegeri și pentru ceilalți din zonele mai mult dezvoltate. Și se vor trezi cei din orașe că nu le convine rezultatul votului, dar va fi prea târziu.
VM: Dar dacă oamenii din orașele mari nu sunt motivați să voteze, poate că oferta politică nu convinge?
IM: Nu convinge deloc. Asta ziceam și la început, că oferta politică nu prea mai are legătură cu omul obișnuit, chiar din orașe, mai ales. Și e și o criză de candidați. Adică personajele care sunt împinse în față nu sunt atractive pentru public.
VM: Deci e nevoie de un fel de reînnoire a sistemului politic, a stângii la vârful politic? E nevoie ca elite noi și oameni noi să între în jocul politic?
IM: Nu vor fi noi lideri și noi oameni. Pentru că s-a ajuns la o situație foarte perversă, în care mecanismele de de selecție și de promovare ale partidelor sunt preponderent pe bani. Pur și simplu se licitează locurile. Și atunci candidații, care sunt propuși la vot nu sunt cei mai atractivi din punct de vedere electoral. Sunt cei care au plătit cel mai mult partidelor ca să fie nominalizați candidați.
VM: Atunci oare nu e nevoie de o discuție sinceră în societatea română despre aceste lucruri de care vorbim?
IM: O, categoric da. Dar cine să o poarte? Partidele nu sunt interesate să o poarte. Oamenii n-au chef de discuție. Asta e prea puțin, spun ei. Deci e o mare, mare apatie în rândul oamenilor. Un mare dezinteres cu privire la viața politică.
VM: Cum vedeți rolul presei pentru a avea această discuție?
IM: Din păcate, presa în România în momentul ăsta e marginalizată. Și e marginalizată mai ales economic vorbind, în sensul că un ziar, o publicație în ziua de azi nu se mai poate susține singură. Numai din ce cumpără cititorii e foarte greu. Cine plătește reclamă în momentul actual? Un ziar poate trăi din reclamă, e adevărat, dar cine plătește reclamă tinde și să dicteze anumite linii editoriale.
VM: Casele de pariuri plătesc pentru reclamă.
IM: Pe subiectul ăsta în particular nu mă pronunț, că nu cunosc. Ar însemna să repet ce au spus alții, ce am citit în alte articole și prefer să nu fac treaba asta.
VM: Felul în care vorbiți demonstrează că vă pasă. De fapt mai multor români le-ar pasa de ceea ce se întâmplă. Trebuie să fie o reacție în societate față de ceea ce descrieți că este impas și pericol.
IM: E adevărat. Asta spuneam, că e un moment foarte periculos, tocmai pentru că nu vezi nicio amenințare vizibilă. Societatea se complace în situația asta. Și este, de fapt, un moment de vulnerabilitate, dar nu e conștientizat.
VM: Oare nu e moment pentru elitele adevărate, cărora le pasă și vor face ceva?
IM: Eu nu cred în treaba asta. Din punctul ăsta de vedere sunt pesimist. Nu spun că nu ar exista elite adevărate în România. Există, dar nu sunt unite, nu sunt coagulate de nimeni. La rândul lor, s-au mulțumit cu diversele avantaje, beneficii pe care le au primit în ultimii ani. Nu văd pe nimeni din rândul elitei să încerce să inițieze o mișcare sau ceva. Nu, chiar nu văd.
VM: Dumneavoastră veți vota?
IM: Da, eu voi vota, Am votat de fiecare dată. Mie personal mi se pare o datorie față de cei care au murit în ‘89. Eu de fiecare dată când m-am dus la vot, m-am dus cu gândul ăsta. E datoria mea să votez, pentru că cei care au murit în ‘89 pentru asta au murit, ca noi să putem vota și ca votul nostru să conteze. Dar tot mai multă lume a ajuns în România să spună: ”Votul meu nu contează, votul nostru nu contează.” Eu încerc să-i contrazic, dar nu pot să contrazic sute de oameni, mii de oameni.
VM: Înțeleg.
IM: Eu consider că o mare parte din vină o are USR-ul, pentru că a eșuat total. USR-ul ajunsese la un moment dat a treia forță politică în țară. Foarte multă lume a văzut în USR o speranță de schimbare a politicii, însă, din păcate, acest partid a eșuat. Și atunci noua stea în politica românească este AUR. Așa se întâmplă, când unul bun eșuează, lasă loc pentru altul rău.
VM: Cum priviți această ofertă de cele patru partide semnificative în politica românească? Ce trebuie să știm despre fiecare dintre partide? Ce caracterizează aceste partide?
IM: Părerea mea e că e o falsă ofertă. Cum s-ar spune, o multiplă. Ok, ai patru partide, asta nu contestă nimeni. Dar oferta celor patru partide politice nu e atât de diferită în realitate. Dacă vă uitați la PSD-ul, de exemplu – a început să împrumute din retorica AUR-ului, pentru că i se pare că asta asta îi va aduce mai multe voturi. Eu consider că e o mare greșeală, pentru că PSD-ul ar fi trebuit să revină la a fi un partid social democrat cu adevărat european și nu să alunece în direcția opusă. USR-ul nu mai contează în mare măsură în momentul ăsta. Eu preconizez că va obține un scor foarte prost, indiferent ce ofertă vor prezenta. PNL-ul are cota lui de electorat și va rămâne la cota lui de electorat, pentru că are și o structură în teritoriu bună. Toată lumea se așteaptă la o creștere pentru AUR, ceea ce se va întâmpla și atunci va fi foarte interesantă situația. Nu știu ce să zic. N-aș vrea ca să avem pe viitor o coaliție la guvernare PSD – AUR, că ar fi dezastruoasă.
VM: Dar ce anume a făcut PSD că să alunece spre AUR?
IM: Din păcate, s-a alunecat spre AUR tocmai pentru că PSD-ul nu a făcut nimic. Adică problema nu e ce a făcut. Problema e ce nu a făcut. E ca în Caragiale, dacă știți că era fraza aia să se schimbe, dar să rămână la fel. Adică, azi cam asta vrea PSD. Să pretindă că vrea să conducă țara pe o direcție modernă, europeană și așa mai departe, când în realitate face cu totul altceva. Mai e o vorbă românească: ”Zi ca el și fă ca tine.” Noi mimăm lucrurile astea. Din păcate, deși România e la un moment de răscruce, eu spun că țara trebuie să se hotărască în momentul acesta dacă vrea să o ia înainte sau să stea pe loc sau să o ia înapoi.
VM: România probabil se uită la ce se întâmplă în lume și poate dacă se schimbă președintele în SUA, dacă vine un republican, România trebuie să fie pregătită.
IM: Românii prea puțin se interesează de relațiile internaționale. Uitați-vă la ponderea pe care o au știrile externe în jurnalele de știri din România și veți vedea că e foarte mică. Suntem una dintre țările cele mai întoarse spre sine. Electoratul românesc e puțin interesat de ce se întâmplă în afară.
VM: Dar oamenii care conduc statul român urmăresc evoluțiile internaționale. Dacă se va schimba cum bate vântul, se vor seta după vânt. Cred că așa e în toată regiunea noastră.
IM: Vor face ce au făcut de fiecare dată înainte de alegeri. Cu câteva luni de zile înainte de alegeri vor merge la Washington în încercarea de a găsi aliați. Toți au făcut așa. Nu-ți închipui că politica la București se schimbă neapărat după cum se schimbă politica la Washington. Întotdeauna a existat un decalaj din punctul ăsta de vedere și o amorțeală. Numai dacă Washingtonul a intervenit, a avut inițiativa de a cere o anumită direcție politică, atunci s-au întâmplat lucruri și la București. Dacă Washingtonul nu e interesat de București, la București nu se întâmplă nimic.
Corupția a înflorit în perioada mandatelor lui Iohannis
VM: Ați avut un președinte, Iohannis de origine germană și poate că în timpul lui Iohannis legăturile cu Europa de Vest s-au întărit mai mult. România are și o componentă eurofilă pe lânga cea euroatlantică. Eurofilii sunt îndreptați spre Europa de Vest mai mult.
IM: Da, da, da.
VM: Cine va fi candidatul acestei componente din societatea românească?
IM: Este foarte greu de spus. Dacă intrăm pe tărâmul speculațiilor, întotdeauna s-a spus că funcțiile de președinte și de premier din România au fost negociate între Europa și America. Mi-e greu să spun în momentul ăsta dacă Iohannis, ca președinte, a jucat mai mult cartea americană sau cartea europeană. Cred că a încercat să le joace pe amândouă. Iar cine va veni în locul lui? Nu știu, chiar citeam zilele trecute o analiză preliminară. Și se spune că singurul candidat prezidențiabil e Mircea Geoană. Restul nu au nici pregătirea necesară și nici nu sunt percepuți de către electorat ca fiind apți pentru funcția de președinte. Chiar dacă la momentul ăsta puțini și-au anunțat intenția de a candida la funcția de președinte. Probabil că dacă se va ajunge să fie Mircea Geoană versus oricine altcineva, probabil că PSD-ul va reuși prin aparatul de vot din teritoriu să-l impună pe Geoană ca președinte, pentru că altcineva nu cred că va fi capabil să atragă suficiente voturi.
VM: Există și legendă că Ciolacu ar fi vrut să fie președinte.
IM: Puțin probabil. Foarte puțin probabil. Dacă vă aduceți amintiri, Ciolacu a ezitat să fie premier.
VM: Dacă ne uităm mai general pe hartă, cel puțin poate având perspectiva mea bulgară, există o ipoteză că Rusia se întărește în ultima perioadă, inclusiv față de Ucraina, a început să aibă avansuri militare și, de exemplu, acest guvern pro-ucrainean bulgar parcă nu are sprijin foarte puternic în societatea bulgară conform unor sondaje. Așteptați cumva ca Rusia să schimbe niște echilibre din regiune în anul care urmează, de exemplu să vedem creșterea unor curente politice rusofile în zonă? Sau va fi mai degrabă invers dat fiind că UE avansează spre Moldova și Ucraina, de exemplu?
IM: Am să răspund în felul următor. În primul rând, într-adevăr, este de așteptat din partea Rusiei să încerce așa ceva. Pentru că Rusia are tradiția influențării politice în statele noastre. Ea este interesată să acționeze. Rușii se pricep să facă lucrul ăsta. Anul viitor e un moment în care pot să intervină și mă aștept să intervină. Acum, dacă vor reuși sau nu, e cu totul altă discuție. Eu pot să răspund în ceea ce privește România. În România singurul exponent sau singurul partid politic care face jocul Rusiei este AUR. Dacă AUR va avea un avans electoral consistent anul viitor, da, atunci avem o problemă. Dacă nu, nu.
VM: Dar poate asta merită discutat. Cum anume societatea română sau elitele românești s-au mutat spre AUR, pentru că nu e doar poporul care se mută, este probabil și o parte din elite, care susține AUR.
IM: Nu sunt de acord cu ce spuneți, pentru că singurii care au migrat către AUR au fost oportuniștii.
VM: Dar oare statul român nu susține cumva AUR într-o măsură?
IM: E greu de spus. Cine e statul român în momentul ăsta? E greu de spus. Părerea mea e că statul român e divizat în ceea ce privește centrele de putere, centrele formale și centrele informale de putere. Dacă am admite, măcar de dragul ipotezei, că statul român are vreo legătură cu AUR-ul, atunci aș spune că da e posibil ca AUR-ul să fi fost înființat și sprijinit să crească numai ca să repete scenariul cu Partidul România Mare (PRM) al lui Vadim Tudor. Este un partid care a fost susținut de statul român pur și simplu ca să existe o sperietoare și să sperie electoratul încât să voteze mai mult cu PSD-ul decât să voteze cu PRM-ul în anii 2000, când era Iliescu versus Vadim Tudor. Și acum e aceeași situație. PSD versus AUR. Asta spun că singurul pericol care poate fi preconizat e acela al unei alianțe între PSD și AUR. Asta ar fi cea mai, cea mai, cea mai mare problemă.
VM: Dar când spuneți că statul român e divizat, cum definiți falia internă.
IM: Greu de spus. E o lume multipolară. Este Administrația Prezidențială, pe de o parte, care e un pol de putere în România. Este Parlamentul, care e alt pol de putere în România. Este Biserica Ortodoxă, care e alt pol de putere. Este armata, care e alt pol de putere și acestea sunt cele care sunt la vedere. Da, pe urmă mai sunt și celelalte care nu sunt la vedere. Servicii secrete, masonerie, lume interlopă. Și așa mai departe. Mediul de afaceri.
VM: Bine, dar această falie e mai mult ceva intern sau e legată de faliile internaționale?
IM: Sunt falii interne care sunt conectate la falii internaționale.
VM: Dacă în anul 2024 România este încercată și va trebui să facă alegeri, asta înseamnă că poate fi și o schimbare în bine, nu-i așa? Poate fi ales ceva nou, o opțiune, poate neașteptat, sau poate fie încercat ceva neașteptat? În ce măsură un candidat care nu e așteptat la alegerile prezidențiale sau o opțiune politică nouă ar putea să apară?
IM: Dacă vă uitați un pic la istoria alegerilor din România în ultimii 30 de ani, nu au fost schimbări majore sau schimbări spectaculoase. Părerea mea e că opțiunea previzibilă a câștigat întotdeauna. A câștigat cine era cel mai probabil să câștige la modul realist. Și cam de fiecare dată voința poporului, voința majorității a fost una bună. Adică poporul a ales cu înțelepciune. Când a avut de ales între Iliescu și Vadim. unul fiind extremist, poporul român l-a ales pe Iliescu. Când a avut de ales între Băsescu și Adrian Năstase, l-a ales pe Băsescu, că a promis schimbarea.
VM: Dintre Geoană și Băsescu, tot era Băsescu mai bun?
IM: Tot Băsescu era mai bun și lumea l-a perceput ca atare. Deci, întotdeauna, cum se spune, balanța a fost înclinată înspre bine.
VM: Eu amintesc foarte bine alegerile din 2014, când a fost o mobilizare fără precedent și în România, și în diasporă, și a ieșit Iohannis. Această mobilizare a însemnat ceva.
IM: Cine era contracandidat (Victor Ponta din PSD, nota editorului)?
VM: Da, dar Iohannis acum e foarte discreditat, foarte jos în ratingurile de aprobare.
IM: În momentul ăsta? Categoric da. Pentru că s-a dovedit ca una era speranța de Iohannis și alta a fost realitatea de Iohannis.
VM: Cum apreciați contribuția lui Iohannis în aceste 10 ani din cele două mandate sale?
IM: Un președinte care ar fi putut să facă mult mai mult decât a făcut.
VM: Și de ce nu a făcut?
IM: Din comoditate. Pentru că nu și-a asumat cu adevărat un mandat pentru țară. El și-a asumat un mandat pentru el. Și pentru forțele care l-au propulsat în funcția de președinte.
VM: Da, asta voiam să spun. Oare cei care stăteau în spatele lui, inclusiv la nivel internațional, pur și simplu nu aveau ceva mai complex ca idee pentru România.
IM: Poate că a fost un pact. Mai bine zis un blat. Adică, României îi s-a dat un președinte care este ok ca apariție, vorbește fluent engleză, relaționează bine la întâlnirile cu alți lideri de stat și așa mai departe. Dar, ca parte a înțelegerii respective, acordul a fost să nu intervină în interior cu anumite chestiuni. Știți foarte bine că, de exemplu, corupția a înflorit în timpul celor două mandate ale lui Iohannis.
VM: În timpurile lui Iohannis DNA a fost redusă ca putere, iar Laura Koveși a fost acuzată penal.
IM: DNA-ului i s-au scos dinții. La Parchetul General la fel, mort. DIICOT, mort. Corupția a încetat să mai fie o amenințare la adresa securității naționale pentru că au scos-o din documentele strategice. Deci asta spun, că e un fel de blat. Asta a fost un blat.
VM: Bine, deci la alegerile prezidențiale din 2024 va ieși altcineva decât Iohannis. Care va fi schimbarea în raport cu Iohannis?
IM: Nu va fi o schimbare. În momentul ăsta, România e pusă pe niște coordonate. Rezultatele sunt bune, toată lumea e mulțumită dacă stai să te uiți cel puțin la suprafață. Da, și atunci probabil că opțiunea va fi una pentru continuitate. Adică oricine va veni după Iohannis, să zicem că vine Geoană sau să zicem că vine altcineva va face fix același lucru.
România va încerca să-și ridice profilul regional și va avea nevoie de parteneri
VM: Ați scris un articol în care ați dezvoltat ipoteza că viitorul președinte român se va ocupa mai mult de românii de Est, să zicem așa, din zonele din Moldova și Ucraina.
IM: Da, mă aștept să facă chestia asta.
VM: Înseamnă că România va avea un președinte poate mai patriot decât Iohannis?
IM: Dacă viitorul președinte va insista pe relațiile cu românii din regiune, nu va face asta din patriotism. Să fim serioși. Să fim realiști. În acest moment, pe de o parte, electoral dă bine. Nu mă refer numai la granița estică. Mă refer și la românii din Serbia. De exemplu, românii din Balcani. Că sunt destui. Deci, pe de o parte dă bine și pe de altă parte, România a ajuns și la un nivel de maturitate. Totuși, au trecut 30 de ani și aspirația României în momentul ăsta este să fie un pic mai prezentă în imediata sa vecinătate. Adică pe undeva e o creștere naturală, a ajuns în mod natural la lucrul acesta. Pe de altă parte, e și contextul regional și internațional, Moldova și Ucraina au drumul deschis spre Uniunea Europeană, iar România va juca un rol din punctul ăsta de vedere, pentru că avem comunitățile de români pe care le avem și în Moldova, și în Ucraina.
VM: Ce așteptați să însemne concret realizarea acestei prezențe mai mari a României în regiune? Va fi oare România mai degrabă hegemonică sau mai mult colaborativă?
IM: Mai mult colaborativă. România nu are nici tradiția, nici școala, nici capacitatea de a se comporta ca hegemon în raport cu vreun alt stat. Nu avem școala asta, nu ne pricepem. Nu știm să o facem și nici nu avem intenția, pentru că nu avem exercițiul acesta, precum alte state care au avut colonii. România nu are exercițiul acesta, prin urmare nu avem nici apetit pentru așa ceva. Vă garantez.
VM: Este un element de insular în identitatea românească. Dacă această insulă se afirmă se va afirma ca hegemon sau nu?
IM: Nu neapărat. Nu vă aduceți aminte ce se zice despre România – mămăliga nu explodează? Asta înseamnă că România e o țară mare, care nu se umflă? Deci nu, nu văd ca fiind posibil un scenariu de hegemon cu Balcanii de Vest și chiar cu Bulgaria.
VM: Poate că aveți o perspectivă mai bună asupra rolului pe care îl poate juca România în zonă. Ce înseamnă o România mai prezentă: investiții, proiecte culturale, relații între oamenii…? Oare România nu va avea nevoie de o anumită infrastructură?
IM: Este nevoie de o anumită infrastructură. O mare problemă a României, a prezenței României în zona Balcanilor este aceasta: ”cum să facem treaba asta”? România nu știe exact acest lucru. Din punctul meu de vedere, noi nu știm exact cum să fim mai prezenți în Balcani. Iar liniile pe care s-a mers până acum, pe care, de exemplu, Ministerul Afacerilor Externe a avansat, sunt cele tradiționale, cu diplomație culturală, tentative de colaborare economică. Asta s-a făcut până acum. Ce văd eu, urmărind activitatea diplomatică a României din statele din Balcani, văd pur și simplu un număr mai mare de proiecte. Ca să rezum ce spun acum: încercăm să facem același lucru, dar un pic mai mult.
VM: Credeți că România are nevoie de parteneri sinceri și autentici, care să fie mai mulți și să crească natural în zonele cu care dorește să colaboreze?
IM: Da, categoric. Categoric da. E nevoie de așa ceva pentru oricare două state care vor să dezvolte parteneriate sincere sau colaborări sincere. E nevoie de lideri capabili să pornească și să ducă mai departe astfel de parteneriate. În momentul ăsta, părerea mea e că, cel puțin în România, lipsesc liderii de felul acesta. La fel și în Serbia, îndrăznesc să spun. În Bulgaria nu știu cum stau lucrurile. Cu Ungaria chiar nu e cazul, să fim serioși. Ce a mai rămas? Ucraina. Ucraina în situația în care e destul de încercată cu acest război. Dacă mă uit la modul obiectiv și realist, singurul stat vecin cu care România poate să dezvolte în momentul ăsta e Bulgaria, lăsând la o parte Republica Moldova, care e un caz special pentru România.
VM: Eu tot așa cred că Bulgaria ar trebui să fie un partener natural pentru România. Mi se pare o problemă că Bulgaria tot gândește foarte național centric și cumva cred că e nevoie de mai multe punți, să zicem de oameni care să facă punte sau de organizații-punte. Cred că nu sunt suficiente când vine vorba de relațiile româno-bulgare.
IM: Da. Întrebați-vă care e ”boala noastră națională”. Cu ghilimelele de rigoare. La români este lipsa de interes. Pe noi nu ne interesează, în afară de noi înșine ne interesează prea puțin alții. La voi, la bulgari, este, cum ați spus dvs, naționalismul. Da, pe voi vă interesează prea mult propria persoană. Pe noi nu ne interesează alții, dar asta nu înseamnă că ne interesează prea mult nici propria persoană. Nu știu dacă m-am făcut înțeles. Sunt lucruri care la voi contează foarte mult și care la noi contează foarte puțin.
VM: Discutând despre relațiile românești cu Balcanii, acum sunt proteste în Serbia și presa română a scris că o româncă implicată la un nivel înalt în opoziție. Cum românii percep aceste evoluții din Serbia? Ipoteza mea este că aceste proteste se potrivesc bine cu percepția de sine a elitelor românești, ca fiind un punct avansat al Vestului în regiune, din care susțin o poziție împotriva dictatorilor considerați ca fiind ”anti-occidentali”.
IM: Am să fac trei observații. Una e ceea ce spuneai, că la știrile din România s-a spus că ia uite o româncă implicată în protestele din Serbia. Culmea culmilor. Ca întotdeauna, în astfel de situații, dacă se întâmplă un dezastru global sau în nu știu ce țară se întâmplă ceva nasol, pe noi ne interesează un român care e acolo întâmplător. Deci e vorba de un fel de provincialism românesc în a privi situațiile de genul ăsta. Dacă presa din România atât e capabilă să surprindă la ce se întâmplă acolo, în Serbia, faptul că există un element marginal, adică o româncă implicată, înseamnă că nu ne interesează ce se întâmplă în ansamblu, fenomenul în ansamblu. Știrea în România e asta, că e o româncă implicată. Deci asta e o primă observație despre percepția românească a protestelor din Serbia – provincialismul, care caracterizează presa din România.
A doua observație privește poate evenimentele în sine care se întâmplă acolo. Părerea mea e că nu, nu vor schimba cu nimic situația actuală. E pur și simplu un spectacol mic.
Și a treia observație, care privește, percepția noastră, a românilor, cu privire la ce se întâmplă acolo, în Serbia, cea a oamenilor, mai ales cei care sunt peste 50 de ani. Ei au rămas cu percepția asta, percepția lor asupra Serbiei este de fapt percepția lor asupra Iugoslaviei. Oamenii de peste 50 de ani din România au o părere foarte bună despre Serbia și ce se întâmplă în Serbia, dar este o părere în necunoștință de cauză. Adică dacă întrebi 100 de români câți dintre ei au fost în Serbia să vadă lucrurile pe acolo, unul dacă a mers dintr-o sută, e bine, dar nu cred. Pe de altă parte, am văzut în rândul elitei intelectuale așa o emoție, că, ia uite, în sfârșit proteste la Belgrad împotriva dictaturii lui Vucic și așa mai departe. Hai să fim serioși. E ca în Turcia lui Erdogan. Nu e momentul schimbării nici în Serbia, nici în Turcia. Nici n-o să fie prea curând.
VM: Cum priviți raționamentul geopolitic al elitelor românești în anul electoral?
IM: Elitele românești, elitele politice, mai ales, vor să fie în postura copilului care suge la două țâțe, vor avantajele, dar nu și obligațiile.
VM: De mai multe ori s-a făcut această notă despre bulgari. Românii mereu îmi pun întrebarea de ce Bulgaria joacă la două capete.
IM: Pentru că diferă percepția, diferă foarte mult percepția. Chiar azi citeam un articol care exact asta spunea – faptul că România nu are o criminalitate. Cum e asta? Așa scria în articolul ăla – ”Păcatul unei criminalități reduse”. Articolul spune că în România, între lumea interlopă și stat există o complicitate. Și lucrurile sunt percepute ca fiind mai puțin grave, mai ușoare, mai light, tocmai datorită acestei situații.
VM: Mai mulți bulgari au impresia că românii și ungurii sau maghiarii sunt în conflict, în timp ce eu personal am impresie de lucru opus. Mi se pare că relațiile dintre România și Ungaria, și românii, și maghiarii de fapt sunt foarte bune în ultima perioadă. Ce credeți dvs. despre asta?
IM: Sunt niște relații foarte bune și foarte consistente de vreo 10-15 ani sunt, dar asta se întâmplă pentru că undeva în anii ‘90 s-a făcut pace și s-a făcut pace, pentru că așa au zis americanii – să se facă pace. Bine, lucrurile trebuie nuanțate un pic, pentru că relația la nivel macro între România și Ungaria e foarte bună, dar la nivel micro totuși sunt niște probleme, pentru că Ungaria nu joacă fair play. Dacă te duci în Harghita și Covasna, nu prea mai găsești unguri care să știe limba română, ceea ce e nu e ok, fiindcă tot ei după aia se plâng de faptul că nu-și găsesc loc de muncă, dar nu-și găsesc loc de muncă pentru că nu cunosc limba română și nu cunosc limba română, pentru că nu mai învață în școală, pentru că așa au considerat liderii lor politici. În momentul ăsta eu preconizez că România o să reexamineze un pic relația cu Ungaria.
VM: Va fi anumită dispută sau o diferență?
IM: Nu. Doar România nu o să mai aibă disponibilitatea de a spune ”da” la orice vrea Ungaria. Până acuma cam așa a fost – mereu era agreat la București ce dorea Budapesta. Dar în momentul ăsta, Ungaria, mai bine zis Orban a avut o anumită ”prestație” la nivel european.
VM: Orban sau Ungaria sunt foarte influente în întreagă regiune noastră…
IM: Orban e foarte influent, dar vezi, în momentul ăsta România îl privește pe Orban ca un exponent al Rusiei și știi foarte bine că aici, în România, există o rusofobie. În momentul ăsta, rusofobia asta se extinde și asupra Ungariei. Adică pentru România Ungaria a încetat să fie doar Ungaria. E la pachet cu Rusia.
VM: Românii au votat pentru Iohannis, având o idee și despre germani, la care s-au bazat și sloganurile electorale ale lui Iohannis – ”România lucrului bine făcut”, ”Un altfel de politician”. E o impresie că germanii sunt opusul românilor în sens bun. Germania a investit mult în România. 300.000 de locuri de muncă sunt în firme germane și parcă cifra firmelor germane care există în România e de 24.000. Probabil asta se datorează și efectului Iohannis, o cuplare a economiei germane cu economia română. Și văd că și o parte din elita românească mi se pare foarte așa deschisă la Germania. Deci multă modernitate intră în România prin Germania. Credeți că asta se va schimba în anul care vine, pentru că Iohannis va pleca?
IM: Nu, nu. Lucrul ăsta va rămâne la același nivel, pentru că nu sunt lucruri care să depindă de o persoană sau să depindă de un președinte. Lucrurile astea sunt o realitate care a fost construită în ultimii 20 de ani și care e foarte bine ancorată în România. Nu o să dispară. Ceea ce ați spus nu se datorează lui Iohannis. E fix invers. Iohannis se datorează acestei realități.
VM: În Bulgaria mi se pare că, surprinzător pentru unii români, Bulgaria dezvoltă relațiile sale cu Franța în ultima perioadă. Deci avem acest ministru și viceprim ministru, Mariya Gabriel, fost comisar european, căsătorită cu francez și ea pare de fapt o forță motrice în guvern, chiar o forță în spatele politicilor legate de Ucraina. Se scrie în prezent sub egida vicepremierei și fostei eurocomisare Mariyei Gabriel o strategie de politică externă la lansarea discuțiilor despre care s-a discutat de transfer de tehnologii cu participarea și a unor companii bulgărești. Se pare că Bulgaria virează spre Franța în ultima perioadă și mă întreb dacă asta nu explică de ce USR-ul românesc scade. În ce măsură acest rol scăzut al USR-ului înseamnă că statul român sau societatea română nu sunt interesați în macroniști puternici?
IM: Nu au nicio legătură una cu alta. Influența franceză, ca și influența germană în România sunt foarte bine ancorate și asta e un lucru bun. Pentru România aduce stabilitate, aduce prosperitate. Ca o mică paranteză, mie mi se pare foarte interesant acest fenomen al căsătoriilor mixte și bulgaro-franceze, româno-franceze și așa mai departe. Este un subiect pe care recomand să-l urmăriți.
Pe de altă parte, acum există un consens european pentru aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Probabil că același consens european este și pentru Ucraina. Ce știu eu sigur este că în momentul ăsta e declanșată un fel de competiție între state, care va contribui cât mai mult la acest proces de aducere a celor două state în familia europeană. Cine se va arăta ca un campion al apropierii Republicii Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană. Cine se arată ca un campion în momentul acesta va fi răsplătit ulterior, inclusiv, cum ați spus, companiile bulgărești ar putea fi implicate în reconstrucția Ucrainei. E un avantaj poziția pe care o are guvernul vostru la acest moment în raport cu Ucraina. La noi e la fel. Cine are urechi să audă și cine are minte să înțeleagă. Dacă acum joci cartea de promotor al apropierii Republicii Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană, mai târziu vei avea de câștigat.
Îmi place să dau următorul exemplu. Gândește-te în felul acesta la momentul actual: proiectele de infrastructură care sunt lansate pe granița dintre România și Ucraina, cea mai mare parte a lor fiind finanțate din fonduri europene, au ajuns la suma de peste un miliard de euro. Vorbesc de poduri, vorbesc de șosele care sunt în diverse stadii de execuție, între România și Ucraina. Din moment ce Uniunea Europeană investește un miliard de euro în infrastructură, în Ucraina, pe zona de graniță cu România, e clar că, în condițiile în care Ucraina e un stat în război, decizia e luată. Există o decizie fermă, pentru că nimeni nu investește un miliard de euro, ca să piardă investiția un an mai târziu. Deci e clar că într-un fel sau altul Ucraina va veni în Uniunea Europeană în următorii ani, la fel și Republica Moldova. Repet, într-un fel sau altul, că există mai multe scenarii luate în considerare.
Ăsta este, cum să spun eu, Big boys game, Major League game. Iar pe noi ne favorizează geografia fiind unde suntem. Unde e Bulgaria? Unde e România? Suntem în apropiere de de Ucraina și de Republica Moldova.
Iulian Mareș: Corupția a înflorit în perioada mandatelor lui Iohannis
Iulian Mareș: Romania will try to raise its regional profile and will need partners
| Știri BVB