Asigurari

Inundațiile din Suceava: sute de dosare de daună au fost deja deschise. Procesul este în plină desfășurare (UNSAR)

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile au deschis deja peste 250 de dosare de daună. Acestea au fost avizate atât în baza polițelor obligatorii PAD, cât și facultative, ca urmare a pagubelor suferite de locuințe și de bunuri, după caz, transmite Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), potrivit unui comunicat transmis redacției.

Peste 20% din totalul locuințelor din Județul Suceava sunt protejate de o asigurare obligatorie PAD, în timp ce circa 12% au și o asigurare facultativă.

UNSAR precizează: “În aceste zile, companiile de asigurări Membre ale UNSAR sunt mobilizate să își sprijine clienții și să faciliteze cât mai rapid procesul de constatare și despăgubire a daunelor. Astfel, reprezentanții mai multor asigurători se află de câteva zile pe teren, în zonele inundate, pentru a veni cât mai rapid în sprijinul celor afectați. Totodată, asigurătorii fac pași rapizi pentru a intra în contact cu proprietarii locuințelor care sunt protejate de o asigurare și pentru a-i îndruma în procesul de avizare a daunelor.

În acest context, recomandăm tuturor celor afectați, a căror locuință este protejată de o poliță de asigurare, să ia direct legatura cu societățile de asigurare.

Reluăm în cele de mai jos informații utile în acest sens:

Puteți anunța că locuința a fost afectată de inundații astfel:

1. Telefonic la 021 9930

* 09:00 – 17:00 (luni–vineri) → răspund operatorii PAID.
* În afara programului → răspunde asistentul virtual, care:

* oferă răspunsuri la întrebările frecvente,
* preia datele de contact,
* trimite informațiile operatorilor, care vă vor contacta ulterior.

⁠Asistentul virtual preia sesizarea, oferă informațiile esențiale si transmite mai departe operatorilor PAID care vă vor contacta telefonic pentru soluționare.

2. Online

* Pe site-ul oficial www.paidromania.ro
* Folosind butonul albastru din dreapta (formular de daună online).

3. Direct la compania de asigurări care a emis polița

Important

Datele de contact ale fiecărui asigurător se regăsesc atât pe polițele de asigurare, cât și pe site-urile oficiale ale acestora. Recomandăm contactarea directă a asigurătorilor utilizând numerele de telefon ce se regăsesc pe site-ul fiecărei companii.

În primele trei luni ale acestui an, companiile de asigurări din România au achitat despăgubiri pentru locuințele afectate de diverse riscuri și evenimente neprevăzute de peste 41 milioane lei. Această valoare este cu 18% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, reflectând rolul esențial al asigurărilor în protejarea patrimoniului românilor.”

 

***

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

8 minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

17 minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

26 de minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

30 de minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

33 de minute ago

This website uses cookies.

Read More