Burse/Investitii

Investimental lansează Portofoliile de Investiții cu Execuție Simplificată (PIES)

Investimental anunță lansarea PIES, un produs propriu care transformă modul în care investitorii pot investi pe piața de capital, această activitate devenind mai accesibilă, intuitivă și eficientă, indiferent de experiența investitorilor. Prin intermediul PIES (Portofolii de Investiții cu Execuție Simplificată), investitorii își pot crea un portofoliu de acțiuni cu ponderi personalizate, care, ulterior evoluției instrumentelor, poate fi rebalansat la procentele inițiale printr-un singur buton, potrivit unui comunicat.

PIES Investimental este proiectat astfel încât să elimine barierele tradiționale întâlnite în investiții, oferind un sistem simplificat care gestionează automat detaliile complexe ale tranzacționării și portofoliilor de investiții. Lansarea unui astfel de produs, unic pe piața de brokeraj din România, marchează un nou moment important în dezvoltarea Investimental și în demersul nostru de a facilita accesul la investiții. PIES Investimental este conceput să ofere fiecărui investitor, indiferent de nivelul său de experiență sau disponibilitatea de timp, posibilitatea de a construi și de a gestiona un portofoliu de investiții cu efort minim. Deocamdată, produsul nostru se adresează acțiunilor listate pe piața americană,” a declarat Mihaela Bîciu, CEO al Investimental.

În practică, prin PIES Investimental, utilizatorii au posibilitatea de a selecta acțiuni americane dintre cele peste 5.500 disponibile în sistem, în funcție de cele 11 sectoare economice reprezentate în cadrul produsului. Trebuie doar să decidă ce acțiuni să includă în portofoliu și proporția fiecărei acțiuni. PIES oferă informații despre suma minimă necesară pentru inițierea investiției, permițând totodată investiții suplimentare. Pentru o gestionare eficientă a investițiilor, clienții pot opta pentru programarea plăților recurente din contul bancar către contul principal (USD), crescând astfel investiția în PIES pas cu pas.

Dacă utilizatorii sunt indeciși în privința selecției de acțiuni, interfața user-friendly a serviciului PIES le permite să navigheze ușor printre opțiuni. Acțiunile sunt listate în ordine descrescătoare după valoarea de piață a companiilor emitente, oferind opțiunea de a filtra acțiunile pe sectoare economice. De asemenea, utilizatorii pot selecta direct Top 10 acțiuni după capitalizare din fiecare sector.

Odată ce fondurile sunt alimentate, tranzacțiile pot fi efectuate simplu, printr-o singură apăsare de buton. Operațiunile sunt executate la deschiderea pieței, iar pe măsură ce valorile acțiunilor se modifică, PIES oferă opțiunea de rebalansare automată a portofoliului. Acest proces permite ajustarea ponderilor, fără necesitatea intervenției manuale sau a calculelor complicate, maximizând eficiența timpului investit. PIES Investimental a fost creat pentru a răspunde nevoilor investitorilor moderni care caută o metodă mai directă, mai puțin consumatoare de timp și cu costuri reduse pentru a intra pe piața de acțiuni din SUA.

PIES Investimental este un nou produs dezvoltat de companie, pe lângă aducerea în piață, în premieră pentru un broker român, a MultiCont pe BVB, Extended Trading și acțiunile fracționare pe piața din SUA.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More