Sanatate

Investiție de 2.000.000 euro în clinica multidisciplinară independentă LEM Medical din sectorul 2 al capitalei

LEM Medical, înfiinţată în anul 2017 sub forma unui laborator de analize medicale, s-a extins cu 16 specialităţi medicale, devenind clinică multidisciplinară independentă. Investiţia totală în dezvoltarea clinicii s-a ridicat la 2.000.000 de euro. Situată în zona Andronache din sectorul 2 al capitalei, noua clinică LEM pune la dispoziţia pacienţilor o gamă completă de servicii medicale și de laborator, alături de echipamente de diagnostic și tratament la nivelul centrelor medicale de excelenţă, potrivit unui comunicat de presă. 

Clinica LEM Medical dispune de un spaţiu de 1,320 mp, cuprinzând 3 departamente de servicii medicale: un laborator de analize medicale şi anatomie patologică, un centru de recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie şi un departament de specialități clinice şi chirurgicale pentru adulţi, cu 16 cabinete și 16 specialităţi disponibile. Pe lânga acestea, clinica deține în București 6 puncte de recoltare pentru analize medicale, se mai arată în comunicat.

„După 4 ani în care ne-am remarcat prin calitate și precizie în furnizarea de analize de laborator, am decis să ne extindem aria de competențe, pentru a  putea oferi pacienților  îngrijiri medicale complete, realizate la cele mai înalte standarde. În plus, pacienții noștri beneficiază de servicii medicale decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate în zona de analize de laborator, recuperare medicală și alte specialități medicale”,  a declarat Mădălina Moreanu, Director Executiv LEM Medical.

În cadrul LEM Medical, pacienții beneficiază de servicii medicale pentru diagnosticul, controlul și tratamentul afecțiunilor acute sau cronice, de la recoltarea și analiza probelor biologice, consultații de specialitate în ambulatoriu, o gamă largă de investigații paraclinice (tomografii oftalmologice , ecografie, endoscopie, colposcopie etc.), până la intervenții chirurgicale minim invazive.

Echipamentele din dotare au fost alese după criterii de competivitate la nivel mondial, acestea fiind la nivelul centrelor medicale de excelență. Pentru diagnosticarea corectă și tratamentul chirurgical minim invaziv al afecțiunilor ORL, clinica va dispune de un echipament ultraperformant de videoendoscopie. Totodată, pentru specialitatea de oftalmologie va fi adus un tomograf oftalmic, cu rol în prevenția și diagnosticarea în stadii incipiente a afecțiunilor oftalmologice, anunță reprezentanții clinicii.

Echipa LEM Medical este alcătuită din peste 30 de medici și asistenți.

Gama de specialități clinice oferite de LEM Medical cuprinde: alergologie şi imunologie clinică, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie generală, dermatologie-venerologie, endocrinologie, gastroenterologie, medicină internă, medicina muncii, neurologie, obstetrică – ginecologie, oftalmologie, ORL, ortopedie şi traumatologie, pneumologie şi psihiatrie, se mai arată în comunicat.

Articole recente

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

5 minute ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

8 minute ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

32 de minute ago

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More