Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto: pixabay.com
Investiţiile directe realizate de fondurile suverane de investiţii în 2020 aproape s-au dublat comparativ cu 2019, ajungând la 65,9 miliarde de dolari, o parte importantă din aceste investiţii fiind realizată acasă, în condiţiile în care fondurile au încercat să contracareze impactul crizei COVID-19 asupra economiilor lor, arată un raport publicat marţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În plus, potrivit International Forum of Sovereign Wealth Funds (IFSWF), pentru prima dată, fondurile de economii au investit în 2020 mai puţin decât fondurile suverane de dezvoltare şi fondurile hibride. În mod normal, fondurile de economii au mandatul de a livra randamente pe termen lung prin investiţii pe pieţele financiare în timp ce fondurile de dezvoltare sunt concentrate mai mult pe dezvoltarea economiilor lor locale.
“Investitorii instituţionali, inclusiv fondurile suverane, au intrat în pandemie cu niveluri mari de lichidităţi. În consecinţă, erau pregătite să îşi susţină economiile locale sau să facă achiziţii oportuniste pe pieţele internaţionale cu dificultăţi”, se arată în raportul IFSWF.
Anul trecut, fondurile suverane au realizat investiţii directe în valoare de 48,6 miliarde de dolari în acţiuni, mai mult decât dublu faţă de 2019, în timp ce 9,1 miliarde de dolari au investit în imobiliare şi 8,2 miliarde de dolari în infrastructură, susţine IFSWF.
Multe dintre fondurile suverane de investiţii au fost solicitate să susţină afacerile locale în urma pandemiei. De exemplu, fondul suveran al Turciei a injectat 21 miliarde de lire (2,5 miliarde de dolari) în trei bănci de stat iar fondul Temasek Holdings din Singapore a participat la emisiunea de obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde de dolari lansată de Sembcorp Marine.
Aceste investiţii în susţinerea afacerilor locale s-au adăugat sumelor pe care guvernele le-au scos din fondurile suverane. De exemplu, în luna august a anului trecut Ministerul de Finanţe din Chile a scos 1,1 miliarde de dolari din fondul suveran pentru a putea rambursa datoria externă.
Raportul IFSWF mai arată că, în 2020, ca o consecinţă a pandemiei, fondurile suverane au alocat 22% din capitalul lor spre investiţii directe pe pieţele lor locale, comparativ cu o medie de aproximativ 13% în anii precedenţi.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More