Investitii

Investiţiile în şampanie au fost mai profitabile decât cele în bitcoin sau în acţiunile companiilor din tehnologie

Cei care au investit în şampanie în acest an au toate motivele să sărbătorească, în condiţiile în care cele mai apreciate sticle de şampanie au înregistrat performanţe mai bune decât toate activele financiare, de la acţiunile marilor companii din tehnologie şi până la bitcoin, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Platformele online care permit tranzacţiile cu vinuri, şampanie şi băuturi spirtoase de colecţie, la fel ca şi în cazul acţiunilor sau valutelor, au înregistrat o activitate record şi creşteri semnificative de preţ în acest an.

Datele furnizate de “Bordeaux Index”, o platformă de tranzacţionare online, arată că şampania a fost responsabilă pentru 15 dintre cele mai importante 20 de creşteri de preţuri înregistrată pe această platformă în 2021.

Pe primul loc este şampania Salon le Mesnil din anul 2002. Valoarea acesteia a crescut cu peste 80% în 2021 atât pe LiveTrade cât şi pe o altă platformă de tranzacţionare de vinuri Liv-ex, şi în prezent se vinde pentru 11.700 de lire sterline (15.700 de dolari) sticla.

Această creştere este superioară celei înregistrate de bitcoin, de 75%, şi de aproape cinci ori mai mare faţă de creşterea de 18% înregistrată de indexul NYFANG+TM, care regrupează titlurile Facebook, Amazon, Netflix, Google, Tesla şi Microsoft, companii care în ultima perioadă au stimulat creşterile înregistrate de bursele din întreaga lume.

Alte mărci de şampanie cu performanţe spectaculoase sunt Taittinger Comtes de Champagne din 2006 şi Krug din 2002 şi 1996, care au înregistrat creşteri de peste 70%, în timp ce şampania Krug din 2000, Bollinger La Grande Annee 2007, Cristal Rose 2008 şi Dom Perignon P2 2002 au înregistrat creşteri cuprinse între 54% şi 55%.

Directorul LiveTrade, Matthew O’Connell susţine că mai mulţi factori au stimulat tranzacţiile cu vinuri scumpe în acest an, “de la dobânzile reduse şi nivelul ridicat al economiilor acumulate de cei bogaţi în perioada numeroaselor carantine, până la creşterea interesului pentru active fizice în contextul creşterii presiunilor inflaţioniste”.

În plus, şampania a profitat la începutul anului de faptul că a fost scutită de tarifele vamale suplimentare, în valoare de 25%, impuse vinurilor europene de administraţia Trump şi care au fost eliminate la scurt timp după ce Joe Biden a devenit preşedinte al SUA.

Pe ansamblu, şampania Cristal din 2012 şi 2013 a fost cea mai tranzacţionată în 2021, arată datele LiveTrade, urmată de vinul Lafite Rothschild 2014. Un număr record de 220.000 de sticle au fost tranzacţionate în acest an pe platforma LiveTrade la un preţ mediu de 230 de lire sterline (308,50 dolari) pentru o sticlă. O zecime din toate sticlele tranzacţionate au înregistrat creşteri de preţuri de peste 30%.

Articole recente

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

55 de minute ago

Ungaria: Orban le promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe, în perspectiva alegerilor din 2026

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru…

58 de minute ago

Trump afirmă că BRICS acționează împotriva Americii și a dolarului american

Potrivit președintelui SUA, BRICS dorește să submineze statutul dolarului ca monedă de rezervă mondială Președintele…

o oră ago

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

o oră ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

o oră ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More