Macroeconomie

Investiţiile străine directe au crescut cu peste 2,84% în primele opt luni

Investiţiile străine directe au crescut în primele opt luni din 2019 cu 2,84% faţă de perioada similară a anului trecut, la 3,581 miliarde de euro, conform datelor publicate luni de Banca Naţională a României.

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,581 miliarde de euro (comparativ cu 3,482 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,582 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 999 milioane euro”, se menţionează în comunicatul BNR.

În perioada ianuarie-august 2019, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut cu 0,8%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 3.777 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.

Cele 3.777 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 16,53 milioane dolari, în creştere cu 42,6% faţă de perioada ianuarie – august 2018

La 31 august 2019, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 48,319, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,464 miliarde de dolari, în 5.362 de firme.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More