Categories: Fără categorie

Investiţiile ”verzi” vor fi incluse în procesul de revizuire a regulilor bugetare ale UE spune Valdis Dombrovskis

Posibilitatea excluderii investiţiilor ”verzi” din calculul deficitului va face parte din discuţiile ce vor fi purtate cu prilejul revizuirii regulilor bugetare ale UE, a declarat sâmbătă vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Prin excluderea acelor investiţii, care ar ajuta la reducerea emisiilor de CO2 ale Europei la zero până în 2050, de la calculul deficitului este vizată protejarea investiţiilor guvernamentale, care de obicei sunt prima victimă a reducerilor de cheltuieli în perioade de criză. Excluderea investiţiilor în astfel de proiecte a fost descrisă de oficialii europeni drept o “regulă de aur”.

“Desigur, subiectul regulii de aur, într-un fel sau altul, va face parte din discuţiile cu privire la cadrul fiscal al UE”, a declarat Valdis Dombrovskis la reuniunea miniştrilor Finanţelor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Vineri şi sâmbătă, în oraşul Brdo, din Slovacia, miniştrii europeni ai Finanţelor au discutat despre cum pot modifica regulile bugetare, pentru a le potrivit mai bine la noile realităţi economice, începând din 2023, când vor fi reintroduse. În prezent, aceste reguli, care limitează deficitul public la 3% din PIB şi datoria la 60% din PIB, sunt suspendate până la finele lui 2022, pentru a da statelor membre o mai largă libertate de mişcare pentru combaterea crizei economice provocate de pandemia de coronavirus.

Unii oficiali, precum ministrul francez al Finanţelor, Bruno le Maire au spus că ideea excluderii investiţiilor “verzi” din calculul deficitului este o idee care merită analizată pentru că aceste investiţii ar ajuta la strângerea fondurilor importante necesare pentru a transformarea economiilor europene în următorii ani.

În schimb, alţii, precum ministrul austriac al Finanţelor, Gernot Bluemel, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care ar putea fi pusă în practică o astfel de excludere, având în vedere că este greu de definit exact ce este o investiţie “verde”. “Din punct de vedere economic sau ştiinţific poate avea sens. Dar am văzut în repetate rânduri în trecut cum astfel de excepţii în practica bugetară, pentru că ideea unei reguli de aur nu este nimic nou, sunt utilizate deseori ca o scuză atunci când lipseşte voinţa politică pentru a respecta regulile. Şi desigur nu ar trebui să fie aşa”, a spus Gernot Bluemel.

Ideea unei scutiri a investiţiilor verzi de la calculul deficitului a fost avansată de centrul de reflexie Bruegel într-un raport pregătit pentru reuniunea miniştrilor europeni ai Finanţelor. Acelaşi raport sugera că obligaţia guvernelor UE de a reduce, anual, datoria publică cu o zecime din ceea ce depăşeşte 60% din PIB este una mult prea ambiţioasă în contextul economic de după pandemie.

Însă discuţiile cu privire la regulile fiscale sunt un subiect sensibil din punct de vedere politic din cauza lipsei de încredere între statele mai austere din nordul UE şi ţările din sudul continentului, care au o atitudine mai relaxată cu privire la disciplina bugetară.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

33 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

37 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

41 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

48 de minute ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More