Banci

Investitorii de retail de la Credit Suisse vor să conteste în justiţie preluarea de către UBS (Financial Times)

Sute de acţionari individuali de la fosta bancă elveţiană Credit Suisse, inclusiv foşti acţionari ai băncii, au de gând să demareze luni o acţiune în justiţie la un tribunal comercial din Zurich, prin care să conteste operaţiunea de preluare a Credit Suisse de către UBS, informează cotidianul Financial Times.

Potrivit Financial Times, citat de Agerpres, Asociaţia pentru protecţia investitorilor elveţieni (SASV), care reprezintă interesele investitorilor de retail intenţionează să demareze acţiunea în justiţie în numele a aproximativ 500 de investitori de la Credit Suisse care au suferit pierderi importante în luna martie a acestui an, când Credit Suisse a fost preluată de către UBS.

Preluarea, care a fost orchestrată de către autorităţile elveţiene, le-a refuzat acţionarilor de la ambele bănci dreptul de a se pronunţa prin vot asupra tranzacţiei. Suma de trei miliarde de franci elveţieni (3,4 miliarde de dolari) plătită de UBS pentru Credit Suisse a fost mai mică de jumătate decât valoarea de piaţă a Credit Suisse la ultima şedinţă de tranzacţionare înainte de anunţarea tranzacţiei.

Secretarul general de la SASV, Arik Roschke a sugerat că UBS are tot interesul să ajungă la o înţelegere amiabilă în afara tribunalului. În cazul în care judecătorul va da dreptate reclamanţilor, UBS ar putea fi obligată să îi despăgubească pe toţi acţionarii, ceea ce ar putea să o coste miliarde de dolari, însă dacă ajunge la o înţelegere amiabilă, doar reclamanţii care sunt parte a acestui proces vor fi despăgubiţi.

“UBS a preluat una din cele mai bine capitalizate bănci din Europa la un preţ foarte mic”, susţine Arik Roschke.

Chiar dacă majoritatea reclamanţilor sunt elveţieni, există şi investitori din Marea Britanie, SUA, Germania, Austria, Thailanda şi Dubai. În plus, mulţi dintre reclamanţi sunt foşti angajaţi la Credit Suisse care au dobândit acţiuni la banca la care lucrau în cadrul pachetelor lor de remuneraţie.

“O parte dintre reclamanţi au lucrat la Credit Suisse timp de 30 de ani şi o parte din remuneraţia lor a fost în acţiuni”, a adăugat Roschke. Potrivit acestuia, unii din foşti angajaţi de la Credit Suisse aveau acţiuni care în urmă cu 15 ani valorau peste 80 de franci pe acţiune, dar în cadrul preluării de către UBS au primit doar 0,76 franci pentru fiecare acţiune. “Aceşti oameni au rămas în cadrul companiei şi acum au pierdut totul. Este trist pentru aceşti acţionari că au fost pedepsiţi pentru loialitatea lor”, a mai spus Arik Roschke.

Aceasta este a doua acţiune colectivă în justiţie demarată de acţionarii de la Credit Suisse împotriva preluării de către UBS, şi în paralel sunt alte acţiuni în justiţie demarate de deţinătorii de obligaţiuni Credit Suisse după ce valoarea obligaţiunilor lor a fost redusă semnificativ în cadrul tranzacţiei.

Articole recente

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

52 de minute ago

Tulsi Gabbard revocă autorizațiile de securitate pentru 37 de actuali și foști oficiali din domeniul securității naționale

Autorizațiile de securitate acordate de guvernul SUA pentru cel puțin 37 de actuali și foști…

o oră ago

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

2 ore ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

3 ore ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

3 ore ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More