Dreptul de proprietate asupra apartamentelor din blocul afectat de explozie dispare în cazul în care autorităţile decid demolarea construcţiei, a precizat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, potrivit Agerpres.
Ea a menţionat că, în prezent, nu există un cadru legal în baza căruia statul să poată reconstrui un imobil demolat şi să ofere noile apartamente foştilor proprietari.
“În momentul în care un asemenea imobil piere, implicit dreptul de proprietate piere – folosesc termenul juridic, pentru că aşa se numeşte ‘pieire’. Deci, în acel moment, dreptul de proprietate se stinge pentru că piere obiectul lui, nu mai există. În momentul în care se reconstruieşte un asemenea bloc de către stat, juridic nu există un temei pentru care statul să poată oferi cheile”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Ioana Dogioiu a adăugat că ancheta este în desfăşurare, dar că, în cazul unor erori, cei care au provocat un prejudiciu trebuie să îl repare.
“Deocamdată, nici analiza tehnică nu s-a încheiat, nici nu ştim ce o să se întâmple cu blocul. (…) Nu ştim cine e vinovat, nu ştim dacă blocul va fi demolat. Cel mai probabil da, dar nu avem o decizie finală, un verdict final. Explozii au mai fost în România, fără îndoială, nu e prima. Dar este pentru prima oară când se pune problema demolării unui bloc care este atât de afectat în structura lui încât nu mai poate să fie reparat. Şi de aici o seamă de probleme juridice”, a spus ea.
Totodată, potrivit proiectului de ordonanţă supus dezbaterii, reconstrucţia blocului ar putea să fie finanţată de la bugetul de stat sau de către primărie.
“În ceea ce priveşte modul în care statul poate să ofere aceste apartamente, nu există cadru juridic. Ceea ce statul poate să facă – şi există o analiză din acest punct de vedere, dacă poate să facă – este să achite costul acestor apartamente sub formă de despăgubiri, în mod cert, pentru cei care au asigurare şi să preia asigurările lor. Sau să acorde nişte ajutoare, pe model Broşteni, pentru cei care au avut poliţa obligatorie de asigurare. Dar toate aceste elemente pe care vi le dau doar ca titlu de ipoteză sunt în analiză în acest moment”, a afirmat Ioana Dogioiu.
Ea a negat informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora statul ar “vrea să devină proprietar” al apartamentelor.
“Am văzut nişte titluri în presă care nu sunt factual corecte. Statul nu vrea să devină proprietar peste casele oamenilor. Nenorocirea este că acele case au dispărut şi dispare dreptul de proprietate. Adică, e posibil să dispară, dacă blocul va fi demolat, şi odată cu ele dreptul de proprietate. Sunt chestiuni juridice. Cum vor fi ele duse până la capăt şi care va fi forma finală a acestei ordonanţe pe care a iniţiat-o Ministerul Dezvoltării rămâne de văzut. Ea e în dezbatere publică”, a afirmat Ioana Dogioiu.
Ioana Dogioiu a precizat că, deocamdată, toate ajutoarele pentru persoanele afectate de explozia din Rahova sunt în evaluare, la nivelul Guvernului.