Burse/Investitii

Iohannis a acordat companiei Transgaz  Ordinul Meritul Industrial și Comercial  în grad de comandor, cu ocazia finalizării Stației de Comprimare gaze naturale Podișor (Articol actualizat)

Sectorul a fost grav perturbat de măsuri hazardate, precum cele ale vestitei deja, vestite în sensul cel mai negativ, Ordonanțe 114. Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimțite de fiecare român, prin prețuri record la gaze și energie electrică, dar și la bunuri de strictă necesitate.

Președintele Klaus Iohannis a acordat, astăzi, companiei Transgaz  Ordinul Meritul Industrial și Comercial  în grad de comandor, cu ocazia finalizării Stației de Comprimare gaze naturale Podișor, o investiție de peste 22 milioane de euro.

 

Astfel, în semn de apreciere pentru importanța pe care o are pentru sistemul energetic național şi pentru rolul său central în asigurarea securității energetice a țării noastre, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Comandor S.C. Transgaz S.A., potrivit Președinției României. 

Cu această ocazie, Președintele României, domnul Klaus Iohannis  a spus: “Îmi face mare plăcere să decorez astăzi compania Transgaz pentru rezultatele meritorii obținute de-a lungul timpului, nu numai acum, în dezvoltarea sectorului energetic din țara noastră, atât în plan național, cât și ca parte a rețelei regionale de transport gaz.

Compania Transgaz a pornit pe drumul dezvoltării la scară regională și vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră, reprezentanți de seamă ai industriei noastre energetice, să le urmați exemplul și să gândiți strategii prin care să obțineți rezultate la fel de valoroase!

Stația de Comprimare Podișor, pe care o inaugurăm astăzi, este nu doar o componentă importantă a Proiectului BRUA și o reușită evidentă a Transgaz, dar și o referință pentru transportul gazelor naturale din această regiune.

Doresc, totodată, să vă transmit tuturor un mesaj de susținere – vă aflați pe drumul cel bun și sunt convins că rezultatele muncii dumneavoastră vor contribui substanțial la atingerea obiectivului României de a deveni hub energetic regional în realitate, nu doar în diferite planuri sau hărți frumos colorate.

Accesul la noi surse de gaze naturale și interconectarea cu piețele din Europa Centrală și de Est plasează proiectul BRUA în centrul eforturilor privind securitatea energetică și integrarea piețelor de gaze naturale din regiunea noastră.

Consider că pașii concreți făcuți de Transgaz prin finalizarea a două stații de comprimare, două din trei, precum și prin acordurile subsecvente care urmează a fi încheiate, vor aduce România mai aproape de statutul de partener credibil și implicat în planul creșterii securității energetice în întreaga regiune.

Prin eforturile dumneavoastră, ca specialiști și oameni dedicați sectorului energiei, mă aștept ca, la finele unei investiții de aproape 500 de milioane de euro, proiectul BRUA să plaseze țara noastră în centrul celei mai noi și mai importante rețele de transport al gazelor naturale din regiune.

Este indiscutabil faptul că, în domeniul energetic, România se bucură de avantaje certe.

Resursa umană calificată, poziția geostrategică, mixul energetic diversificat, producția importantă de gaze naturale și o puternică independență energetică asigură României premise autentice pentru un parcurs strategic în viitor.

Din păcate, mai ales în ultimul an, sectorul a fost grav perturbat de măsuri hazardate, precum cele ale vestitei deja, vestite în sensul cel mai negativ, Ordonanțe 114.

Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimțite de fiecare român, prin prețuri record la gaze și energie electrică, dar și la bunuri de strictă necesitate.

Acum, urgența zero constă în repararea răului produs de această guvernare, iar în etapa următoare este esențial să ne concentrăm atenția spre viitor, spre ceea ce ne poate aduce o Românie normală.

În primul rând, trebuie reglementată rapid situația consumatorului vulnerabil, pentru susținerea și protejarea acestuia.

Fenomenul de sărăcie energetică trebuie combătut prin extinderea infrastructurii de transport al gazelor naturale și aici rolul dumneavoastră este unul decisiv.

Trebuie să ne asigurăm că, prin dezvoltarea infrastructurii, de beneficiile gazelor naturale se vor bucura toți cetățenii României, indiferent unde locuiesc, în mediul urban sau în cel rural, fie că este vorba de București, sau Botoșani, sau Bolintin.

Avem oportunitatea, ca țară, de a fi în centrul rețelei regionale de transport și de a deveni un important jucător regional în domeniul energiei.

Evident, un astfel de deziderat ambițios nu se împlinește de la sine. De aceea, oamenii politici, decidenții guvernamentali, care vor fi în funcțiune în câteva zile, și actorii implicați în sectorul energetic trebuie să lucreze împreună, pentru obiectivele esențiale de securitate și independență energetică.

În acest sens, alături de dumneavoastră, reprezentanți și angajați ai sectorului energetic deopotrivă, trebuie să ne setăm ca obiectiv consolidarea rolului regional al industriei energetice românești și să gândim permanent din perspectiva unei poziții relevante în dinamica regională actuală.

Vă felicit, domnule director, pe dumneavoastră, pe toți cei care lucrează în Transgaz, vă doresc mult succes în continuare și, domnule director, promisiunile dumneavoastră de finalizare în termenii propuși a lucrărilor despre care am discutat, nu doar BRUA, ci și gazoductul Ungheni-Chișinău, și altele, le iau de bune și le predau spre urmărire și finalizare domnului Prim-ministru desemnat, care, cu siguranță, împreună cu noua echipă, vor face să se miște cu totul și cu totul altfel lucrurile.

Și, domnule Prim-ministru, mă aștept să luați din prima zi în mână aceste chestiuni și să începem să dezvoltăm România așa cum trebuie și așa cum poate, nu așa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situații dintre cele mai ciudate – o investiție finalizată de, cred că am reținut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat”.

*ACTUALIZARE Sterian: Transgaz deruleaza si alte proiecte de investitii deosebit de importante pentru Romania si pentru regiune

Directorul General al SNTGN Transgaz SA, domnul Ion STERIAN, a declarat: Transgaz este dedicat misiunii sale strategice, aceea de a dezvolta proiecte de infrastructura energetica care sa permita diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, asigurarea securitatii energetice a tarii, a solidaritatii energetice, crearea conditiilor necesare pentru dezvoltarea economica durabila a tarii noastre si a intregii regiuni. Statia de Comprimare Gaze Naturale de la Podisor este unul dintre nodurile centrale ale Sistemului National de Transport gaze naturale.

In fapt, astazi asistam la o tripla inaugurare: Statia de Comprimare gaze naturale de la Podisor; aprox. 82 kilometri de conducta construiti pe directia Corbu-Podisor si reclasificarea altor 42 de kilometri de conducta pe directia Podisor-Giurgiu, care a fost modernizata si care asigura o capacitate ferma de transport de 0,75 miliarde metri cubi pe an, incepand cu 1 noiembrie 2019, pe interconectorul Giurgiu – Ruse pe reverse flow.  

Totodata, dupa inaugurarea in data de 30 septembrie, a Statiei de Comprimare Gaze de la Jupa, vreau sa va anunt ca am finalizat si cei aproximativ 73 kilometri de conducta intre Jupa si Recas, care asigura o capacitate ferma de transport de 0,75 mld.mc/an dinspre Romania inspre Ungaria pe reverse flow.

Gazoductul BRUA nu este o autostrada fara descarcari. BRUA va fi parte integranta din Sistemul National de Transport gaze naturale, un factor de securitate energetica si un motor de dezvoltare economica nationala. Proiectul strategic BRUA Faza 1 are drept obiectiv diversificarea surselor de alimentare cu gaze si facilitarea transportului de gaze naturale din Regiunea Caspica catre pietele din Europa Centrala si de Est. Gazele naturale vor ajunge in Europa prin gazoductul TAP din terminalele de gaz natural lichefiat din nordul Greciei, de la Revithoussa si Alexandropolis si, mai departe, prin coridorul vertical Grecia-Bulgaria-Romania, asigurand capacitati de transport bidirectional de 1,5 miliarde mc/an in/din directia Bulgaria si 1,75 mld.mc/an in/din directia Ungaria.

Totodata, Transgaz deruleaza si alte proiecte de investitii deosebit de importante pentru Romania si pentru regiune, precum gazoductul Ungheni-Chisinau dar si dezvoltari ale Sistemului National de Transport, investitii ce vor permite conectarea tuturor comunitatilor locale la reteaua de gaze. 

SNTGN Transgaz a gestionat si gestioneaza cu responsabilitate si eficacitate etapele necesare implementarii proiectului BRUA – Faza 1, asa cum actioneaza in toate celelalte proiecte investitionale asumate, reusind performante deosebite. Felicit angajatii Transgaz, constructorii si pe toti cei care s-au implicat in realizarea acestui obiectiv strategic pentru Romania si Europa. In toate proiectele pe care le dezvolta, Transgaz aplica sistemul de management performant axat pe bunele practici de guvernanta corporativa. Suntem o companie responsabila, o companie a viitorului. Stim, vrem si putem sa actionam pentru a contribui la transformarea tarii noastre intr-un factor de stabilitate energetica in regiune”.

Articole recente

MIPE va face economii de 40,3 milioane de lei până la sfârşitul anului

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va realiza, până la sfârşitul anului, o economie de…

13 minute ago

Nicuşor Dan, după analiza a 74 de cereri de pensionare ale magistraţilor, o întrebare către CSM: ce e această debandadă?

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că din analiza a 74 de cereri de pensionare…

17 minute ago

Cutremur de 8,8 în Kamchatka (Rusia) – Cel mai înalt vulcan din Eurasia erupe în Rusia după cutremur

Cel mai înalt vulcan din Eurasia a ]nceput să erupă după cutremurul din regiunea Kamchatka,…

23 de minute ago

Economia SUA își revine în al doilea trimestru

Creșterea economică a SUA și-a revenit mai mult decât se aștepta în al doilea trimestru,…

32 de minute ago

UE va lansa în octombrie controlul automatizat la frontiere

Uniunea Europeană a anunțat miercuri că va începe în două luni implementarea controlului automatizat la…

32 de minute ago

Oficial: Palo Alto va achiziționa CyberArk pentru 25 de miliarde de dolari pentru a combate amenințările din era IA

Palo Alto Networks (PANW.O) a anunțat miercuri că va achiziționa compania israeliană CyberArk Software (CYBG.F),…

39 de minute ago

This website uses cookies.

Read More