Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că atitudinea prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu, şi modul în care acesta a acţionat sunt inacceptabile, punctând că acest lucru nu trebuie să rămână fără urmări.
“Este de neînţeles, că, deşi am văzut o creştere a numărului de infectare la nivelul Capitalei, şi era evident că această tendinţă va continua, nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte. Atitudinea prefectului şi modul în care a acţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.
Întrebat ce înseamnă că atitudinea prefectului “nu trebuie să rămână fără urmări”, Iohannis a afirmat: “Asta rămâne de văzut în detaliu, dar lucrurile nu pot continua aşa”.
“Oamenii au dreptul să fie preveniţi, au dreptul să fie informaţi, au dreptul să fie luaţi în serios şi au tot dreptul să primească toate informaţiile în timp util, ca să se poată pregăti pentru scenariu”, a subliniat şeful statului.
Preşedintele a vorbit de situaţia familiilor cu copii şcolari.
“Nu cred că familiile din Bucureşti care au copii la şcoală au fost foarte încântate să afle duminică seara că până marţi trebuie să îşi caute o soluţie pentru că nu se va mai ţine şcoală decât online”, a spus Iohannis.
Iohannis a apreciat că “astfel de lucruri trebuie obligatoriu prevenite şi faptul că autorităţile locale au primit sarcina să implementeze măsurile atunci când se ajunge la un anumit nivel aduce cu sine, evident şi obligaţia de a informa în timp util populaţia şi despre ce se întâmplă şi despre ce este posibil să se întâmple peste câteva zile”.
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…
Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…
Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…
„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…
Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…
This website uses cookies.
Read More