Categories: Sanatate

Iohannis: Campania de vaccinare va fi una de succes; vaccinurile sunt eficiente şi sigure – video

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, susţinând că vaccinurile sunt “eficiente” şi “sigure”.

“Deja în cursul acestei săptămâni intenţionez să vizitez un centru de vaccinare şi în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic. Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes şi chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu ştiu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure şi un lucru care cred că este important de ştiut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obţine în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranţa acestor vaccinuri şi va dori să se vaccineze şi în acest fel vom termina pandemia, pur şi simplu. Deci, toate acestea sunt veşti foarte bune”, a afirmat preşedintele, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu prilejul vizitei la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit Agerpres.

El a menţionat că există mai multe tipuri de vaccin aflate în faze avansate de testare-aprobare şi este “foarte posibil” ca la începutul anului viitor să existe două-trei, poate chiar patru tipuri de vaccin “care toate funcţionează bine”.

“Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranşe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienţilor cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinaţia cu SARS-CoV-2 şi cred că asta este o veste foarte bună. Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populaţiei în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să aşteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin, pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primeşte, pentru ca efectul să fie optimal. Însă noi am făcut în ultimele săptămâni paşi importanţi în direcţia consolidării strategiei de vaccinare. Ea este deja aprobată în guvern. Va fi aprobată în această săptămână şi în CSAT. Suntem pregătiţi”, a precizat el.

Adina Ardeleanu

Adina Ardeleanu – membru fondator FinancialIntelligence.ro Adina Ardeleanu, membru fondator FinancialIntelligence.ro, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct. De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia. Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.

Articole recente

Deficit bugetar de 9,79% din PIB, în 2020

Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de…

10 ore ago

Sfaturile lui Bill Gates: Trei inovații pentru a combate următoarea pandemie

Lumea trebuie să cheltuiască zeci de miliarde de dolari în fiecare an pentru pregătirea pentru…

10 ore ago

Casa Albă spune că echipamentele de telecomunicații fabricate de furnizori precum Huawei reprezintă o amenințare la adresa securității naționale

Secretarul de presă de la Casa Albă a declarat miercuri că echipamentele de telecomunicații fabricate…

11 ore ago

Tulpina britanică a coronavirusului s-a extins în 70 de ţări şi cea sud-africană în 31, potrivit OMS

Numărul de ţări şi teritorii în care se află tulpina britanică de coronavirus se ridică…

11 ore ago

Universitatea Tel Aviv: O vulnerabilitate în celulele canceroase, descoperită de o echipă internaţională de cercetători

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă condusă de cercetători din Israel a identificat o…

11 ore ago

Maia Sandu a desemnat-o premier pe Natalia Gavriliță

Natalia Gavriliță, fost ministru al Finanțelor în perioada Guvernului condus de Maia Sandu, este premierul…

11 ore ago