International

Iohannis – convorbire cu Zelenski; discuţii despre cooperarea bilaterală şi evoluţiile ‘îngrijorătoare’ din proximitatea Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o convorbire telefonică cu omologul de la Kiev, Volodâmâr Zelenski, discuţiile având loc în contextul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-ucrainene, respectiv al evoluţiilor “îngrijorătoare” de securitate din imediata proximitate a Ucrainei, în regiunea Mării Negre, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele României a exprimat disponibilitatea avansării cooperării bilaterale, prin lărgirea cadrului juridic şi valorificarea potenţialul existent în domeniul economic, inclusiv comercial, al conectivităţii fizice şi cooperării transfrontaliere, precum şi în domeniul cultural.

De asemenea, Iohannis şi-a arătat susţinerea pentru continuarea negocierilor privind finalizarea Declaraţiei comune privind perspectiva europeană a Ucrainei, document aflat în discuţie în plan bilateral de anul trecut, cu luarea în considerare a elementelor de interes pentru România.

Şeful statului a acordat un spaţiu “amplu”, în convorbirea telefonică, soluţionării problemelor legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, îndeosebi privind protecţia identităţii lingvistice a etnicilor români.

În acest sens, el a reiterat aşteptarea ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa “limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistenţa “limbii moldoveneşti”.

Salutând reluarea, în septembrie 2021, a rundelor de negociere la nivel de secretari ai Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, Klaus Iohannis a subliniat necesitatea obţinerii unor rezultate concrete, cât mai curând posibil, care să permită semnarea unui nou protocol, precum şi reluarea activităţii comisiei în plenul său.

“Preşedintele Volodâmâr Zelenski a menţionat că înţelege preocupările părţii române legate de drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române şi şi-a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluţii”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi şefi de stat au avut un schimb “aprofundat” de opinii cu privire la situaţia de securitate din regiune.

În acest context, preşedintele României a reiterat sprijinul “ferm” al ţării noastre pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială, precum şi pentru aspiraţiile sale europene şi euroatlantice.

Klaus Iohannis a arătat că este “inacceptabilă” ameninţarea cu folosirea forţei şi tentativa de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate, precum şi încercările de recreare a unor “sfere de influenţă” şi a reafirmat susţinerea puternică a României pentru dreptul Ucrainei de a-şi alege propriile opţiuni de politică externă şi de securitate.

El a reiterat sprijinul pentru politica de nerecunoaştere a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea şi a apreciat comportamentul “responsabil” al Ucrainei în vederea evitării creşterii tensiunilor.

La rândul său, preşedintele Ucrainei a mulţumit României pentru sprijinul “vocal” şi “activ” atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi al NATO, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Articole recente

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

15 minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

21 de minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

55 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

2 ore ago

Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More