Politica

Iohannis: Dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani; e o ruşine şi o jignire profundă faţă de întreaga societate

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că este o “ruşine şi o jignire profundă” faţă de întreaga societate faptul că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani şi a făcut apel la cei care se ocupă de acest dosar să facă dreptate.

“Constat iarăşi cu indignare că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani. Vinovaţii pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pentru cele peste 1.000 de victime sunt încă necunoscuţi. Consider că este o ruşine şi o jignire profundă faţă de toţi cei care au luptat cu mâinile goale pentru câştigarea libertăţii, faţă de urmaşii acestora şi faţă de întreaga societate. Justiţia are obligaţia de a face lumină după atât de mulţi ani. Dreptatea nu este un moft, ci este în acest caz o urgenţă majoră. Fac un apel la toţi cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceţi dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiţie pentru odihna veşnică a celor ucişi, pentru urmaşi, precum şi pentru reconcilierea cu trecutul şi garantarea unei societăţi sănătoase pentru generaţiile viitoare”, a declarat Iohannis, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii universitare din cadrul Universităţii din Bucureşti, la 30 de ani de la “Fenomenul Piaţa Universităţii”.

El a subliniat, citat de Agerpres,  că “avem obligaţia să respingem ferm şi să sancţionăm orice tentativă de ducere în derizoriu a istoriei şi a memoriei tuturor celor care şi-au dat viaţa pentru libertate şi democraţie”.

“Sunt unii care continuă să spună că a face dreptate nu mai ajută pe nimeni astăzi. Ei uită însă un lucru fundamental: România democratică şi europeană s-a clădit în toţi aceşti 30 de ani pentru că au existat oameni care au luptat, care au crezut în forţa celor mulţi şi de bună credinţă, de a produce schimbare. Suntem datori să le fim veşnic recunoscători şi să continuăm să apărăm statul de drept şi valorile democratice”, a afirmat Iohannis.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

23 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

38 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More