Politica

Iohannis: Întregul sistem de achiziţii trebuie reevaluat; trebuie găsite metodele prin care achiziţiile să fie corecte (video)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că întregul sistem de achiziţii trebuie reevaluat şi să fie găsite metodele prin care achiziţiile să fie corecte, potrivit Agerpres.
 

“Este o problemă care mi s-a adus la cunoştinţă şi evident că sunt nemulţumit, însă nemulţumirea mea nu se îndreaptă doar punctual asupra cuiva care nu a reuşit să contracteze manualul, ci întregul sistem pare că nu funcţionează. Uitaţi-vă la tot felul de achiziţii care nu au putut fi făcute, fiindcă metodele birocratice sunt atât de complicate, încât până şi Guvernul, iată, se găseşte în imposibilitatea de a achiziţiona tablete. Totuşi, nu e vorba de o rachetă cu care se zboară pe Marte, este vorba de nişte tablete cu care să înveţe copiii care nu pot merge fizic la şcoală. Şi cred că întregul sistem de achiziţii trebuie reevaluat şi trebuie găsite metodele prin care aceste achiziţii să fie corecte. Rezultatul, din partea mea, să fie contestabil, dar totul să se petreacă într-un termen rezonabil de scurt şi atunci cu siguranţă şi astfel de probleme vor putea să fie eliminate”, a spus Iohannis într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, întrebat cum comentează faptul că elevii din clasa a opta încep şcoala fără manualul de limba romană, pentru că nu a fost acordat un contract pentru acesta, deşi licitaţia a început în 5 decembrie 2019.

El a adăugat că problema cu manualele nu este nouă, “este o veşnică problemă şi ne arată că întreg sistemul este prost gândit şi nu funcţionează”.

“Am pretenţia ca după alegerile parlamentare să ne apucăm foarte serios de treabă, nu doar să implementăm generic ‘România educată’, ci să găsim metodele cele mai bune pentru a face şi procedurile de achiziţie corecte, dar în aşa fel încât ele să aibă o finalizare într-un timp previzibil şi într-un timp util pentru a putea pune manualul, de exemplu, pe banca elevului. (…) Acest Guvern nici nu a fost pus în funcţiune ca să învingă vreun sistem moştenit, acest Guvern, dacă ne amintim şi cred că ne amintim cu toţii, a fost pus în funcţiune să gestioneze treburile publice până la alegerile parlamentare, să aprobe bugetul şi să rezolve problemele curente. Le-a rezolvat pe acestea, s-a ocupat de pandemie, s-a ocupat de rezolvarea problemelor ocazionate de începutul anului şcolar şi de multe alte lucruri şi sunt convins că după alegerile parlamentare va exista un cadru parlamentar şi guvernamental cu care atunci chiar putem să ne apucăm să rezolvăm şi aceste rămâneri în urmă sistemice create de PSD”, a menţionat Iohannis.

Articole recente

Peter de Boer, DN AGRAR: Țintim să promovăm pe piața reglementată a BVB în trimestrul IV din 2026 sau la începutul anului 2027

Apreciere de 93% a cotației acțiunilor în acest an Compania vizează o majorare de capital…

6 ore ago

Fluxurile de migranţi ucraineni afectează perspectivele de creştere ale Europei Centrale şi de Est (S&P)

Fluxurile de migranţi ucraineni înspre şi dinspre Europa Centrală şi de Est (CEE) după război…

7 ore ago

Trei avioane de vânătoare ruseşti MIG-31 au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al Estoniei

Trei avioane de vânătoare ruseşti MIG-31 au încălcat vineri spaţiul aerian al Estoniei, unde au…

7 ore ago

Comunicat: Consiliul de Supraveghere Hidroelectrica, Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv Marian Fetița – Membru Directorat/CFO, au hotărât încetarea de comun acord a contractelor de mandat

Consiliul de Supraveghere Hidroelectrica, Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv Marian Fetiță – Membru Directorat/CFO,…

7 ore ago

Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica: Am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat

Am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat, a anunțat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More