Politica

Iohannis: Mă aştept ca PNL şi domnul Bode să ia foarte în serios problemele privind plagiatul tezei de doctorat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia ‘foarte în serios’ problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca ‘cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară’.

“Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, la care va participa şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă i-a cerut ministrului de Interne să facă un pas în spate, după ce Comisia de Etică a Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ a arătat că teza de doctorat a acestuia este plagiată, întrebare legată de o declaraţie a şefului statului din 2021, când a spus că “plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca persoanele acuzate să nu facă un pas în spate într-o ţară democratică”.

View Comments

  • Doctoratele plagiate sunt nu numai dovezi ale hoţiei şi ci şi ale prostiei. Doctoratul ar trebui interzis şi lăsat doar în universităţile de performanţă.
    Simplu!
    Academia SRI a doftoricit cu plagiate toata clasa politică!
    😯

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

o oră ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

o oră ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

5 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

5 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

5 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More