Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: presidency.ro
“Dacă va plăti sau nu, o să vă spună cu siguranţă cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanţelor. Am fost puţin surprins când m-am informat după aprobare cum s-a discutat această chestiune şi am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuţie. Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanţe, ceea ce este în principiu în regulă, pentru că vorbim de o taxă sau de un impozit. Dar am fost informat că se lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură: ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor: toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este. Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să vină să îl clarifice. Nu-i nimic pierdut”, spus şeful statului, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, potrivit Agerpres.
El a subliniat că “aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema” în această chestiune.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Mesaj către MF:
Nu va grăbiți!
Pana pe 25 mai!
Pas cu pas!🙃