Justitie

Iohannis: Revizuirea Legilor Justiţiei trebuie finalizată, iar anomaliile precum cele generate de SIIJ – înlăturate

Reformele în domeniul Justiţiei nu mai pot întârzia, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat că procesul de revizuire a legilor în materie trebuie finalizat, iar “anomalii” precum cele generate de Secţia pentru investigare a infracţiunilor din Justiţie trebuie înlăturate, potrivit Agerpres.

“Aşteptările românilor de a avea un sistem de justiţie modern, independent şi funcţional sunt la fel de actuale şi legitime. Pandemia şi schimbările din mediul politic autohton au frânat reformele demarate în anii trecuţi, însă acestea nu mai pot întârzia. România are nevoie de un cadru legislativ stabil şi coerent. Procesul de revizuire a Legilor Justiţiei trebuie să fie finalizat, iar anomalii precum cele generate de Secţia pentru investigare a infracţiunilor din Justiţie înlăturate”, a afirmat şeful statului, la şedinţa de prezentare a raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe acest an.

Iohannis a făcut un apel la Plenul CSM să-şi folosească întreaga experienţă pentru ca România să facă paşi concreţi pentru reformarea sistemului de justiţie.

El a susţinut că o atitudine proactivă, un dialog permanent şi onest cu autorităţile implicate, cu profesioniştii din sistemul judiciar, cu asociaţiile profesionale şi o participare constantă a CSM la găsirea celor mai bune soluţii la problemele sistemului judiciar sunt lucruri pe care cetăţenii şi profesioniştii din Justiţie le aşteaptă.

“Îmi doresc ca discuţiile despre reforma sistemului judiciar să fie mai puţin politizate de partide, pentru ca accentul să fie pus pe substanţa propunerilor şi nu pe câştigul de imagine. Dezbaterile trebuie purtate cu obiectivitate şi profesionalism, orientate către nevoile reale din sistemul judiciar şi către un dialog consecvent şi constructiv”, a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a amintit că, pe 8 decembrie, România va aniversa 30 de ani de la adoptarea Constituţiei care a trasat ţării o direcţie europeană de dezvoltare, garantând drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi punând bazele unui sistem modern de Justiţie.

“În ce măsură s-a împlinit acel ideal trei decenii mai târziu? Cum va arăta Justiţia din România peste 30 de ani şi ce putem face noi astăzi pentru ca cetăţenii acestei ţări să aibă certitudinea că Justiţia se află în slujba lor, protejând cele mai de preţ valori ale statului de drept? Sunt întrebări la care trebuie să reflectăm, dar, mai important, trebuie să acţionăm pentru a găsi răspunsurile cele mai potrivite. O Justiţie independentă reprezintă o adevărată forţă de modernizare a statului, de limitare a abuzurilor şi creează cetăţenilor sentimentul de apartenenţă la o comunitate de valori şi certitudinea că drepturile şi libertăţile le sunt garantate şi respectate, în litera şi spiritul legii”, a transmis şeful statului.

El a adăugat că rămâne un partener al efortului de reformare a sistemului judiciar, punctând că are încredere că blocajele actuale vor fi depăşite prin dialog, profesionalism şi imparţialitate.

Iohannis a arătat, totodată, că pandemia de COVID-19 a afectat marile sisteme publice, între care se numără şi cel judiciar.

“Nu putem controla durata acestei pandemii, însă stă în puterea noastră să-i diminuăm efectele negative asupra existenţei noastre şi a celor din jur. În situaţii de criză, statele sunt nevoite să ia măsuri imediate pentru a proteja interesul general, viaţa şi sănătatea cetăţenilor, măsuri care implică uneori restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile stabilite de Constituţie şi de obligaţiile internaţionale ale României. În acest context, misiunea Justiţiei de a se asigura că restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi este justificată şi vizează doar protejarea sănătăţii cetăţenilor. (…) Justiţia consolidează încrederea în stat şi reaminteşte fiecărui cetăţean că nimeni nu este mai presus de lege. De aceea, într-o perioadă în care societatea este mai polarizată decât în alţi ani, răspunsul prompt şi profesionist al sistemului judiciar în a restabili pacea socială este esenţial”, a indicat preşedintele.

Şeful statului a mai afirmat că, în ciuda tuturor lucrurilor negative, pandemia a avut şi câteva efecte pozitive, accelerarea digitalizării fiind este unul dintre ele.

“Aceste progrese trebuie să fie păstrate la toate nivelurile atunci când lucrurile vor reveni la normal, pentru că înseamnă timp câştigat pentru justiţiabili, pentru profesiile din domeniul juridic şi mai mult respect pentru fiecare participant la actul de justiţie”, a mai declarat Iohannis.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More