Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că soldaţii americani sunt ”foarte bine veniţi” tot timpul în România, iar mişcările globale de trupe ale SUA vin să sprijine aliaţii de pe flancul estic al NATO.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri la Palatul Cotroceni, Iohannis a fost întrebat ce părere are despre anunţul SUA de a retrage o parte dintre soldaţii americani din Germania.
“Am urmărit cu mare interes declaraţiile secretarului Mark Esper despre mişcările globale de trupe americane şi am constatat că este vorba de o mişcare globală, de o mişcare care vine să întărească postura NATO, lucru care, pentru noi, este foarte important, o mişcare care vine să sprijine aliaţii de pe flancul estic, lucru foarte important şi apreciat de noi, fiindcă suntem pe flancul estic. Am aflat de intenţia de a muta, prin rotaţie sau prin alte proceduri, o parte din aceste efective şi în zona Mării Negre. În continuare, aceste chestiuni vor fi discutate în formate NATO, vor fi discutate între militari şi, în măsura în care vor fi luate decizii concrete care ne afectează, evident că le vom comunica”, a spus şeful statului, potrvit Agerpres.
El a adăugat că a atras atenţia că este nevoie de mai mulţi militari în zona Mării Negre.
“Pot să vă spun de pe acum că România a atras atenţia de ani de zile, eu am atras atenţia de ani de zile, că este nevoie de mai mulţi militari în zona Mării Negre. Am atras atenţia că este nevoie de o atenţie sporită pe zona Mării Negre. Dacă acum se întâmplă acest lucru, suntem foarte mulţumiţi. Iar în ceea ce priveşte soldaţii americani, pot să vă spun că soldaţii americani sunt tot timpul foarte bine veniţi în România”, a afirmat Iohannis.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More