Politica

Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen

Există zone în care “nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen”, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Şeful statului a fost întrebat dacă are cunoştinţă despre o serie de disfuncţionalităţi care au apărut în Air Schengen şi despre controale efective pe aeroporturile din Paris şi Viena la avioane cu pasageri care veneau din România.

 

Iohannis a susţinut o conferinţă de presă înainte de participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

“În ce priveşte Air Schengen, am auzit că sunt unele zone unde nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în spaţiul Air Schengen. Voi avea o discuţie foarte serioasă cu ministerele care trebuie să se ocupe de aceste chestiuni şi să găsim soluţii rapide, sigur, pe cale diplomatică”, a arătat şeful statului.

Mai mulţi europarlamentari români au reclamat că li s-au cerut documentele pe aeroport după intrarea României in Air Schengen.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a afirmat pe 8 aprilie că a ajuns la Viena cu avionul, unde a fost “supus în mod abuziv şi discriminatoriu unui proces de verificare de către poliţia lui Karner”, deşi România a intrat de mai bine de o săptămână în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene.

“Dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisii Europene, dacă va dori votul meu, să acţioneze la CJUE acest abuz de putere”, a scris Tomac pe Facebook, solicitându-i preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, “să oprească imediat această formă de discriminare absurdă”.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a afirmat că românii sunt controlaţi în continuare pe aeroporturile Europei.

“Discriminarea continuă, chiar dacă România este în Schengen. Voi transmite plângeri oficiale Comisiei Europene şi aeroporturilor din statele membre unde românilor încă li se controlează paşapoartele, deşi din 31 martie ţara noastră este parte din spaţiul unic de circulaţie european pe cale aeriană şi maritimă. Este un abuz clar din partea autorităţilor naţionale respective, nu se poate să fie controale prin sondaj fix la avioanele româneşti, iar control prin sondaj nu înseamnă că verifici toate documentele pentru fiecare dintre cei care călătoresc dinspre România”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

52 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

o oră ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More