Politica

Iohannis: Timpul luptelor politice interne în PNL a trecut

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vremea luptelor politice interne în PNL a trecut, susţinând că partidul a făcut schimbările necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă care să ofere şansa unui succes electoral în 2024, potrivit Agerpres.

“Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puţin aşa cred eu, şi cred că dumneavoastră vă doriţi acelaşi lucru. Partidul Naţional Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere şansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. PNL are în acest moment un lider ales, domnul premier Nicolae Ciucă, cu o solidă majoritate a membrilor partidului, şi astfel suntem în situaţia pe care foarte mulţi şi-au dorit-o ca preşedintele PNL să fie premierul Guvernului României. Acum, prioritatea absolută este aceea de a gestiona eficient aceste crize serioase cu care ne confruntăm şi să luăm cele mai bune măsuri în sprijinul populaţiei. Partidul Naţional Liberal a fost întotdeauna un partid pentru oameni, un partid care să asigure o guvernare stabilă, cu un Executiv racordat la provocările momentului”, a spus şeful statului, la evenimentul organizat la Vila Florica, cu prilejul aniversării a 147 de ani de la înfiinţarea PNL.

El a amintit că, de la preluarea primului mandat de preşedinte în 2014, drumul său s-a despărţit de PNL, dar a rămas “mereu alături de partid”.

“Drumul meu s-a despărţit de Partidul Naţional Liberal în 2014, când am preluat primul mandat de preşedinte al României, dar în toţi aceşti ani am rămas mereu alături de Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Liberal alături de mine, pentru că, nu-i aşa, ne uneşte aceeaşi credinţă puternică în valorile şi principiile liberale. Acestea ne-au ghidat calea şi cred că împreună am reuşit să facem multe pentru consolidarea democraţiei în România, pentru parcursul său euroatlantic şi pentru dezvoltarea sa”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Potrivit şefului statului, destinul României moderne este strâns legat de destinul PNL, de “curajul şi înţelepciunea unor lideri vizionari, care au contribuit decisiv la reformarea societăţii româneşti”.

“Nu trebuie să uităm că România şi-a proclamat independenţa în 1877 în timpul marii guvernări liberale, iar fundamentul pe care s-a clădit statul român modern a fost liberalismul. Politica liberală a lui I.C. Brătianu a făcut posibilă o dezvoltare accelerată a ţării. Este bine ca, din timp în timp, să ne raportăm la istorie, pentru a înţelege de unde am plecat, ce am reuşit să construim între timp, dar şi ce mai avem de făcut pentru a ne îndeplini obiectivele”, a completat Iohannis.

În opinia sa, PNL a rămas acelaşi partid “puternic”, care nu şi-a abandonat doctrina, crezul sau valorile.

“Din 2020 traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu numeroase provocări şi crize succesive sau chiar suprapuse. În mod evident, este uşor, relativ uşor de guvernat în perioade de prosperitate, când lucrurile decurg normal, dar infinit mai dificil când trebuie să ghidezi ţara în vremuri tulburi, cum a fost pandemia de COVID-19 sau actuala criză de securitate generată de războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Dar indiferent de cât de greu a fost, de cât de însemnate au fost costurile electorale, un singur partid, demn de istoria şi tradiţia sa, şi-a asumat, fără ezitare, responsabilitatea guvernării – Partidul Naţional Liberal. În definitiv, PNL a rămas acelaşi partid autentic, care nu şi-a abandonat niciodată în cei aproape 150 de ani de existenţă doctrina, crezul sau valorile. ‘Prin noi înşine’ este şi astăzi deviza care arată hotărârea liberalilor de a se implica şi angajamentul ferm de a fi mereu în prim-planul politicii româneşti pentru oameni şi pentru ţară”, a transmis Klaus Iohannis.

El a menţionat că provocările majore din ultimii ani au dus la decizii care au avut în vedere, în primul rând, nevoia de stabilitate.

“Trecem prin momente când se impune să strângem rândurile, cum se spune, şi să aducem la aceeaşi masă viziuni politice diferite, astfel încât guvernarea să reprezinte majoritatea românilor. Acest lucru nu înseamnă însă nici pe departe renunţarea la principiile liberalismului. Dimpotrivă, premisele pe care tocmai le-am menţionat ne conduc într-o singură direcţie: România are acum şansa demarării unor schimbări cu impact pe termen lung, iar voi, liberalii, aveţi responsabilitatea de a fi nucleul acestor ample reforme care vor avea ca efect modernizarea şi consolidarea statului. Investiţii masive în domenii strategice precum infrastructura rutieră, spitale şi şcoli, gestionarea eficientă a banilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, adaptarea, care deja a început, a sistemului de învăţământ la principiile actuale ale ştiinţelor educaţiei, toate acestea sunt proiecte concrete pe care miniştrii şi parlamentarii liberali au obligaţia să le ducă la bun sfârşit”, a evidenţiat şeful statului.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More