Sursa foto: presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, sâmbătă, în judeţul Caraş-Severin, Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la prima fază a gazoductului BRUA, potrivit Agerpres.
Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României, a anunţat, luni, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.
Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.
Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică.
Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA, ca urmare a deciziei conducerii generale a…
Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut sâmbătă Iranului să renunţe la producerea de uraniu…
Obiectivele strategice ale Transelectrica pentru perioada următoare vizează realizarea unor proiecte de investiții importante pentru…
Norvegia a înregistrat un total de 29 de decese în rândul persoanelor cu vârsta peste…
Traian Băsescu, fost Președinte al României, s-a imunizat împotriva COVID 19, arata o postare pe…
Grupul american Pfizer, asociat cu laboratorul german BioNTech, a anunţat sâmbătă un "plan" care trebuie…