Energie

Iohannis: Vrem să extindem considerabil zona de regenerabile

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, Renewable Energy School of Skills (RESS) – Şcoala Internaţională de Competenţe în Energie Regenerabilă de la Constanţa, menţionând că astfel de centre trebuie să existe în întreaga ţară, în condiţiile în care se doreşte extinderea în mod considerabil a zonei surselor de energie regenerabilă.

În cadrul RESS, şcoală care în 14 ani a pregătit peste 10.000 de cursanţi, sunt predate cursuri pentru calificarea şi recalificarea adulţilor, dedicate tehnicienilor care lucrează în industria energiei regenerabile, în special cea eoliană şi cea solară fotovoltaică.

 


Foto: (c) Nona Jalba / AGERPRES


Totodată, centrul primeşte în vizită şi elevi, contribuind la implementarea proiectelor educaţionale privind schimbările climatice şi mediul în şcoli, inclusiv Săptămâna Verde.

“Pentru noi, în România, este o zonă foarte importantă, în condiţiile în care vrem să extindem considerabil zona de regenerabile, asta din mai multe motive, vrem să protejăm mediul, vrem să luptăm împotriva schimbărilor climatice, vrem să dispunem de cât mai multă energie din surse regenerabile, în principal aici vorbim despre eolian, adică să recoltăm energia vântului şi despre fotovoltaice, adică să recoltăm energia solară. Ne aflăm aici, lângă Constanţa, în Dobrogea, unde condiţiile naturale sunt propice, avem şi foarte mult soare, şi foarte mult vânt şi, în mod natural, regenerabilele au luat un avânt semnificativ aici, în zonă”, a declarat şeful statului.

 

Conform acestuia, numărul centrelor precum RESS trebuie extins, fiind nevoie de specialişti în domeniul energiei verzi.

“După părerea mea, astfel de centre trebuie extinse, în condiţiile în care peste tot în România dorim să avem o dezvoltare semnificativă pe regenerabile, asta însemnând şi în stil industrial, dar în acelaşi timp înseamnă şi individual. Tot mai mulţi români vor dori să-şi transforme felul în care generează sau consumă energie. Există o tendinţă clară, sprijinită şi prin fonduri europene, de a amplasa de exemplu panouri fotovoltaice pe case, pe blocuri, iar noi, ca stat, încurajăm puternic această tendinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, formarea competenţelor pentru tranziţia climatică şi cooperarea internaţională în materie de educaţie pentru climă sunt obiective importante care fac parte din viziunea preşedintelui Iohannis pentru un mediu mai curat.

“Având în vedere atingerea neutralităţii climatice la nivelul Uniunii Europene până la mijlocul acestui secol, cererea de pe piaţa muncii pentru profesionişti în domeniul energiei verzi este în creştere. Nevoia de a găsi specialişti calificaţi este resimţită inclusiv de cetăţenii interesaţi de investiţii în energie regenerabilă pentru propria locuinţă. (…) Securitatea energetică şi posibilitatea ca cetăţenii să poată beneficia de energie la un preţ accesibil sunt esenţiale pentru bunăstarea şi dezvoltarea societăţii noastre şi depind în mare măsură de reuşita proiectelor care urmează să fie derulate. Pentru a putea realiza investiţiile în noi capacităţi de producţie a energiei regenerabile, aşa cum sunt prevăzute de programe guvernamentale, inclusiv PNRR, este fundamental să dispunem de resursă umană calificată, care să asigure implementarea cu succes a acestor proiecte vitale”, a arătat, printr-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

8 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More