Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEl a amintit că victoria Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, la care Regina a participat direct, ca toată generaţia din care a făcut parte, a fost începutul unor reforme economice şi sociale ce au influenţat atât continentul european, cât şi întreaga lume.
“Şi-a făcut datoria care-i revenea în sistemul politic britanic, fără ezitare şi fără să se lase purtată de convingerile sale personale, oricât de greu i-a fost asta, în momente delicate din viaţă. A fost o personalitate puternică şi complexă, dincolo de imaginea care ni se prezintă, ca de obicei, în astfel de momente”, a afirmat Ion Iliescu, pe blogul personal.
Fostul preşedinte a subliniat că relaţiile României cu Marea Britanie au fost neaşteptat de corecte în această “lungă domnie” a Reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie fiind un partener activ în efortul de industrializare şi de modernizare a economiei României şi a ajutat la pregătirea unor elite intelectuale şi tehnice.
“A contribuit la formarea personalului necesar aderării noastre la UE şi la NATO. Marea Britanie este o destinaţie predilectă pentru români, în ciuda ieşirii ţării din UE. Am avut ocazia să o cunosc şi să discut cu Regina, dincolo de constrângerile protocolului. O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, şi cu simţul umorului. Şi care nu a uitat o clipă de interesele ţării al cărui şef de stat era! Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004, în cadrul vizitei private în Marea Britanie, când Regina a oferit un dejun privat, la care a participat şi marea noastră balerină Alina Cojocaru”, a detaliat Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, Marea Britanie a pierdut, într-un moment delicat pentru Occident şi pentru democraţie, ca sistem politic, un lider şi un liant al solidarităţii naţionale, iar România un prieten şi un reper.
“Transmit condoleanţele mele familiei îndoliate şi întregul meu sprijin în aceste momente dureroase. Dumnezeu s-o odihnească!”, a concluzionat fostul preşedinte.
Regina Elisabeta a II-a a murit joi la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia.
Fiul său, prinţul Charles, i-a succedat automat la tron.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More