Update articol:

Ion Simu-Alexandru, noul director general interimar al CFR SA

cfr

Ion Simu-Alexandru a preluat conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat, de Consiliul de Administraţie, în funcția de director general interimar, pentru un mandat de patru luni, începând de vineri, 17 decembrie 2021, potrivit unui comunicat de presă.

Ion Simu-Alexandru, de profesie inginer, este absolvent al Facultății de Mecanică, specializarea Ingineria Sistemelor de Circulație Feroviară, din cadrul Universității Politehnice Timișoara și are o experiență profesională de 30 de ani, în domeniul feroviar.

Directorul general interimar al CFR SA și-a propus pentru perioada imediat următoare continuarea proiectelor începute, implementarea obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a rețelei feroviare și, nu în ultimul rând, prioritizarea proiectelor feroviare incluse în Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

Toate aceste proiecte, care au o contribuție esențială în dezvoltarea economică a rețelei feroviare naționale, dar și a companiei în sine, se vor implementa în regim accelerat, pentru că acum există șansa uriașă să modernizăm calea ferată, în această perioadă în care transportul feroviar, cel mai ecologic mod de transport, este o prioritate la nivel european și național”, a declarat Ion SIMU-ALEXANDRU, director general al CFR SA.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (08/09/2025)

Convocare AGAO din data 13 (14) octombrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/09/2025)

Structura actionariat la data 31 august 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (08/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 29.08.2025-05.09.2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (08/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01.09.2025 - 05.09.2025

PATRIA BANK S.A. (PBK) (08/09/2025)

Prezentare investitori - Rezultate financiare S1 2025