Energie

Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte OMV Petrom: România poate deveni o ”Vale a Hidrogenului albastru” în UE

România poate deveni o ”Vale a Hidrogenului albastru” în Uniunea Europeană, întrucât deţine resurse de gaze, capacităţi de stocare a carbonului şi industrie variată care poate utiliza această resursă, a afirmat, marţi, Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte pentru Dezvoltarea Afacerilor, OMV Petrom, într-o conferinţă de profil, potrivit Agerpres. 

“În momentul acesta suntem al doilea producător de gaze din UE după Ţările de Jos şi avem marea oportunitate de a deveni primul producător de gaz natural din Uniunea Europeană, dacă vom accesa resursele de gaze din Marea Neagră, cu toate avantajele pe care această investiţie le poate aduce în ceea ce priveşte locurile de muncă, veniturile la bugetul de stat şi independenţa României de importuri. Dacă nu vom accesa aceste resurse, Price Waterhouse Coopers a previzionat că 50% din necesarul de consum de gaz va veni din import în anul 2030”, a spus Ciubotaru, în conferinţa “Proiectul Hidrogen – primii paşi în România”, organizată de Energynomics.ro.

În plus, România poate stoca dioxid de carbon în rezervoarele goale de ţiţei şi gaze.

“Evident, trebuie făcute teste şi trebuie ajustată legislaţia, dar există posibilitatea aceasta, trebuie să o luăm în calcul şi să avem în vedere că putem deveni unul dintre cei mai mari stocatori din UE de dioxid de carbon”, a continuat oficialul OMV Petrom.

Totodată, ţara noastră are o industrie variată unde se poate utiliza hidrogen.

“România are o diversitate industrială foarte bună, ceea ce ne conduce la ideea că vom avea în viitor, probabil, consumatori locali de hidrogen. Toate aceste trei argumente le folosesc pentru a vă aduce în vedere un concept pe care încercăm să îl promovăm, acela că România poate deveni o ‘Vale a Hidrogenului albastru’ în UE”, a mai spus Ciubotaru.

La rândul său, Ioan Iordache, director executiv al Asociaţiei pentru Energia Hidrogenului, a afirmat că hidrogenul poate fi stocat pe termen lung în minele de sare.

“Este vorba de stocarea hidrogenului în caverne de sare subterane. Vorbim de stocare pe termen lung, pe sezoane, în cantităţi mari. În România avem acest potenţial şi suntem printre primii care au studiat şi am pus pe hârtie acest lucru”, a arătat Iordache, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

17 minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

19 minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More