Politica

Ionuţ Stroe (PNL) îl contrazice pe Câciu: “Sistemul privat susţine economia, de acolo vin banii”

Sistemul privat susține economia, de acolo vin banii, a reacționat astăzi purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, care îl contrazice astfel pe ministrul Finanţelor Adrian Câciu, cel care a calificat drept „total incorectă” afirmaţia că un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar.

Ionuț Stroe a scrirs: “Dacă vrem ca statul să aibă bani la buget, pentru salarii sau pensii, trebuie să avem o economie puternică, un mediu privat puternic. Și da, putem să repetăm asta mereu: sistemul privat susține economia, de acolo vin banii. Inclusiv salariile și pensiile angajaților de la stat sunt plătite din bugetul de stat, care înseamnă taxele și contribuțiile tuturor, cetățeni sau firme.

PNL a susținut mereu mediul privat și asta s-a văzut în creșterea economică. Este singura formulă care duce la câștig atât pentru angajații și pensionații din privat, cât și pentru angajații și pensionații de la stat. O economie liberă și puternică.

O voi spune mereu că marele atu al guvernărilor liberale este acela că economia și mediul de afaceri pot să respire, că antreprenorii nu se mai simt vânați și expuși periodic la pericolul unor noi taxe și impozite. Dacă aici lucrurile merg bine, dacă avem creștere economică, atunci și bugetul se va putea baza pe mai multe resurse. Principiile liberale sunt simple, dar eficiente, pentru că au funcționat: susținerea mediului privat, eliminarea unor impozite absurde și încurajarea investițiilor”.

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a spus ieri că este „total incorectă” abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar şi un număr de pensii publice. El spune că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc, conform statisticilor, 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More