Burse/Investitii

IPO-ul finalului de an: Oferta Green Tech vizează maximum 2,81% din companie; Un fond de investiții din Luxemburg s-a angajat să preia un pachet de 29,9% pentru 135 milioane de euro; Beneficiarii reali ai Green Tech – Raluca Simu și elvețianul Alexander Haussmann

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, recent, prospectul pentru IPO-ul Green Tech International, oferta urmând să se deruleze chiar în finalul anului, în perioada 19-30 decembrie.

Grupul are peste 12 ani de experiență în furnizarea de căldură ecologică comunităților mici și clienților de dimensiune mai mare și mai complecși, cum ar fi Rețelele de încălzire Centralizată, clienții industriali mari și noile dezvoltări imobiliare în căutarea unui impact ecologic mai curat.

Potrivit prospectului ofertei, IPO-ul vizează maximum 2,81% din companie, în timp ce un fond de investiții din Luxemburg – GEM GLOBAL Yield LLC SCS – s-a angajat să preia un pachet de 29,9% pentru 135 milioane de euro (înafara ofertei).

Emitentul va oferi spre vânzare până la 2.300.000 de acțiuni, care includ și 300.000 acțiuni Supra-alocate, reprezentând până la 2,81% din numărul total al Acțiunilor emise de Emitent.

Oferta este împărțită în două tranșe: o tranșă de 1 milioan de acțiuni, adresată investitorilor de retail și o tranșă de 1 milion de acțiuni adresată investitorilor instituționali. În primele 3 zile lucrătoare ale perioadei de ofertă, investitorii de retail au dreptul să subscrie la un Preț Final de Ofertă Redus cu un discount de 5%. Investitorii pot subscrie între 15 lei şi 15,5 lei.

Intermediarul ofertei este S.S.I.F. Swiss Capital, iar Agentul de distribuție SSIF BRK Financial Group.

Acționarii

În prezent, ALPEUROPE INVESTMENTS GMBH deține 51,19% din Green Tech, în timp ce  HENRI MAILLARDET AG are 36,08%. Alți mici acționari sunt SAI Swiss Capital și Swiss Capital, cu 6,24%, respectiv 3,84%.

În prospect se arată: “în ceea ce privește controlul indirect, menționăm că beneficiarii reali ai Emitentului sunt: (i) dl Lars Alexander Haussmann, cetățean elvețian, născut la data de 22.04.1969 în Herrliberg ZH, fiind acționar în mod indirect în cadrul societății Alpeurope Investments GmbH care deține un procent de 51,19% din capitalul social al Emitentului, și (ii) dna. Simu Raluca, cetățean român, născută la data de 20.03.1977 în România, fiind asociat unic în cadrul societății Henri Maillardet AG care deține un procent de 36,08% din capitalul social al Emitentului.

*Acordul cu GEM GLOBAL Yield LLC SCS

Conform prospectului ofertei, Acordul privind Facilitatea de Subscriere a Acțiunilor, încheiat la 8 februarie 2024 între emitent si GEM GLOBAL Yield LLC SCS, o societate organizată în conformitate cu legile din Luxemburg, precum și GEM YIELD BAHAMAS LIMITED, o societate organizată în conformitate cu legislația din Bahamas (modificat prin act adițional în octombrie 2024), are ca obiect intenția Investitorului de a investi până la 135.000.000 EUR în Emitent, în schimbul unui număr de acțiuni care să nu depășească un procent de maximum 29.9% din capitalul social al Emitentului. în schimbul încheierii de către GYBL a Acordului privind Facilitatea de Subscriere a Acțiunilor.

Potrivit Bloomberg, GEM Global Yield Fund LLC SCS este o firmă de investiții alternative. Firma administrează un set divers de vehicule de investiții axate pe piețele emergente.

Emitentul este obligat la plata unui comision egal cu două procente (2%) din Angajamentul Total (anume 2.700.000 EUR), acesta fiind plătit în acțiuni ordinare lui GEM GLOBAL YIELD LLC SCS, înainte de Admiterea la Tranzacționare.

Comisionul nu va fi plătit în cazul în care Emitentul nu este listat în termen de trei ani de la data semnării Acordului privind Facilitatea de Subscriere a Acțiunilor, Prin Actul Adițional nr. I s-a prevăzut. în mod expres, că acționarul majoritar al Emitentului, respectiv Alpeurope Investments GMBH (“Alpeurope”), după închiderea cu Succes a Ofertei publice inițiale, dar înainte de data admiterii la tranzacționare a Societății, va transfera către Investitor un procent total de 29,90%, reprezentând un număr total de 23.736.706 acțiuni, ce include si acțiunile aferente comisionului.

Conform celor descrise mai sus, Alpeurope se angajează să transfere în avans față de momentul listării, acțiuni ordinare către Investitor, urmând ca ulterior Admiterii la Tranzacționare, Emitentul să primească de la Investitor, cu titlu de plată a acțiunilor ordinare primite de la Alpeurope suma corespunzătoare acțiunilor pe care Emitentul avea obligația de a le transfera către Investitor în baza Acordului privind Facilitatea de Subscriere a Acțiunilor, obligație îndeplinită de Alpeurope. Pentru evitarea oricărui dubiu, suma transferată de către Investitor va fi proporțională cu acțiunile pe care Emitentul le va transfera către Investitor în baza Acordului privind Facilitatea de Subscriere a Acțiunilor. Ca urmare a transferului de către Investitor către Societate a investiției mai sus menționate, Emitentul va datora Alpeurope o sumă egală cu plata respectivă primită de la Investitor în considerarea faptului că Alpeurope a îndeplinit obligațiile Societății. Creanța Alpeurope față de Societate va fi convertită integral în capital social al Emitentului în cadrul unei majorări de capital social al Societății, care se va face ulterior Admiterii la Tranzacționare a Emitentului, cu respectarea dreptului de preferință.

Majorarea de capital se va aproba și implementa cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile prevăzute în cazul majorărilor de capital prin conversie (inclusiv prevederile art. 89 din Legea nr. 24’2017 care prevede în mod expres în cazul societăților admise la tranzacționare și posibilitatea majorării capitalul social prin conversia unor datorii certe, lichide și exigibile) și cu respectarea dreptului de preferință al celorlalți acționari.

În prospect se mai arată că, după transferul acțiunilor către GEM GLOBAL YIELD LLC SCS, fără includerea Acțiunilor subscrise în cadrul Ofertei, participarea la capitalul social și drepturile de vot deținute de acționarii Emitentului vor fi următoarele: 

*Emitentul intenționează să plătească dividende de 50% din profitul anual

Emitentul intenționează să plătească, sub formă de dividende ordinare, minimum 50% din profitul net anual individual distribuibil începând din 2025. Dividendele distribuite vor fi plătite într-o combinație de numerar și acțiuni suplimentare, conform prospectului. În plus, Emitentul poate decide, printr-o hotărâre a AGA, să plătească, la discreția sa, dividende extraordinare din rezultatul reportat al Emitentului, dacă este disponibil.

*Valoarea fondurilor estimate din ofertă 31,8 milioane de lei, pentru dezvoltarea Grupului

Emitentul intenționează să obțină fonduri pentru dezvoltarea Grupului.

Valoarea netă totală estimată a fondurilor obținute din Ofertă va fi de 31.800.000 RON, presupunând că Prețul Final de Ofertă va fi egal cu prețul maxim al Intervalului Prețului de Ofertă și că toate Acțiunile Oferite vor fi vândute în timpul Ofertei. Fondurile nete obținute in cadrul Ofertei vor fi utilizate pentru dezvoltare și consolidare în următoarele sectoare, enumerate în ordinea priorităților, care pot suferi modificări în funcție de valoarea fondurilor obținute:

(a) dezvoltarea Parcului Geotermal Agroindustrial în Călimănești, Vâlcea, pe baza utilizării a cca. 23,5 MW de energie geotermală pentru termoficarea orașului Călimănești, depozite frigorifice și instalații de procesare a fructelor și legumelor („Parcul Geotermal”);

(b) în vederea implementării planului de afaceri, precum și pentru a beneficia de potențiale oportunități care ar crea sinergii cu activitatea Grupului, pentru: (i) achiziționarea de acțiuni în societăți care activează în domeniul agricol și/sau alimentar, în domeniul energiei regenerabile sau în domenii industriale care utilizează intensiv încălzirea și răcirea care pot fi generale prin utilizarea energiei regenerabile, societăți din industrii care integrează vertical energia regenerabilă (inclusiv pompe de căldură, captarea dioxidului de carbon etc.), precum și răscumpărarea acțiunilor proprii; (ii) achiziționarea de active în domeniul agricol, alimentar și/sau al energiei regenerabile, sau active (terenuri, clădiri ele.) pe care pot fi dezvoltate proiecte în domeniile menționate mai sus; (iii) investiții, inclusiv împrumuturi către societățile din cadrul Grupului, necesare pentru dezvoltarea domeniilor agricol, alimentar sau al energiei regenerabile.

Emitentul deţine o participate totală de 85% din capitalul social al Geotherm Distribution.  Emitentul şi Geotherm Distribution deţin o participate totală de 73,97% (Emitentul – 65,71% şi Geotherm Distribution – 8,26%) în Apoterm Nadlac S.R.L., care este cealaltă filială; Emitentul deţine o participate totală de 100% din Horti Green Invest. Emitentul, Geotherm Distribution, Horti Green şt Apoterm vor fi denumite „Grupul”, potrivit prospectului.

Prospectul prezintă următoarele rezultate financiare pentru grup:

 

Conform documentului de ofertă, se estimează că veniturile totale ale grupului vor creşte de la 7,7 milioane lei în 2024 la 734,6 milioane lei în 2033, cu o rată de creştere anuală compusă (CAGR”) de 65,8%. Această evoluţie este influenţată în principal de creşterea generată de proiectele care vor fi implementate de Green Tech International şi Horti Green Invest, care vor fi la capacitate maximă începând cu 2027. Veniturile acestor două companii vor reprezenta în medie 54% şi 39% din veniturile totale ale grupului pentru Green Tech International şi. respectiv, Horti Green Invest.

Se estimează că totalui cheltuielilor de exploatare ale grupului vor creşte de la 3,5 milioane RON în 2025 la 270,5 milioane RON în 2033, cu o CAGR de 62,1%. în mod similar cu veniturile, această evoluţie este generată în principal de investiţiile avute în vedere pentru Green Tech International şi Horti Green Invest, care împreună reprezintă în medie aproximativ 94% din totalul cheltuielilor operaţionale începând cu 2026.

Cele mai mari investiţii au fost estimate pentru Green Tech International şi Horti Green Invest, care reprezintă 95% din investiţiile totale din întreaga perioadă. Acest lucru se datorează faptului că aceste societăţi depind investiţii, investiţiile totale pentru Grup între 2025 şi 2033 sunt estimate la 1.226,9 milioane RON. Dintre acestea, 588,3 milioane lei sunt estimate pentru investiţiile GreenTech International în Parcul Agro-lndustriai şi proiectul Bucureşti, în timp ce 571,9 milioane RON sunt aşteptate pentru investiţiile în proiectul Horti Green.

 

Fiind în strânsă legătură cu cheltuielile de capital, se preconizează că finanţarea bancară cea mai mare va fi în legătură cu investiţiile în proiectele dezvoltate de Green Tech International şi Horti Green Invest. Împrumuturile totale pentru aceste 2 societăţi se vor ridica la 480 milioane RON. De asemenea, Horti Green Invest înregistrează cele mai mari plăţi de dobânzi pe parcursul perioadei. În plus, subvenţiile pentru proiectele dezvoltate de Green Tech International şi Horti Green Invest sunt estimate a se ridica la 428 milioane RON.

Green Tech International va include două proiecte principale începând cu anul 2026. Primul proiect, situat în Bucureşti, prevede investiţia în perioada următoare pentru reabilitarea, echiparea şi repomirea sondelor asociate, după care apa geotermală va fi livrată consumatorilor din vecinătate. Al doilea proiect este reprezentat de un Parc Agroindustrial în Călimăneşti, dezvoltat împreună cu Geotherm Distribution şi Horti Green Invest, care presupune dezvoltarea a 5 zone tehnologice.

Prima zonă este reprezentată de centrala geotermală, destinată prelucrării şi distribuţiei apei geotermale extrase din sondele deţinute de Geotherm Distribution. Astfel, pe de o parte, apa geotermală extrasă din cele patru sonde situate în zona Călimăneşti va fi distribuită consumatorilor individuali şi utilizată pentru termoficare în cadrul proiectului Valea Oltului. Pe de altă parte, energia termică rezultată va fi transferată ulterior către instalaţiile de consum din cadrul proiectului Parc Agroindustrial.

Prima instalaţie de consum este reprezentată de serele hidroponice dedicate cultivării roşiilor cherry. A doua instalaţie de consum cuprinde o zonă de depozitare frigorifică cu atmosferă controlată, în condiţii de oxigen ultraredus (ULO) şi o alta cu refrigerare normală pentru fructe şi legume. În plus, se preconizează obţinerea de concentrate de fructe şi legume prin intermediul unei instalaţii de prelucrare în cea de-a patra zonă tehnologică. O altă unitate de prelucrare a fructelor şi legumelor este planificată să fie dezvoltată în a cincea zonă, care va prelucra şi ambala fructe şi legume deshidratate.

*Conducerea companiei, potrivit prospectului

 

Lars Alexander Haussmann are o vastă experiență în calitate de administrator și/sau director al mai multor societăți, având în vedere că este membru și președinte al Consiliului de Administrație al Emitentului din 2021, președinte al Consiliului de Administrație al Alpeurope Investment GmbH din 2021 și CEO al Haussmann Treuhand AG (Zurich) din 2009.

Gabriel Dumitrașcu este membru al Consiliului de Administrație al Emitentului începând cu anul 2021 și are o experiență impresionantă în domeniul energetic. În ceea ce privește experiența sa. dl. Gabriel Dumitrașcu a fost președinte al Consiliului de Administrație al RADET S.A. în perioada 2015-2016, consultant independent pe piețele de energie și restructurarea afacerilor în perioada 2016-2017, consilier al președintelui Autorității de Reglementare a Pieței Energiei (2018-2019) și consilier de management al CEO-ului Electrica Transilvania Sud.

Nae Cristian-Alexandru a avut funcții de director și manager în numeroase bănci, precum OTP Bank România, Intesa Sanpaolo Bank România și CEC Bank.

Robert Pană este membru al Consiliului de Administrație al Emitentului începând cu anul 2024 și are o experiență relevantă în domeniul financiarlși al pieței de capital, având și experiență manageriala în societăți care activează în acest domeniu. Robert Pană a fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al BVB S.A. în perioada 2016-2024, este vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Depozitarului Central și a fost membru al Consiliului de Administrație al S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA în perioada 2016-2017.

Horia Pitulea este CEO al Emitentului, fiind responsabil cu administrarea activității curente în limitele obiectului de activitate al Emitentului și cu respectarea competențelor exclusive rezervate Consiliului de Administrație sau acționarilor prin lege sau prin Actul Constitutiv al Emitentului. Conform contractului de mandat al dlui Horia Pitulea, acesta are drept de veto în ceea ce privește procesul de angajare a directorilor de nivel C (și anume, CFO și Director Tehnic), cu excepția numirii Contabilului-Șef. În plus, CEO poate încheia contracte de vânzare/cumpărare și/sau achiziții numai împreună cu Contabilul-Șef, până la o valoare de 500.000 EUR. Peste această valoare, contracte pot fi încheiate numai cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Administrație al Emitentului.

Horia Simu și Horia Pitulea, foști bacheri la Citibank, au fost proprietarii Cuprom, singura companie producătoare de cupru din România.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More