Categories: Fără categorie

Iran: Daune importante la instalaţia nucleară din Natanz, în urma unui incendiu

Incendiul care s-a declanşat joi la instalaţia nucleară iraniană de la Natanz (centru) a provocat pagube semnificative care ar putea încetini dezvoltarea centrifugelor avansate, a declarat duminica un oficial iranian din domeniul nuclear, transmite Reuters, citând agenţia de presă Irna.

Behrouz Kamalvandi, purtător de cuvânt al Agenţiei iraniene pentru energie atomică, a afirmat că dezastrul ar putea încetini pe termen mediu dezvoltarea şi fabricarea centrifugelor avansate, care fac parte din procesul de îmbogăţire a uraniului, potrivit Agerpres.

Principalul organism de securitate iranian a declarat vineri că a fost stabilită cauza incidentului şi a incendiului la complexul nuclear din Natanz şi urmează să fie făcută publică mai târziu.

Autorităţile iraniene declaraseră iniţial că incendiul nu a făcut victime şi nici nu a provocat o suspendare a activităţilor sitului.

Principala uzină iraniană de îmbogăţire a uraniului, instalaţia de la Natanz, cu o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi şi construită la o adâncime de opt metri sub pământ, face parte din instalaţiile supravegheate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Unii oficiali iranieni au declarat că incidentul ar putea să fi fost provocat de un “sabotaj cibernetic”, iar unul dintre ei a avertizat că Teheranul va riposta împotriva oricărei ţări care efectuează astfel de atacuri, conform Reuters. 

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More