Update articol:

Iran – Seism cu magnitudinea 4,5 în apropierea unei centrale nucleare (USGS)

iran Sursa foto: pixabay.com

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs miercuri în regiunea sud-vestică a Iranului, unde se află centrala nucleară din Bushehr, a informat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP, potrivit Agerpres.

Seismul, cu o adâncime de 10 kilometri, a zguduit o zonă aflată la 17 kilometri sud-est de oraşul Borazjan, la ora locală 06:49 (03:19 GMT), potrivit site-ului institutului american.

Cutremurul a fost resimţit în localitatea Bushehr, unde se află centrala nucleară cu acelaşi nume, potrivit agenţiei de presă iraniene Irna.

Pe moment nu au fost raportate daune sau victime, a precizat Irna, care-l citează pe directorul celulei de criză la nivel de provincie, Jahangir Dehghani.
       
Seismul s-a produs la două săptămâni după ce un cutremur cu magnitudinea 5,1 a lovit aceeaşi zonă, fără a produce victime sau pagube semnificative.

Centrala Bushehr, care produce 1.000 de megawaţi, a fost construită de Rusia după mai mulţi ani de întârzieri, şi deschisă oficial în septembrie 2011.
              
În 2016, companiile ruseşti şi iraniene au început să construiască alte două reactoare de 1.000 de megawaţi la Bushehr. Se preconizează că lucrările la acestea vor dura 10 ani.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)