Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzIranul a sechestrat joi o navă comercială în apele internaţionale ale Golfului, a indicat Marina SUA care afirmase cu o zi înainte că a împiedicat forţele iraniene să pună mâna pe două petroliere în largul coastelor Omanului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Autorităţile iraniene nu au reacţionat imediat la acuzaţiile americane de joi.
“Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (armata ideologică a Republicii Islamice) a sechestrat cu forţa o navă comercială probabil implicată în activităţi de contrabandă şi tranzitând prin Golf (…) în apele internaţionale”, a indicat într-un comunicat Flota a 5-a americană, cu sediul în Bahrein.
După ce a supravegheat “de aproape” situaţia, Marina SUA a stabilit că “circumstanţele acestui incident nu justifică o intervenţie mai importantă”, potrivit comunicatului.
Flota a 5-a nu oferă detalii despre locul exact al incidentului, pavilionul vasului şi nici nu spune dacă se află încă în mâinile iraniene.
Miercuri, Comandamentul central al forţelor navale americane (NAVCENT) a indicat că USS McFaul a răspuns la un apel de urgenţă de la nava Richmond Voyager, asupra căreia forţele iraniene au deschis focul de mai multe ori fără a provoca victime.
Iranul şi-a justificat joi intervenţia din ajun, afirmând că forţele sale au încercat să intercepteze un petrolier pe care îl acuză că s-a ciocnit cu o navă iraniană în Golful Oman.
De asemenea, NAVCENT a anunţat că s-a opus miercuri sechestrării de către Iran a unui alt petrolier, TRF Moss, arborând pavilionul Insulelor Marshall, în apele internaţionale ale Golfului Oman. Iranul nu a făcut joi nicio referire la această navă.
Comunicatul iranian nu menţionează nici o intervenţie a Marinei americane care, potrivit comandamentului acesteia, a determinat la plecarea navei iraniene.
Incidentele au crescut în apele Golfului, o zonă maritimă crucială pentru transportul global de petrol, de când în 2018 Statele Unite s-au retras din acordul internaţional destinat limitării programului nuclear iranian, reimpunând sancţiuni împotriva Republicii Islamice, vizând în special sectorul său petrolier.
La sfârşitul lui aprilie, armata iraniană a confiscat în Golful Oman un petrolier bătând pavilionul Insulelor Marshall cu destinaţia Statelor Unite, înainte de a sechestra o săptămână mai târziu un petrolier bătând pavilionul Panama care tranzita Strâmtoarea Ormuz.
Statele Unite critică regulat acţiunile Teheranului în această zonă maritimă.
Menținerea tuturor celor 9 emitenți români în indicii FTSE Global All Cap reprezintă o dovadă…
Ministrul energiei Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, sâmbătă, ţările din sud să-l aducă pe liderul rus…
O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…
Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…
This website uses cookies.
Read More