International

Iranul afirmă că reluarea negocierilor cu SUA pe dosarul nuclear depinde de interesul naţional

Ministrul de externe iranian, Abbas Araqchi, a afirmat că decizia ţării sale cu privire la reluarea sau nu a discuţiilor despre programul său nuclear cu Statele Unite depinde de ceea ce este în interesul naţional, informează joi EFE, potrivit Agerpres.

“Reluarea discuţiilor în viitor, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, depinde de ceea ce este în interesul naţional”, a declarat Araqchi într-un interviu pentru televiziunea de stat, miercuri seara.

Şeful diplomaţiei iraniene a spus că a primit mesaje din partea SUA pentru a relua negocierile nucleare, blocate după războiul de 12 zile cu Israelul din iunie, la care Washingtonul a intervenit, de asemenea, cu atacuri asupra a trei instalaţii atomice din Iran.

“Condiţia pentru a reveni la masa negocierilor este să ne asigure că, dacă începem discuţiile, ceea ce s-a întâmplat ultima dată nu se va repeta (atacurile) şi că se vor aşeza la masă pentru a negocia cu adevărat”, a declarat Araqchi.

Negociatorul şef al Iranului în dosarul nuclear a reiterat că poziţia ţării sale cu privire la îmbogăţirea uraniului în scopuri paşnice nu s-a schimbat, respingând încă o dată cererea americană de îmbogăţire zero. “Dacă cred că, atacând instalaţiile, poziţia noastră s-a schimbat sau că vom ceda, nu este aşa. Dimpotrivă, poziţia noastră s-a întărit şi mai mult”, a asigurat Araqchi.

Şeful diplomaţiei iraniene a cerut redefinirea cooperării ţării sale cu Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică (OIEA) după atacurile americane asupra instalaţiilor sale nucleare. El a criticat din nou OIEA pentru că nu a condamnat ceea ce a descris ca fiind atacuri “ilegale şi sălbatice” împotriva instalaţiilor nucleare ale ţării aflate sub supravegherea organizaţiei.

Araqchi a declarat că, după bombardamentele SUA şi legea Parlamentului iranian care cere guvernului de la Teheran să suspende cooperarea cu agenţia nucleară a ONU, este necesar să se stabilească un nou cadru de colaborare.

“Parlamentul a fost clar că orice cooperare trebuie să fie canalizată exclusiv prin Consiliul Suprem de Securitate Naţională. Acest lucru va fi esenţial în noua etapă”, a insistat el.

În acest context, ministrul iranian de externe a exprimat îndoieli cu privire la viabilitatea viitoarelor inspecţii ale OIEA.

“Dacă doriţi să vizitaţi facilităţi care au fost bombardate, spuneţi-ne cum intenţionaţi să o faceţi. Există vreun protocol pentru a inspecta locurile atacate? Dacă există, trebuie definit clar”, a afirmat el.

Araqchi a dezvăluit că, răspunzând cererilor organizaţiei, Iranul l-a invitat pe directorul general adjunct al OIEA în vizită la Teheran pentru a discuta despre noul cadru de cooperare. “Nu vine să inspecteze sau să evalueze. Nu i-am dat şi nu îi vom da această permisiune. Vine să discute mecanismele sub care se vor desfăşura viitoarele noastre relaţii”, a concluzionat Araqchi. 

Articole recente

Bogdan Ivan: Statul român funcţionează astăzi, mai mult sau mai puţin, pe aceeaşi arhitectură a statului comunist

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este de părere că statul român actual funcţionează pe acelaşi model…

4 ore ago

Casa Albă afirmă că Trump nu este mulțumit de atacul Rusiei asupra Ucrainei și că va face o declarație mai târziu

Președintele Donald Trump „nu a fost mulțumit” de atacurile rusești asupra Ucrainei cu rachete și…

4 ore ago

FMI vine la București pe 3 septembrie pentru o analiză a ultimelor evoluții economice

O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită…

4 ore ago

Cifră de afaceri în scădere cu 24% pemtru Chimcomplex, în primul semestru

Chimcomplex (CRC), principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, a încheiat primul…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More