Update articol:

Iranul ameninţă să declare drept teroriste armatele ţărilor europene ca represalii la măsurile UEc

iran Sursa foto: pixabay.com

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a afirmat că ţara sa ar putea include armatele ţărilor membre ale Uniunii Europene pe lista grupărilor teroriste, ca răspuns la includerea Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (CGRI) pe lista UE cu “organizaţii teroriste” de către blocul comunitar joi, potrivit EFE.

“Am putea include armatele europene pe lista grupărilor teroriste cu ajutorul parlamentului”, a declarat Araghchi într-un interviu pentru CNN Turk, difuzat sâmbătă.

Şeful diplomaţiei iraniene a avertizat că cele 27 de state membre ale UE îşi vor regreta decizia luată împotriva Corpului Gardienilor Revoluţiei – armata de elită a regimului de la Teheran – afirmând că acţiunile europene nu vor reduce tensiunile regionale, ci “vor alimenta focul”.

Gardienii Revoluţiei, a declarat ministrul iranian de externe, ar fi jucat “un rol fundamental în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (sau ISIS în arabă) şi a teroriştilor, altfel, “europenii s-ar confrunta astăzi cu ISIS la Paris sau în alt oraş european”.

Miniştrii de externe ai UE au ajuns joi la un acord politic privind includerea Gardienilor Revoluţiei pe lista organizaţiilor teroriste a blocului comunitar, pentru reprimarea protestelor din Iran.

“Miniştrii de externe tocmai au făcut un pas decisiv prin desemnarea Gardienilor Revoluţiei drept organizaţie teroristă”, a declarat Kaja Kallas, şefa diplomaţiei europene.

În aceeaşi zi, Abbas Araghchi a calificat decizia “o altă greşeală strategică”, în timp ce Statul Major General al armatei iraniene a avertizat asupra “consecinţelor periculoase” ale acesteia.

“Consecinţele periculoase ale acestei decizii ostile şi provocatoare vor cădea direct asupra factorilor de decizie europeni”, a avertizat înalta conducere a armatei iraniene.

Desemnarea Gardienilor Revoluţiei drept organizaţie teroristă de către ţările europene a venit după reprimarea recentelor proteste antiguvernamentale din Iran, în care, conform bilanţului oficial, au murit 3.117 persoane, o cifră pe care organizaţiile de opoziţie pentru drepturile omului, cum ar fi HRANA, cu sediul în SUA, o estimează la 6.563 de morţi, inclusiv 124 de copii.

HRANA estimează, de asemenea, numărul răniţilor la 11.020, iar numărul celor arestaţi la 49.070, în timp ce încearcă să documenteze alte 17.000 de cazuri omucideri semnalate.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026