International

Iranul ameninţă să întrerupă dialogul cu europenii dacă aceştia insistă asupra îmbogăţirii zero a uraniului

Iranul a ameninţat că va întrerupe dialogul cu ţările europene după ce Marea Britanie a susţinut poziţia Statelor Unite privind îmbogăţirea zero a uraniului în Iran, pe care Teheranul a respins-o în mod repetat şi o consideră o linie roşie, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Dacă poziţia Regatului Unit este zero îmbogăţire (a uraniului) în Iran – încălcând TNP (Tratatul de Neproliferare Nucleară) şi angajamentele Regatului Unit ca participant rămas în JCPOA (acordul nuclear din 2015) – atunci nu mai avem nimic de discutat pe tema nucleară”, a declarat marţi seară, pe X, ministrul iranian de externe Abbas Araqchi.

Aceasta a fost reacţia lui Araqchi la declaraţiile ambasadorului britanic în SUA, Peter Mandelson, care, în timpul unui discurs la think tank-ul american Atlantic Council din Washington, a declarat că ţara sa “sprijină cu fermitate iniţiativa preşedintelui american Donald Trump de a negocia eliminarea îmbogăţirii şi a facilităţilor aferente din Iran”.

Şeful diplomaţiei iraniene a declarat că ţara sa şi-a menţinut “cu bună-credinţă” angajamentul multilateral cu Regatul Unit şi cu alţi semnatari europeni ai acordului nuclear din 2015, chiar dacă SUA “continuă să nu manifeste niciun interes în implicarea lor în procesul de negociere în curs”.

Iranul a avut până acum în acest an mai multe întâlniri cu aşa-numitele ţări E3 (Regatul Unit, Franţa şi Germania) pentru a discuta despre programul său nuclear.

Ultima întâlnire a avut loc pe 16 mai la Istanbul, unde părţile au convenit să continue discuţiile, chiar dacă europenii nu fac parte din negocierile nucleare dintre SUA şi Iran.

Teheranul şi Washingtonul au purtat cinci runde de discuţii nucleare începând din 12 aprilie, intermediate de Oman. Ultima a avut loc vineri, la Muscat, după care ambele părţi au declarat că s-au înregistrat “progrese”, dar că “mai este de lucru”.

Pe fondul acestor discuţii, oficialii americani au afirmat în mod repetat că orice acord trebuie să includă încetarea îmbogăţirii uraniului de către Iran.

Teheranul, la rândul său, refuză să renunţe la programul său nuclear paşnic şi susţine că ar accepta o limitare a nivelurilor sale de îmbogăţire doar în schimbul ridicării sancţiunilor ce i-au fost impuse.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

11 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

11 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

13 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More