International

Iranul anunţă că şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, va ajunge vineri la Teheran

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, este aşteptat vineri seara la Teheran pentru discuţii cu oficiali iranieni cu privire la negocierile asupra dosarului nuclear iranian, blocate din martie, a anunţat Ministerul de Externe iranian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Vizita şefului diplomaţiei europene nu fusese anunţată în prealabil.

Josep “Borrell va merge vineri seara la Teheran pentru a se întâlni cu ministrul de Externe Hossein Amir-Abdollahian şi cu alţi oficiali iranieni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Said Khatibzadeh, într-un comunicat.

“Vizita, care face parte din consultările în curs între Iran şi Uniunea Europeană, se va concentra pe relaţiile bilaterale, unele chestiuni regionale şi internaţionale, precum şi pe evoluţiile negocierilor privind ridicarea sancţiunilor” impuse Iranului, se arată în comunicat.

Enrique Mora, negociatorul UE responsabil cu coordonarea discuţiilor privind dosarul nuclear iranian, a postat joi seara pe Twitter o fotografie de la un dineu din Bruxelles la care au participat el, Josep Borrell şi emisarul special american pentru Iran, Robert Malley, însoţită de mesajul: “Conversaţie aprofundată despre JCPOA şi perspectivele regionale în Orientul Mijlociu. Malley a reafirmat angajamentul american de a reveni la acord”.

JCPOA este numele dat acordului din 2015 privind limitarea programului nuclear iranian în schimbul reducerii sancţiunilor. Statele Unite s-au retras unilateral din acord în 2018 şi au reintrodus sancţiunile americane împotriva Iranului.

Discuţiile din capitala Austriei, care au început în aprilie 2021, vizează să readucă Statele Unite în cadrul acordului din 2015, inclusiv prin ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, şi să garanteze respectarea deplină de către Teheran a angajamentelor sale. Negocierile au stagnat din cauza divergenţelor dintre Teheran şi Washington.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

7 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

7 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

8 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More