Teheranul îşi va suspenda cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă sancţiunile ONU vor fi reinstituite efectiv, a avertizat sâmbătă cea mai înaltă autoritate de securitate naţională a Iranului, la o zi după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a dat undă verde pentru o astfel de măsură, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Votul ONU, iniţiat de Franţa, Regatul Unit şi Germania, care prevede reinstituirea efectivă a sancţiunilor internaţionale pe 28 septembrie, “va pune în pericol serios cooperarea cu Agenţia”, a transmis Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului într-un comunicat difuzat la televiziune.
În acelaşi timp, preşedintele Masoud Pezeshkian a declarat sâmbătă că Iranul va depăşi orice reimpunere de sancţiuni printr-un aşa-numit proces de “snapback”, conform Reuters.
“Prin ‘snapback’, ei blochează drumul, dar creierele şi gândurile sunt cele care deschid sau construiesc drumul”, a spus Pezeshkian într-o declaraţie difuzată de televiziunea de stat.
“Nu ne pot opri. Pot ataca Natanzul sau Fordowul nostru (instalaţiile nucleare atacate de SUA şi Israel în iunie – n.r.), dar nu sunt conştienţi că oamenii sunt cei care au construit şi vor reconstrui Natanzul”, a spus Pezeshkian.
Decizia Consiliului de Securitate a venit după ce Marea Britanie, Franţa şi Germania au lansat luna trecută un proces de 30 de zile pentru a reimpune sancţiuni, acuzând Teheranul că nu respectă un acord din 2015 cu puterile mondiale, menit să împiedice dezvoltarea unei arme nucleare.
Iranul neagă că ar avea o astfel de intenţie.
“Nu vom ceda niciodată în faţa unor cereri excesive, deoarece avem puterea de a schimba situaţia”, a declarat Pezeshkian, citat de presa de stat.
Procesul de “snapback” ar reimpune sancţiuni ONU asupra Iranului, cu excepţia cazului în care se ajunge la un acord pentru o amânare între Teheran şi principalele puteri europene în termen de aproximativ o săptămână.
Aşa-numitul “snapback” ar reimpune un embargou asupra armelor, o interdicţie asupra îmbogăţirii şi reprocesării uraniului, o interdicţie asupra activităţilor cu rachete balistice capabile să transporte arme nucleare, o îngheţare globală a activelor şi interdicţii de călătorie pentru persoane şi entităţi iraniene.