International

Iranul avertizează că o ofensivă a Turciei în Siria ar destabiliza regiunea

Şeful diplomaţiei iraniene, Hossein Amir-Abdollahian, a avertizat sâmbătă că orice acţiune militară a Turciei în Siria ar destabiliza regiunea, într-un moment în care Ankara ameninţă că va lansa o ofensivă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat de mai multe ori de la sfârşitul lunii mai că va desfăşura o nouă operaţiune militară împotriva a două localităţi din nordul Siriei, acţiune ce vizează luptători kurzi, pe care şeful statului turc i-a calificat drept terorişti.

Guvernul sirian se opune unei astfel de ofensive în această regiune din Siria asupra căreia a pierdut controlul în timpul războiului început în 2011.

“Orice acţiune militară a Turciei în nordul Siriei ar fi un element destabilizator în regiune”, a declarat Amir-Abdollahian în cadrul unei conferinţe de presă la Damasc.

Ministrul iranian de externe a fost primit în capitala siriană de preşedintele Bashar al-Assad.

Preşedintele Assad, citat într-un comunicat de presă, a calificat drept nule acuzaţiile turceşti care justifică o ofensivă pe teritoriul sirian. Potrivit acestuia, ele “încalcă prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi principiile dreptului internaţional”.”Acest regim atacă teritoriul sirian de îndată ce armata siriană avansează împotriva organizaţiilor teroriste”, se adaugă în comunicat.

Sâmbătă dimineaţa, Amir-Abdollahian, citat de agenţia oficială Irna, a indicat că vizita sa în Siria “a avut ca scop în special instaurarea păcii şi a securităţii în regiunea dintre Siria şi Turcia”.

Şeful diplomaţiei iraniene a efectuat luni o vizită la Ankara, unde a spus că “înţelege” necesitatea unei noi operaţiuni militare a Turciei împotriva luptătorilor kurzi din Siria.

Teheranul şi Ankara sunt ostile faţă de separatiştii kurzi care desfăşoară operaţiuni atât în Turcia, cât şi în Iran. Dar Teheranul este, de asemenea, un aliat puternic al regimului de la Damasc şi apără integritatea Siriei. O parte din teritoriul sirian se află sub controlul grupărilor armate kurde.

Cele două localităţi împotriva cărora Turcia vrea să lanseze o operaţiune militară, Tal Rifaat şi Manbij, fac parte dintr-o “zonă de securitate” de 30 de km pe care Ankara doreşte să o creeze de-a lungul graniţei sale cu Siria.

Statele Unite au înmulţit avertismentele împotriva unei ofensive a Turciei care riscă, în opinia Washingtonului, să destabilizeze regiunea şi să pericliteze lupta împotriva jihadiştilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More