Update articol:

Iranul avertizează Charlie Hebdo: Uitaţi-vă ce-a păţit Salman Rushdie

iran Sursa foto: pixabay.com

Comandantul şef al Gărzii Revoluţionare din Iran, generalul Hossein Salami, a avertizat revista franceză de satiră Charlie Hebdo să nu uite ce i s-a întâmplat scriitorului Salman Rushdie, care a fost atacat la mai bine de 30 de ani după publicarea unui roman în care a ”insultat islamul”, transmite EFE.

”Îi sfătuiesc pe francezi şi pe directorii revistei Charlie Hebdo să se uite ce-a păţit Salman Rushdie”, a declarat într-o ceremonie Salami, citat miercuri de agenţia semioficială Mehr.

În august 2021, la New York, scriitorul britanic de origine indiană a fost victima unui atac cu cuţitul în urma căruia şi-a pierdut vederea la un ochi, pentru că ”a atacat islamul” în romanul său ”Versetele satanice”, publicat în 1989.

În 1989, ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini a emis o fatwa (decret religios) în care cerea asasinarea lui Rushdie şi a oricărei persoane implicate în publicarea cărţii, iar din acel moment scriitorul a fost nevoit să trăiască ascuns şi sub protecţia poliţiei.

Guvernul iranian a respins orice responsabilitate în atacul din august 2022 împotriva lui Rushdie, dar l-a acuzat pe însuşi scriitorul britanic de agresiune, pe motiv că ”i-a insultat pe musulmani” cu romanul său.

”După mulţi ani, un tânăr musulman s-a răzbunat în mod curajos pe Salman Rushdie şi nimeni nu l-a putut salva” pe scriitor, a declarat Salami, referindu-se la bărbatul care l-a atacat pe autor cu un cuţit în timp ce acesta se afla pe scenă, în timpul unei conferinţe la New York.

”Nu vă jucaţi cu musulmanii”, a adăugat generalul iranian, potrivit Agerpres.

Charlie Hebdo a organizat la 8 decembrie un concurs de caricaturi înfăţişându-l pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, pentru ”a-i susţine pe iranienii care luptă pentru libertatea lor”, o referire la protestele care zguduie această ţară din septembrie 2022, după moartea în arestul poliţiei a tinerei iraniene de etnie kurdă Mahsa Amini, reţinută pe motiv că nu-şi acoperise capul corespunzător cu vălul islamic obligatoriu.

Teheranul a condamnat concursul şi a dat asigurări că ”nu acceptă sub nicio formă insultele împotriva valorilor islamice, religioase şi naţionale”.

Într-un prim răspuns la anunţul organizării de către Charlie Hebdo a concursului de caricaturi, Iranul a închis la 5 ianuarie Institutul Francez de Investigaţii din Iran, ca reacţie la ”tăcerea” Parisului pe această temă.

BVB | Știri BVB

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie