International

Iranul avertizează puterile europene că reintroducerea sancţiunilor ar putea avea consecinţe ireversibile

Ministrul iranian de externe a avertizat luni Marea Britanie, Franţa şi Germania că o decizie de a declanşa mecanismul ONU care ar reinstitui sancţiunile împotriva Teheranului ar putea duce la o escaladare ireversibilă a tensiunilor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

În baza rezoluţiei ONU de ratificare a pactului nuclear din 2015, cele trei puteri europene pot reimpune sancţiunile împotriva Teheranului înainte de 18 octombrie, în cadrul a ceea ce în cercurile diplomatice este cunoscut ca “mecanismul snapback”, aminteşte Reuters.

“Iranul şi-a clarificat poziţia. I-am avertizat oficial pe toţi semnatarii JCPOA (Planul comun de acţiune cuprinzător, numele oficial al pactului din 2015) că folosirea abuzivă a mecanismului snapback va duce la consecinţe – nu doar sfârşitul rolului Europei în acest acord, ci şi o escaladare a tensiunilor care ar putea deveni ireversibilă”, a scris ministrul de externe iranian Abbas Araqchi într-un articol publicat în săptămânalul francez Le Point.

În timpul primului său mandat, preşedintele american Donald Trump a decis, în 2018, retragerea SUA din acordul nuclear încheiat de Teheran în 2015 cu şase puteri mondiale şi a reinstituit sancţiuni dure care au devastat economia Iranului.

Puterile europene nu iau parte la negocierile actuale dintre Iran şi Statele Unite, a căror a patra rundă s-a încheiat duminică în Oman. Cele trei puteri au încercat însă să se coordoneze îndeaproape cu Washingtonul pentru a stabili dacă şi când ar trebui să folosească mecanismul snapback pentru a creşte presiunea asupra Iranului.

O rundă de discuţii dintre aşa-numitele E3 şi Iran la Roma, la începutul lunii mai au fost amânate. Araqchi a menţionat că ulterior a avut loc o întâlnire între ministrul adjunct de externe al Iranului şi omologii din E3, calificând-o drept un “început promiţător, dar fragil”.

Ministerele de Externe ale celor trei ţări nu au comentat deocamdată.

Potrivit unor diplomaţi şi unui document la care Reuters a avut acces, ţările E3 ar putea declanşa mecanismul snapback până în august, dacă nu se poate ajunge până atunci la o înţelegere concretă.

Relaţiile dintre E3 şi Iran s-au înrăutăţit în ultimul an, în pofida unor întâlniri sporadice, pe fondul noilor sancţiuni impuse Teheranului din cauza programului său de rachete balistice, a arestării unor cetăţeni străini şi a sprijinului său pentru Rusia în războiul acesteia împotriva Ucrainei.

Iranul, care afirmă de mult timp că programul său nuclear este paşnic, a încălcat din 2019 restricţiile impuse prin pactul din 2015, inclusiv accelerând “dramatic” îmbogăţirea uraniului până la o puritate de până la 60%, aproape de nivelul de circa 90% care poate fi folosit pentru arme, conform agenţiei nucleare a ONU. Teheranul neagă că urmăreşte să se doteze cu arme nucleare.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

10 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

10 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

10 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

10 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

11 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More