International

Iranul îşi creşte şi mai mult capacităţile nucleare (AIEA)

Iranul continuă să-şi dezvolte capacităţile nucleare, a transmis joi Agenţia Internaţională pentru Energie Nucleară (AIEA), la o săptămână după ce consiliul guvernatorilor agenţiei a adoptat o rezoluţie prin care critică lipsa de cooperare cu Teheranul, potrivit AFP, precizează Agerpres.

AIEA a informat joi ţările membre că Teheranul i-a comunicat că a instalat mai multe cascade la facilităţile de îmbogăţire a uraniului de la Natanz şi Fordow, potrivit unui comunicat transmis agenţiei franceze de presă.

O sursă diplomatică consideră această evoluţie drept “moderată”.

“Iranul trebuie să coopereze cu AIEA fără întârziere”, au îndemnat joi SUA, Departamentul de Stat american avertizând într-un comunicat că Washingtonul “va răspunde” la orice escaladare a programului nuclear iranian.

Moţiunea prezentată de Marea Britanie, Franţa şi Germania, dar căreia i s-au opus China şi Rusia, în cadrul reuniunii Consiliului AIEA, care numără 35 de ţări, este prima de acest gen din noiembrie 2022.

Rezoluţia, pe care Teheranul a calificat-o drept “pripită şi imprudentă”, survine pe fondul unui impas legat de escaladarea activităţilor nucleare ale Iranului, în timp ce puterile occidentale exprimă temeri că Teheranul caută să dezvolte o armă nucleară, lucru pe care Iranul îl neagă.

Deşi de natură simbolică în acest stadiu, moţiunea de cenzură are ca scop creşterea presiunii diplomatice asupra Iranului, cu posibilitatea de a sesiza Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În trecut, rezoluţii similare au incitat Teheranul să riposteze prin eliminarea camerelor de supraveghere şi a altor echipamente la facilităţile sale nucleare şi să-şi intensifice activităţile de îmbogăţire a uraniului.

Potrivit AIEA, Iranul este singurul stat fără arme nucleare, dar care a îmbogăţit uraniu până la un nivel ridicat de 60% – foarte aproape de calitatea militară – în timp ce continuă să acumuleze importante stocuri de uraniu.

AIEA a declarat că Teheranul şi-a accelerat în mod considerabil programul nuclear şi că ar dispune de acum de suficient material pentru fabricarea mai multor bombe atomice.

Republica Islamică s-a derobat treptat de angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul acordului nuclear încheiat cu puterile mondiale în 2015.

Acest acord istoric a permis Iranului să scape de o parte din sancţiunile occidentale în schimbul limitării programului său nuclear, dar care a devenit nefuncţional după retragerea unilaterală a SUA sub preşedinţia lui Donald Trump în 2018.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More